Web Analytics

articol scris miercuri, 22 mai 2024

Expoziție inedită la Pitești. Feminin Efemer #2: O călătorie artistică prin condiția femeii

Expoziție inedită la Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea din Pitești, miercuri, 29 mai, de la ora 17. Până pe 15 iulie puteți admira lucrările unor artiști de renume din țară. Mai multe detalii în comunicatul organizatorilor:

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea anunță cu entuziasm deschiderea expoziției Feminin Efemer #2, o incursiune artistică profundă în complexitatea și fragilitatea feminității. Aceasta va avea loc între 29 mai și 15 iulie 2024, reunind lucrările unor artiști de renume precum Cătălin Bălescu, Reka Csapo Dup, Darie Dup, Dorina Horătău, Adrian Ilfoveanu, Nicolae Ilfoveanu, Aurora Kiraly, Petru Lucaci, Marilena Preda Sânc și Alexandru Rădvan.

Vernisajul va avea loc pe 29 mai, începând cu ora 17:00.

Feminin Efemer” s-a născut dintr-o expoziție personală recentă la Iași, în care am explorat ideea fragilității cerului în corelație cu feminitatea. Am decis că toate se leagă de feminitate și nu feminism, de condiția istorică, contemporană, socială și universală a Femeii, cât și al elementului feminin, acesta întruchipând fragilitatea, perpetuarea, apartenența, hrana, familia, cât și alte nenumărate valențe obiective și subiective prin care femininul este în același timp cea mai fragilă dar și cea mai puternică și rezistentă componentă a vieții și a societății.

Această expoziție colectivă își propune să evidențieze multiplele valențe ale condiției istorice, contemporane, sociale și universale ale femeii, prin prisma fragilității și rezistenței ei, care prin sensul său direct sau învăluit în mister caută să ridice vălul sau să tragă un semnal de alarmă asupra unor probleme esențiale ale vieții: Viața însăși și fragilitatea ei.”, spune Reka Csapo Dup, curatoarea expoziției.

Citește și O soprană și doi naiști, în concert cu Filarmonica Pitești

Expoziția își propune să ridice întrebări esențiale despre feminitatea în societatea actuală, analizând cum identitatea feminină este modelată de percepții culturale și istorice. Imaginea Mamei, un simbol complex și intim, este explorată în contextul normelor societății și a așteptărilor culturale. Influențele media și statutul socio-economic joacă un rol semnificativ în conturarea experiențelor materne și a imaginii Mamei în contemporaneitate.

Un aspect crucial abordat de expoziție este locul și rolul femeilor marginalizate, al căror acces la structuri sociale, educație și îngrijire medicală rămâne limitat. În ciuda progresului tehnologic și a resurselor tot mai ample, condiția femeii rămâne vulnerabilă, subliniind necesitatea de a atrage atenția asupra acestor probleme persistente.

Utilizând limbajul simbolic al artei, Feminin Efemer #2 invită publicul să exploreze multiplele straturi de semnificație ale feminității, de la cele literale până la cele alegorice și simbolice, în încercarea de a descoperi esența ascunsă a acesteia.

Expoziția este organizată de Fundația Culturală Ilfoveanu&Badea, având ca parteneri Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea Națională de Arte București.

Partenerii media: Agerpres, Amos News, Intell News, Radio România Cultural, TVR Cultural, Revista Arta, Propagarta, Modernism.

Pentru mai multe informații și detalii despre expoziție, vă invităm să ne contactați la Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea.

Contact:

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea

Email: office@fundatiailfoveanu.ro

Telefon: +40 799.504.078

Website: www.fundatiailfoveanu.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eliminare dramatică pentru Craiova! Ararat-Armenia a înscris golul calificării în minutul 90+8

Universitatea Craiova a ratat calificarea în Europa League într-un mod dramatic. Campioana României a pierdut cu 0-1 returul cu Ararat-Armenia, […] Citește!

Fotbalist de 15 ani, cercetat după ce ar fi înjunghiat de șapte ori un tânăr în Galați

Un adolescent de 15 ani, fotbalist care a fost selecționat în trecut la o acțiune a loturilor naționale de juniori […] Citește!

Video. Furtuna a făcut ravagii în Argeș. Pompierii solicitați în mai multe localități

În contextul avertizărilor meteorologice privind manifestarea unor fenomene periculoase, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea efectelor produse […] Citește!

Organizator de medicamente

Ministrul Attila, despre ordinul care să stopeze lipsa medicamentelor din farmacii: „Am eficientizat circuitul administrativ și am eliminat etapele intermediare și pașii inutili”

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila (UDMR), a anunțat, joi, punerea în transparență a ordinului care va trebui să stopeze […] Citește!

Plătești același preț, dar primești mai puțin. Avertismentul ANPC despre fenomenul „shrinkflation”

Un produs poate părea neschimbat la raft, însă cantitatea din ambalaj să fie mai mică decât înainte. Autoritatea Națională pentru […] Citește!

Cea mai mare bază NATO din Europa prinde contur în România. Va găzdui 20.000 de militari

Lucrările pentru extinderea și modernizarea Bazei 57 Aeriene „Mihail Kogălniceanu” intră într-o nouă etapă, după ce Guvernul urmează să aprobe […] Citește!

Medicamentele pentru nevoi speciale ar putea ajunge mai repede la pacienți. Ministerul Sănătății schimbă procedura

Ministerul Sănătății propune simplificarea mecanismului prin care sunt asigurate medicamentele prin procedura de nevoi speciale. Proiectul de ordin a fost […] Citește!

Cod galben de inundații în România. Argeșul și alte trei județe, sub risc de viituri rapide

Ploile prognozate pentru următoarele ore aduc un nou risc de viituri în mai multe regiuni ale țării. Institutul Național de […] Citește!

Avertizarea meteo se extinde până vineri

Meteorologii au emis, joi, o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, vânt şi izolat vijelii, cu rafale de până la […] Citește!

Scandal ecologic în Argeș: deșeuri provenite din mașini și echipamente electrice, îngropate ilegal. Patru bărbați, reținuți

O anchetă privind eliminarea ilegală a unor deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice a dus la reținerea a […] Citește!

Un piteştean performează în AI, în Germania, ca masterand al Universităţii din Dusseldorf. Lucian Tofan a creat un model de inteligenţă artificială care studiază creierul uman

Lucian Tofan este un tânăr piteștean cu mult bun simț, nu epatează în comportament, dimpotrivă, respiră o modestie tonică, este […] Citește!

Scandal uriaș în fotbalul mondial: UEFA pregătește plângere penală împotriva lui Gianni Infantino și FIFA

Un nou conflict major zguduie fotbalul mondial. UEFA pregătește o plângere penală în Elveția împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, și […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!