Web Analytics

articol scris joi, 25 aprilie 2013

Exclusivitate. Căpăţână a vândut drepturile litigioase ale Camerei unei puştoaice dintr-un sătuc din Dâmboviţa

# Am aflat cine e samsarul imobiliar incriminat de Ponta în tunul de 3,2  milioane euro dat pe spinarea CCI Argeş. Restituirea proprietăților s-a transformat în România dintr-o reparație istorică într-o mare afacere imobiliară. Statul român a plătit deja 5 miliarde de euro despăgubiri în ultimii ani, în principal pentru samsarii de titluri litigioase, iar Argeșul nu face excepție. Unul dintre cele mai mari tunuri imobiliare din România, menționat săptămâna trecută și de premierul Victor Ponta, a fost dat în Argeș, în urmă cu patru ani și jumătate, pe seama Camerei de Comerț și Industrie. Jurnalul a aflat detaliile acestei tranzacții controversate, precum și numele persoanelor implicate, și vi le dezvăluie în exclusivitate.

O puștoaică din Răzvad-Dâmbovița a dat o lovitură mai mare ca pe… Wall Street

Pe 13 octombrie 2008, o tânără de numai 26 de ani, pe numele ei Irina Alexandrina Nisiparu, din comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cumpără de la Camera de Comerț Argeș, pentru suma de 1,187 milioane lei, drepturi litigioase pentru un teren de 1.412 mp din centrul Piteștiului. Tranzacția s-a perfectat la Biroul Notarilor Publici Asociați Nicoleta Bucur și Didina Balaș din București, pe 13 octombrie 2008. În dreptul CCI Argeș, a semnat directorul general de atunci al Camerei, Ion Căpățînă. Toate bune și frumoase, numai că a doua zi, pe 14 octombrie 2008, aceeași Irina Nisiparu primește despăgubiri fabuloase de… 11,9 milioane lei pentru drepturile litigioase cumpărate cu o zi înainte! Un incredibil profit de 1000% (peste 100 de miliarde de lei vechi!) pe care nu l-ar fi reușit într-un asemenea interval scurt, de 24 ore, nici măcar miliardarii versați în afaceri pe Wall Street, precum George Soros ori Bill Gates. Acum să facem și autopsia acestui tun imobiliar ce are în spate multe detalii „ciudate”. Mai întâi, această Irina Nisiparu apare în contractul de cesiune a drepturilor litigioase semnat de Ion Căpățînă,  ca având domiciliul în satul Valea Voievozilor, comuna Răzvad, din județul Dâmbovița. O primă întrebare? Cum a ajuns o puștoaică de la țară, de doar 26 de ani, să afle de patrimoniul deținut de CCI Argeș și apoi să vină țintit la Pitești ca să cumpere, contra a 11,8 miliarde lei vechi, drepturile litigioase ? Fără îndoială că ea a fost băgată în față în acest tun imobiliar și că a fost unul dintre pionii unei rețele de samsari extrem de bine pusă la punct, rețea ce a beneficiat din plin de sprijinul deloc dezinteresat al mai multor instituții ale statului, dintre care cea mai importantă este ANRP. Altfel nu se explică cum, la doar o zi distanță,  puștoaica de 26 de ani, din comuna Răzvad, a primit despăgubiri fabuloase, de circa 3,2 milioane euro, pentru un teren cumpărat de la Ion Căpățînă, cu 24 ore mai înainte, cu puțin peste 300.000 euro la cursul din 2008.

Afacerista de 3,2 milioane euro, administrator la o firmă cu profit de… 2000 de lei

Un alt detaliu bizar. La data la care a fost perfectat contractul de cesiune cu CCI Argeș, Irina Nisiparu era administrator la o firmă din Dâmbovița – Niramus SRL – firmă ce în 2007  avusese un profit net de… 2064 lei. În 2008, anul tranzacției foarte dubioase cu CCI Argeș, aceeași firmă a avut un profit de 3990 lei. Firma avea ca activitate  „consultanța pentru afaceri și management”. Mai mult, din 29 septembrie 2009, Niramus SRL și-a suspendat activitatea… La asemenea profit microscopic, de unde a a avut Irina Nisiparu 11,8 miliarde lei vechi să cumpere drepturile litigioase pentru un teren din Pitești? Iar aici trebuie spus că o parte din suma plătită Camerei de Comerț, mai precis 376.900 lei, a fost achitată în ziua parafării contractului de cesiune, prin virament bancar din contul Irinei Nisiparu, deschis la Credit Europe Bank România. În mod logic, un răspuns privind proveniența banilor pare a veni din… altă firmă.

Puștoaica din Răzvad, asociată cu un milionar din topul Forbes, din anturajul lui Videanu

Pe 25 martie 2008 s-a inființat în București firma Apolodor Imob Development SRL, având ca activitate principală… dezvoltarea imobiliară. Iar unul dintre cei trei asociați era chiar dâmbovițeanca Irina Nisiparu, care a venit cu un aport de 3300 lei (33 părți sociale) la capitalul social inițial de 10.000 de lei. Printre ceilalți doi asociați regăsim firma CI Bulevard SRL deținută de controversatul om de afaceri Iulius Cezar, cel implicat în afaceri grele cu spațiile RomâniaFilm. Surpriza legată de această firmă vine de la faptul că administratorul ei este milionarul în euro Octavian Radu Ouatu, a cărui avere era estimată în 2010, de către cei de la Forbes, la 24 de milioane de euro. Ouatu deține Grupul de firme Apolodor, specializat în demolări de clădiri, lucrări de infrastructură și dezvoltări imobiliare. Compania s-a ocupat de două dintre cele mai mari lucrări de demolare din Capitală: demolarea stadionului „Lia Manoliu” și „Casa Radio”, contracte câștigate pe vremea cand Primăria era condusă de Adriean Videanu. De altfel, Ouatu este un apropiat al lui Adriean Videanu.
În mod ciudat, în 2008, la înființarea Apolodor Imob Development, Irina Nisiparu a declarat că este domiciliată în satul Valea Voievozilor din comuna Răzvad, dar că are reședința într-un bloc din București, de pe Bd. Decebal. Șapte luni mai târziu, în contractul de cesiune parafat cu Ion Căpățână ( în calitate de împuternicit al Colegiului de Conducere a CCI Argeș), Irina Nisiparu declară numai domiciliul din Dâmbovița,  nu și faptul că are reședința în București.
Apolodor Imob Development, la care inițial a fost și Irina Nisiparu asociat, a avut în 2008, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor, venituri de doar 82.406 lei și cheltuieli de… 4.088.784 lei. Să fi intrat și plata pentru drepturile litigioase de la CCI Argeș la… cheltuieli, sub o formă sau alta? Tot ce e posibil.
În ianuarie 2010, Apolodor Imob Development SRL și-a majorat capitalul social, de la 10.000 de lei la 4.440.900 lei. În ianuarie 2010, Irina Nisiparu, actorul principal al megatranzacției cu CCI Argeș, își încetează calitatea de asociat la Apolodor Imob Development SRL, cedând capitalul social deținut la firmă, ajuns între timp la doar 3,8%, către noul asociat  majoritar – Apolodor Com Impex SRL. În primăvara aceluiași an, asociat la firmă devine și un offshore din Cipru – Foukilma Investments Limited, foarte probabil destinația finală a banilor încasați de la ANRP în contul tunului imobiliar dat pe cârca CCI Argeș.
Probabil că, la firma Apolodor, Irina Nisiparu a fost folosită și ca persoană fizică, pentru a intermedia  și alte tunuri imobiliare. Dovadă în acest sens stă faptul că în 15 ianuarie 2009 Curtea de Apel București i-a respins o cerere de emitere a unui act administrativ pentru o altă… despăgubire. De când a plecat de la Apolodor, în februarie 2010, de Irina Alexandrina Nisiparu nu s-a mai auzit nimic. Dar cine este, de fapt, cea care a făcut pe 14 octombrie 2008, în doar o zi, un profit de peste 100 de miliarde de lei vechi din despăgubiri bănești primite cu atâta rapiditate de la ANRP?
Conform CV-ului postat pe un site de joburi, Irina Nisiparu apare ca fiind angajată din 2005 la Piraeus Bank, absolventă tot în 2005 a A.S.E. și în 2001 a Colegiului Economic din Târgoviște.

Terenul pentru care s-a dat tunul imobiliar e sub blocurile de la Cinema București

Istoricul terenului de 1.412 mp din Pitești pe baza căruia s-au făcut atâția bani este și el unul complicat. În august 2001, CCI Argeș trimite o notificare către Primăria Pitești prin care solicită măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensare cu alte bunuri imobile (clădiri și terenuri) care să îi fie oferite pentru o construcție și 3.600 mp de teren pe Bd. I.C. Brătianu, acestea fiindu-i luate abuziv de către regimul comunist după 1947. La vremea respectivă, clădirea în cauză era ocupată de către Liceul de Artă.
După mai bine de cinci ani, în noiembrie 2006 (prin dispoziția 27280), primarul Tudor Pendiuc admite în parte cererea de restituire în natură, dându-le celor de la CCI Argeș teren în suprafață de 468 mp și clădirea de 312 mp. Tot primarul respinge cererea de restituire a diferenței de teren de 3.132 mp, motivând că acesta se află sub blocurile nr. 2 și nr. 33 de lângă Cinema București. Prin dispoziția 2076 din 2004, CCI Argeș primise deja un teren de 1.720 mp pe Strada Stadionului. În consecință, prin dispoziția din noiembrie 2006, primarul Piteștiului propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul rămas ca diferență, în suprafață de 1.412 mp, aflat sub blocurile din vecinătatea Cinema București. Exact acel teren în contul căruia, doi ani mai târziu, Irina Nisiparu va  încasa de la ANRP aproape 3,2 milioane euro. 
Dincolo de toate datele prezentate mai sus, rămân multe întrebări și necunoscute privind larghețea cu care au fost acordate despăgubiri uriașe pentru un teren din Pitești. Întrebări la care trebuie să răspundă și instituțiile din Pitești implicate în afacere și la care justiția trebuie să facă lumină. Am încercat să-l contactăm pentru un punct de vedere pe Ion Căpățână, artizanul înstrăinării pe o sumă derizorie a drepturilor litigioase ale CCI Argeș, însă în ciuda apelurilor noastre repetate, nu a răspuns la telefon.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz

Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete