Web Analytics

Executorul Pisculungeanu i-a pus şi sechestru pe maşină fostului judecător Iordache

de | 25.03.2021 14:49 | Actualitate, Dezvăluiri

Fost judecător și avocat, Tiberiu Iordache (foto) a venit la redacția ”Jurnalului de Argeș” pentru a ne relata o situație în fața căreia a fost pus de mai multe ori în ultimii ani, ca avocat al unor clienți, dar care acum îl afectează chiar pe el. Și anume aceea de a fi ajuns victima unor practici abuzive, așa cum le cataloghează chiar avocatul, ale unor executori judecătorești. Concret, acuzele lui Tiberiu Iordache îl vizau pe Vlad Adrian Pisculungeanu, care i-a făcut dosar de executare pentru o datorie care nu mai există și i-a pus poprire pe toate conturile, inclusiv pe cel de pensie. În plus, potrivit fostului judecător Iordache, chemat la biroul executorului prin somație, acesta din urmă nu l-a mai primit. Însă, fiindcă l-a așteptat la ieșire, ca să îi explice situația, acesta l-a lovit cu portiera mașinii și i-a adresat cuvinte jignitoare. Pentru aceste motive, pe numele lui Vlad Pisculungeanu s-a formulat o plângere penală.

„Nu mă mai pot mișca. Dacă mă îmbolnăvesc eu sau nevastă-mea sau se întâmplă ceva?”

Însă chiar în ziua apariției articolului, adică miercuri 17 martie, executorul judecătoresc Vlad Pisculungeanu a încheiat un proces-verbal prin care declară sechestru asupra autoturismului proprietate personală a lui Tiberiu Iordache, un Renault Megane Scenic, an de fabricație 2007. Potrivit legii, actul întocmit de executorul judecătoresc se comunică Poliției Rutiere, care va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a autoturismului.
„Am primit acasă un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc Vlad Pisculungeanu, în care mă anunța că îmi sechestrează și mașina. Asta după ce mi-a pus poprire pe toate veniturile, pe toate conturile, deși debitul pe care mi-a solicitat să îl plătesc nu există! V-am prezentat dovezi din care rezultă că am plătit împrumutul pe care l-am luat în 2014!. În condițiile în care, prin absurd, să presupunem că nu plăteam niciun leu sau plăteam jumătate, creditoarea avea dreptul, în trei ani de la data când nu aș mai fi plătit, să mă execute. Dar nu m-a executat nimeni! Fac acum, în 2021, cerere unii, chipurile din Luxemburg, de fapt niște afaceriști care sunt prin București… Deci, după șapte ani, când legea spune că termenul de prescripție este trei ani de zile, iar după trei ani nu se mai poate face nicio executare, pentru că este lovită de nulitate. Eu am făcut contestația, acum fac și suspendarea executării, dar vă dați seama, ieri am primit acest proces-verbal de sechestrare a mașinii, în condițiile în care eu nu am nicio datorie! Nu mă mai pot mișca. Dacă mă îmbolnăvesc eu sau nevastă-mea sau se întâmplă ceva?… Poți să îi faci așa ceva unui om? Mama mea are 94 de ani, este oarbă și este paralizată la pat de 16 ani. Locuiește în Cuca. Dacă i se întâmplă ceva, eu cu ce mă duc la mama mea? Cu ce mă duc la țară la ea, dacă moare, să o îngrop? Păi, după ce a făcut asemenea proceduri de poprire, îmi sechestrează și mașina? (n.red. – executorul judecătorescVlad Pisculungeanu). Și asta ca urmare, probabil, a articolului care a apărut. De ce nu mi-a făcut de la început sechestru? Spune că nu m-am prezentat când am fost chemat. Dar m-am prezentat. Atunci când mi-a dat cu portiera mașinii peste picioare. M-am prezentat să îi explic și mi-a zis: «Te-a chemat mă-ta!»”, ne-a declarat Tiberiu Iordache.
Citește și Ceva e putred în sistem! / Fostul judecător şi avocat Tiberiu Iordache i-a făcut plângere penală executorului judecătoresc Vlad Pisculungeanu
Citește și Scandalul fraudei de la BCR se lasă cu executarea casei funcţionarei
Citește și Cazul Tiberiu Iordache a declanşat boicotul Baroului Argeş pe tema avocaturii clandestine
 

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Nu îl cunosc pe fostul judecător. Însă un lucru lucrează aici, Karma .
    Mulți condamnați stiu ce spun .
    Multi oameni au înfundat puscariile poate exact in felul in care domnul judecător acum este tachinat si urmarit de acel executor .
    Nu contest legile care trebuie să fie respectate de toți , în multe situatii , judecătorii , dintr-un exces de putere și inamovibilitate , au dat sentințe peste puterea de imaginație a celor ce sunt ori nu sunt specialiști în drept .
    Stiu un caz in care cel condamnat a ajuns la pușcărie pentru mult prea multi ani decât ar fi meritat și acolo , după o perioadă , i-a dat porția de mâncare in farfurie chiar judecătorului ce-l condamnase. Judecătorul i-a spus mai tarziu că dacă ar fi știut cum este la pușcărie , nu ar mai fi mers pe sentințe cu ani grei de pușcărie așa ușor.
    Până la urmă , nimeni nu se naște un paria , toți devin datorită unor conjuncturi nefaste niște oameni ce trebuie să dea socoteală pentru ce au greșit . Poate că atunci când ai puterea in mâini , ești de temut , ai impresia că totul se învârte doar cum vrei tu , mai târziu , ca in toate cazurile , când pierzi acea putere și lucrurile devin file desprinse din romanele lui Kafka , înțelegi ce au simțit alții.
    Puterea naște abuz , abuzul naște haos . Însă după haos nu se așterne liniștea ca in primele faze ale nașterii universului . Oare ce urmeaza?
    Oare efectul de bumerang, de domino, puterea karmică ?
    Cert este că toți vom plăti pentru tot . Toti vom simți ce au simțit alții pe care i-am făcut să sufere nemeritat.

  2. Tiberiu iordache borfas condamnat la 10 ani de puscarie in dosarul caritas, fugit in sua si revenit dupa ce s a prescris executarea pedepsei
    Puscarias cu tupeu, borfas securist
    Imi pare rau ca nu ti a dat cu portiera in gura escrocule
    Mars in puscarie!