Web Analytics
scris joi, 12.12.2019

Expoziţie de metaloplastie a maestrului Constantin Samoilă

Miercuri, 11 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții – vernisajul expoziției de metaloplastie, sub genericul „Sfinți ecveștri”, de Constantin Samoilă.
Constantin Samoilă (foto) a realizat până acum peste o sută de lucrări în metaloplastie şi, în plus, a pictat pe sticlă icoane şi nu numai, a scris nouă cărţi şi face parte din Corala “D.G. Kiriac”, una dintre cele mai cunoscute şi premiate din România. Şi nu s-a oprit aici, pentru că energia sa creatoare nu are vârstă.
Constantin Samoilă nu se ocupă numai de metaloplastie. El este pasionat şi de pictura pe sticlă. De altfel, în 1990 a avut o expoziţie cu 12 icoane pe sticlă la Piteşti. La eveniment a fost prezent şi un ataşat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. Iar oficialului britanic i-au plăcut atât de mult lucrările, încât le-a cumpărat pe toate.
Tot după Revoluţie, mai mulţi colecţionari din Grecia, Statele Unite ale Americii şi Japonia au achiziţionat lucrări semnate de către Constantin Samoilă.

Expoziţie de metaloplastie a maestrului Constantin Samoilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...