Expoziţie eveniment. Păpuşile Elenei Nencov, de la Parlamentul European la Biblioteca Judeţeană

de | 3.05.2012 18:37 | Cultură

Joi, 26 aprilie, la Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” a avut loc lansarea broşurii „Elena Nencov şi păpuşile sale”, realizată de Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş. Cu această ocazie, Elena Nencov a prezentat şi o expoziţie retrospectivă, în cadrul căreia au fost expuse cele mai frumoase păpuşi realizate de-a lungul timpului.
Elena Nencov, meşter popular din Brăduleţ, a apărut în peisajul cultural argeşean în urmă cu mai bine de zece ani, ca un veritabil artist chemat, parcă special, să completeze un spaţiu creativ alb: păpuşile ţărăneşti. Păpuşile ei au personalitate, le recunoşti după zona de apartenenţă, fiecare amănunt semnificativ privind statutul social, economic, de vârstă, demarcând cu precizie diferenţele. Acesta este unul dintre argumentele în virtutea căruia se poate afirma că Elena Nencov este un meşter popular cu rădăcini adânci, vibrante, care spune povestea satului argeşean ce nu trebuie uitat. Această poveste a fost spusă şi în faţa unui numeros public european cu care Elena Nencov s-a întâlnit, doi ani la rând, în Parlamentul European de la Strasbourg şi Bruxelles, fiind apreciată de toţi cei care au zăbovit la expoziţia Argeşului, organizată în însuşi creierul deciziilor europene. La vernisajul expoziţiei au participat doamna Simona Bucura-Oprescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, domnul Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş şi domnul Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.

Simona Bucura-Oprescu, vicepreşedinte CJ: „Păpușile Elenei Nencov ne duc cu gândul la copilărie”

Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean, a ţinut să menţioneze că „expoziţia reprezintă un eveniment plin de prospeţime. Păpuşile create de Elena Nencov ne duc cu gândul la copilărie, la o lume rurală, liniştită, cu datini şi obiceiuri, o lume plină de firesc şi sensibilitate. Nu e doar un moment de evocare a nostalgiei, ci, prin intermediul păpuşilor miniaturale, poţi redescoperi talentul şi priceperea meşterului popular, dar şi legătura sa strânsă cu tezaurul nostru etnofolcloric. Fiecare din aceste păpuşi reflectă portul popular argeşean (opinca, ciorapul de lână, fota etc.). Elena Nencov nu este doar un creator de păpuşi, ci şi un creator de meşteri populari. În fiecare an, dânsa instruieşte sute de copii în acest domeniu şi duce această artă mai departe. Admirând această expoziţie, redescoperim copilăria şi farmecul ei.”

Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene:  „Ceea ce vedem e un proiect de lungă durată ”

Domnul Octavian Mihail Sachelarie a afirmat că „ceea ce vedem este un proiect de lungă durată şi reprezintă începutul realizării unei baze de date culturale pe care intenţionăm să o realizăm la Biblioteca Judeţeană. Chiar dacă, la prima impresie, ceea ce ne oferă această expoziţie este un aer de bucurie cotidiană, mai în profunzime este o imagine în oglindă a noastră. Păpuşile realizate de Elena Nencov sunt lucruri făcute din pasiune şi care ne reprezintă pe noi, ca oameni buni şi competenţi.”

Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş:  „Am dorit să scoatem aceşti meşteri populari din anonimat”

Directorul CJCPCT, Sorin Mazilescu, a accentuat în discursul său importanţa promovării meşterilor populari: „Acum 3 ani am demarat acest proiect de promovare a meşterilor populari din judeţul Argeş. În fiecare an am dorit ca fiecare meşter popular să beneficieze de o broşură şi de un filmuleţ. Aici, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, beneficiem de un spaţiu generos şi de o atmosferă deshisă proiectelor de promovare a culturii tradiţionale. Elena Nencov ne reprezintă cu cinste judeţul Argeş la evenimente din ţară şi din străinătate. Am dorit să scoatem aceşti meşteri populari din anonimat. Aceste mărturii scrise vor rămâne în conştiinţa noastră, dar şi în biblioteca şi în casele noastre.”
La finalul vernisajului, d-na vicepreşedinte Simona-Bucura Oprescu a înmânat, din partea Consiliului Judeţean Argeş, o diplomă de excelenţă meşterului popular Elena Nencov, pentru contribuţia acesteia la conservarea şi promovarea artei populare şi a obiceiurilor tradiţionale româneşti.
Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea unui film etnografic despre cariera Elenei Nencov, realizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş în parteneriat cu postul de televiziune Absolut TV.
Sabina Diacenco


Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii