Web Analytics

„Există multă asemănare între femei şi anotimpuri” (I)

de | 4.04.2018 18:37 | Cultură

15 george rotaru# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Ce culoare preferaţi?
– O primă întrebare a excepţionalului nostru dialog. Nu numai că nu mă agasează deloc, dar chiar îmi stârneşte un oarecare interes pentru un răspuns mult mai detaliat. Culorile sunt, de fapt, una dintre pasiunile mele. Pe un fundament încărcat de lumea culorilor, mi-am construit şi dezvoltat o serie de pasiuni, respectând însă legea lor, bazată pe „Roata Culorilor”. Ştim că la nivel mondial există Institutul Pantone, care cercetează şi fundamentează acest univers al culorilor exprimate în mii şi mii de nuanţe, pe care ochiul uman nu le poate distinge fără aparatură specială. Iată de ce eu urmăresc această ştiinţă a culorilor şi-mi îndrept orientarea spre culoarea aleasă de acest for ştiinţific în fiecare an. În 2018 prefer să implementez orice aplicaţie, orice lucrare, orice trăire – pe culoarea anului – ultraviolet, culoare care simbolizează puterea şi originalitatea, bazată pe inteligenţă, imaginaţie, creaţie, tendinţa spre infinit (codul Pantone = 18-3838).
# Ce mâncare?
– Trec peste a răspunde ce fel de mâncare îmi place, pentru că, trecând de primele două cicluri ale vieţii, respectiv, 28 + 28, nu se mai pune problema ce-ţi place să mănânci, ci ce trebuie să mănânci şi numai atât.
# Ce număr purtaţi la pantofi?
– Este foarte important de ştiut că, prin acest număr format din două cifre, poţi demonstra „pe ce picior trăieşti”, cât ai drept de proprietate, ca individ, din imensitatea acestei planete. Se ştie că omului, când se naşte, i se rezervă dreptul la o bucată de pământ şi un colţ liber de cer. Pentru început, nu dispune decât de un petic de cer, dar când se ridică pe verticală şi atinge cu picioarele de pământ, beneficiază şi de dreptul la aşa-zisa proprietate terestră, dar numai cât poate cuprinde sub tălpile picioarelor sale, corespunzătoare numărului de la pantofi, şi acest lucru numai cât este „drept”, respectiv, „vertical” şi numai până când, pentru eternitate, ajunge din nou, în poziţie orizontală. Deci, după legile Universului, fiinţa umană – individuală – omul nu are drept de proprietate  decât pentru suprafaţă terestră care se află sub tălpile sale. În rest, în faţa Domnului, orice altă proprietate asupra unei alte părţi terestre este imposibilă şi nicio constituţie sau lege terestră nu poate oferi vreunui pământean nimic altceva, sub formă de proprietate, cu excepţia a tot ceea ce a produs sau produce cu propria inteligenţă. Atât şi absolut nimic mai mult. Aşa că, numărul meu de la pantofi este aproximativ egal cu al celorlalţi pământeni.
# Iubiţi anotimpurile, femeile, creşteţi câini de rasă în casă?
– Interesantă este şi rămâne permanent vie iubirea noastră faţă de natură, faţă de omul de lângă noi, dar şi de natura cosmică, aceea care creează aceste medii anno-temporale, fie ele vernale, estivale, autumnale sau hibernale. Nu observaţi câtă asemănare există între femei şi anotimpuri?  Pe femei le iubesc şi le respect, în aceeaşi măsură, pentru că exist şi trăiesc în mediul şi în lumea lor.
# Nu sunteţi omul pe care să-l agasez cu asemenea întrebări! Atunci ce provocări vă convin să vă stârnească?
– Iată de ce am susţinut în preambulul interviului că nu sunt deloc agasat, ci, pur şi simplu, plăcut impresionat de intransigentele şi profund iscoditoarele întrebări, care caută să pătrundă adânc în mintea „personajului neconvenţional G.R.”. Ce provocări? Consider că trebuie să intrăm în problematica interviului, fie el chiar şi neconvenţional.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii