Web Analytics
scris vineri, 22.09.2023

Explozia de pe Autostrada Moldovei: Constructorul nu avea voie să organizeze șantier mai aproape de 20 de metri de conducta de gaze

Transportatorul de gaze Transgaz acuză că, în cazul lucrărilor de pe Autostrada Moldovei, unde s-a produs o explozie la o magistrală de gaz, constructorul nu a respectat prevederile Avizului de amplasament 219/2197/04.01.2021 emis de companie. Este vorba despre avizul Transgaz, care ar interzice demararea lucrărilor în zona în care conducta este mai aproape de 20 de metri de marginea drumului, și care impunea ca prioritate relocarea acelei conducte. Constructorul este Spedition UMB, companie deţinută de Dorinel Umbrărescu.

Explozia de pe Autostrada Moldovei: Constructorul nu avea voie să organizeze șantier mai aproape de 20 de metri de conducta de gaze

Citește și: Explozia din Vrancea. Marius, un tânăr de 29 ani, abia făcuse nunta și aștepta un copil


„Se va păstra distanța minimă de 50 m între conducta de transport gaze și axul autostrăzii. Conducta de gaze se poate reloca și în zona drumului, cu acordul administratorului acestuia, caz în care tronsonul de conductă respectiv se va executa în clasa 4 de locație.
Se va păstra distanța minimă de 6 m între conducta de gaze și ampriza/marginea drumurilor tehnologice. Se va păstra distanța minimă de 20 m între conducta de gaze și stații/posturi de transformare a energiei electrice. Organizarea de șantier se va amplasa la distanța minimă de 20 m față de conducta de transport gaze.

Citește și: Șeful de lucrări de la UMF Carol Davila arestat preventiv. Este acuzat de luare de mită


În zona de protecție a conductei de gaze (6 m, de o parte și de alta), lucrările de săpătură și umplutură se vor executa cu atenție sporită evitându-se lovirea conductei și a izolației anticorozive a acesteia, nu vor fi depozitate materiale sau pământ provenit din săpătură și nu vor staționa mașini și utilaje de construcție. Pe o zonă de 20 m, de o parte și de alta a conductei de gaze, lucrările de construire a drumului vor fi demarate numai după avizarea în C.T.E. Transgaz S.A. a proiectului tehnic de protejare / relocare / înlocuire, după caz, a conductei iar lucrările propriuzise, de execuție a drumului în zona conductei, vor fi începute doar după finalizarea lucrărilor asupra conductei”, prevede avizul de amplasament.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *