Web Analytics

articol scris joi, 23 mai 2019

Expertul din dosarul retrocedării terenului de la „Aripi” este soţia fostului şef al Curţii de Apel Piteşti

# Ileana Diaconu, soția judecătorului Gheorghe Diaconu, a scris în expertiză că ”deşi o parte din suprafaţa în litigiu este acum ocupată de un teren de zgură şi un teren de fotbal cu gazon, aceasta poate fi totuşi retrocedată, nefiind afectată de detalii de construcţie”, fără să ţină seama că este fix în mijlocul curţii unei şcoli.

După cum Jurnalul de Argeș v-a informat încă de săptămâna trecută, 2.483 mp din terenul folosit de clubul sportiv ”Aripi” din Pitești au fost retrocedate săptămâna trecută către trei persoane, după opt ani de procese. Terenul a fost deja marcat și este o chestiune de timp până când noii proprietari vor ocupa efectiv terenul sau îl vor vinde. Un teren pe care au învățat abecedarul fotbalului zeci de sportivi care au dus faima orașului în toată Europa. Am studiat la Tribunalul Argeș dosarul legat de acest caz ce a revoltat comunitatea din Pitești și nu numai. Un dosar cu multiple chichițe judiciare și semne de întrebare.
Concret, o sentinţă definitivă şi irevocabilă a lăsat Şcoala Nr. 11 din cartierul Craiovei fără terenurile de sport, pentru că o mare parte din suprafaţă a fost retrocedată către trei moștenitori ai unui fost proprietar care a avut teren în zonă în anii ’30. Printr-o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă dată în această primăvară, au fost retrocedate nici mai mult, nici mai puţin decât terenurile de sport ale Şcolii 11 din Craiovei, folosite atât de şcoală, cât şi de Clubul sportiv „Aripi”. Cel care l-a câştigat în instanţă este moştenitorul unui fost proprietar care a avut în zonă teren în anii ‘30-‘40, cu mult înainte de începerea construirii cartierului Craiovei. Retrocedarea a fost posibilă cu largul concurs al expertei Ileana Diaconu (soția fostului președinte al Curții de Apel Pitești, judecătorul Gheorghe Diaconu), aceasta menționând în analiza tehnică faptul că, deşi o parte din suprafaţa în litigiu este acum ocupată de un teren de zgură şi un teren de fotbal cu gazon, aceasta poate fi totuşi retrocedată, nefiind afectată de detalii de construcţie, fără să ţină seama că este fix în mijlocul curţii unei şcoli.

Primăria Pitești: „Experta nu a avut în vedere aspectul că terenul este folosit în scop educațional”

Faptul că experta nu a făcut analiza tehnică în mod corespunzător este reliefat și în apelul făcut de către Primăria Pitești la Judecătoria Pitești în august 2018. Iată ce spun juriștii Primăriei Pitești: ”Experta, la momentul stabilirii și calculării lipsei de folosință, nu a avut în vedere aspectul că imobilul face parte dintr-un trup de teren ce este folosit în scop educațional. Această suprafață de teren, identificată de experta Diaconu Ileana prin raportul de expertiză efectuat în cauza 10147/280/2010 a Judecătoriei Pitești, secționează terenul de sport al Școlii Gimnaziale Nr. 11 «Mihai Eminescu», afectând întreaga activitate a unității de învățământ, dat fiind faptul că obiectul principal de studiu este realizat prin activități sportive, fiind înființat Clubul Sportiv de Înaltă Performanță ARIPI cu 2 secții: fotbal și gimnastică. Raportat la aceste aspecte, am arătat că terenul nu poate fi valorificat în raport de grila de piață stabilită pentru imobile”.
Trebuie precizat, așa cum scrie și în documentele aflate la dosarul instanței, că ”pe 13 iulie 1992, Comisia Locală de Fond Funciar Bradu a emis o adeverință prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul de 0,75 ha aflat în zona Craiovei autorilor lui Toma A. Ion pe un alt amplasament decât cel deținut anterior, având în vedere că vechiul amplasament este ocupat”.
Moștenitorii au făcut prima cerere de retrocedare în 2007, printr-un anumit Toma Mircea, din Piteşti, moştenitor al fostului proprietar, care a făcut dovada posesiei cu un act de proprietate din 1936 şi un cadastru vechi din 1932. Procesul a fost judecat mai întâi la Judecătoria Piteşti, unde Mircea Toma a obţinut o primă decizie favorabilă, dar Primăria Piteşti a înaintat recurs la Tribunalul Argeş, unde s-a obţinut o decizie de rejudecare şi cazul a fost din nou pus pe rolul Judecătoriei. Sentinţa a fost însă şi a doua oară favorabilă moştenitorului. De data aceasta ambele părţi au depus recurs, adică şi Primăria, dar şi Mircea Toma.

Ce spunea fostul primar Pendiuc în 2011: „Terenul este de utilitate publică şi nu poate fi retrocedat”

În recursul depus în 2011, Tudor Pendiuc spunea printre altele că ”s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,75 ha autorului Toma A. Ion, în zona Craiovei, pe un alt amplasament, restul terenului ce a făcut obiectul cererii de reconstituire este de utilitate publică și ca atare nu poate fi retrocedat”. Și tot în apelul făcut, juriștii Primăriei Pitești mai spuneau atunci că ”instanța de fond a reținut greșit că terenul de 2483 mp identificat de expert poate fi restituit în natură, deoarece nu a avut în vedere faptul că prin HCL 194/19999 a fost identificată întreaga suprafață de 24.233 mp teren și inclusă în inventarul municipiului Pitești ca urmare a aplicării Legii 213/1998. Pe terenul menționat sunt amplasate construcțiile pentru deservirea activităților școlare și terenurile pentru desfășurarea activităților sportive, terenuri amenajate cu gazon, beton și zgură”.
Și tot Primăria Pitești a venit cu argumente pertinente până în 2014 în acțiunile depuse la instanță, precizând la un moment dat și faptul că ”terenul solicitat de petent nu poate fi restituit în natură, pe de o parte pentru că acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate de Comisia Locală Bradu, iar pe de altă parte, terenul solicitat prin acțiune este afectat de detalii și construcții de utilitate publică”.

„Expertul face afirmaţii nereale când susţine că terenul este liber şi neafectat”

Juriștii Primăriei Pitești au făcut referire în mai multe rânduri la raportul cel puțin ciudat al expertei Ileana Diaconu legat de terenul de la ”Aripi”, spunând că ”suprafața respectivă se află în curtea școlii, fiind amenajată ca teren pentru activități sportive cu zgură și gazon, iar expertul face afirmații nereale când susține că terenul este liber și neafectat și că nu este întreținut, deoarece din documentele depuse la dosar și anume autorizațiile nr. 392/1963 și 54/1964 a rezultat că școala a fost prevăzută cu un corp de clasă și terenuri pentru desfășurarea de activități sportive. Terenul de sport nu poate fi restituit sub nicio formă în natură, iar expertul a transpus vechea proprietate a reclamantului pe diagonala terenului de handbal și fotbal, astfel că, dacă s-ar restitui acea suprafață, s-ar bloca toate activitățile sportive ce sunt practicate pe aceste terenuri”.

În mod bizar, Judecătoria Piteşti a refuzat cercetarea la faţa locului pentru a se vedea dacă terenul este folosit

Și încă un detaliu bizar iese la iveală din documentele aflate la dosar. Prin încheierea din 18 februarie 2011 de la Judecătoria Pitești, încheiere scrisă de judecătoarea Elena Bărbulescu, instanța a respins cererea formulată de Comisia Locală de Fond Funciar Pitești prin care aceasta din urmă solicita cercetarea la fața locului pentru a se constata dacă terenul de la ”Aripi” este folosit și întreținut. Instanța a respins cererea, motivând că este ”neutilă”. Dacă s-ar fi făcut o cercetare elementară la fața locului, s-ar fi constatat ușor că acolo se pregătesc sute de tineri și poate că altfel ar fi fost cursul procesului…

 

Distribuie!

0 Comentarii

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Giovanni Becali știe cine se va lupta la titlu!

Giovanni Becali (74 de ani) știe cine se va lupta la titlu în acest sezon. Superliga a ajuns la jumătatea […] Citește!

Recordul stabilit de Inter! „Copilul” lui Cristi Chivu strălucește

Duminică seară, Inter Milano a învins Como, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în cadrul etapei cu numărul 11 […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete