# „Este o chestiune care mă privește pe mine, personal, dacă am fost sau n-am fost”, ne-a declarat evaziv Ludovic Orban # „Domnul Miuțescu mi-a spus că a predat telefonul pentru că el a considerat că nu are nimic de ascuns”, a mai precizat fostul președinte al PNL
Săptămâna trecută, “Jurnalul de Argeș” a prezentat în exclusivitate că președintelui PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, i-a fost ridicat telefonul de către cei de la DNA Pitești, care au făcut un control și la RATEN (Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară). Potrivit surselor noastre, vineri, 29 octombrie, în momentul în care a fost sunat de către judiciariștii DNA să predea telefonul, deputatul Miuțescu era la Hotelul „Valea cu Pești” de pe Transfăgărășan și acolo s-ar fi aflat și Ludovic Orban, împreună cu mai mulți parlamentari liberali. La 5 zile după ce i s-a reținut telefonul, miercuri, 3 noiembrie, Adrian Miuțescu a surprins din nou opinia publică, anunțând că se retrage din grupul parlamentar al PNL și rămâne deputat neafiliat. Miuțescu a subliniat că nu se dezice de liberalism, ci doar de conducerea acestui partid.
L-am contactat pe Ludovic Orban, fostul președinte al PNL și ex-premier al României, pentru un punct de vedere legat de cele întâmplate zilele trecute în Argeș, adică ridicarea telefonului lui Adrian Miuțescu, retragerea acestuia din grupul parlamentar al PNL.
„Sunt chestiuni despre care nu pot să îmi dau cu părerea, de exemplu telefonul. Știu eu care-s motivele pentru care i-a fost luat telefonul? Pentru care l-a dat, că, de fapt, el putea să nu dea telefonul. El mi-a spus că nu a insistat, pentru că n-are nimic de ascuns și că n-are nicio problemă legată de telefon. În ceea ce privește retragerea din grupul parlamentar, îl felicit, e un gest politic matur, de delimitare de o conduită politică aberantă, indusă de o conducere nelegitimă. Nu pot să nu condamn epurarea politică care a început în Argeș, care mai mult ca sigur că e comandată de Alina Gorghiu, şi mă refer la demiterea subprefectului Soare, care a fost candidatul nostru la funcția de președinte al Consiliului Județean, demiterea președintelui Agenției Rezervelor de Stat (argeșeanul Gheorghe Alecsei, n. red). De asemenea, e o răzbunare contra opțiunii politice a domnului Miuțescu, care m-a susținut pe mine la Congres”, ne-a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban: „Legal, predarea telefonului reprezintă o formă de percheziție care nu poate fi realizată contra unui deputat decât cu încuviințarea Plenului Camerei Deputaților”
Întrebat dacă ancheta celor de la DNA are legătură cu angajările de la RATEN, Ludovic Orban a spus: „N-am nici cea mai mică informație legată de… Deci, ce mi-a comunicat domnul președinte Miuțescu este faptul că doi ofițeri de Poliție Judiciară i-au solicitat predarea telefonului mobil și că el a acceptat, deși, din punct de vedere legal, practic, predarea telefonului reprezintă o formă de percheziție care nu poate fi realizată contra unui deputat decât cu încuviințarea Plenului Camerei Deputaților. Domnul Miuțescu mi-a comunicat că a predat telefonul pentru că el a considerat că nu are nimic de ascuns și că n-are nicio temere legată de o posibilă anchetă și, de asemenea, că e vorba de o solicitare în cadrul unei anchete in rem, în care domnul Miuțescu n-are nicio calitate, nici de martor, nici de învinuit”.
Ludovic Orban a mai spus că Adrian Miuțescu nu a fost audiat, că nu s-au făcut percheziții la PNL Argeș și că informațiile date de presa centrală sunt mincinoase.
Întrebat dacă a fost la Hotelul „Valea cu Pești” de pe Transfăgășan împreună cu Adrian Miuțescu în momentul în care acesta a fost sunat de cei de la DNA, Ludovic Orban s-a eschivat. „Nu cunosc detaliile la care vă referiți”. Fostul premier a evitat să răspundă și la întrebarea dacă măcar a fost la acest hotel în urmă cu 2 săptămâni. „Este o chestiune care mă privește pe mine, personal, dacă am fost sau n-am fost”.
Dumitru Grecu: „Știu că Miuțescu a fost pe la «Valea cu Pești», dar nu știu când. Da, a fost și Ludovic Orban”
Despre întâlnirea dintre Adrian Miuțescu și Ludovic Orban de la Hotelul „Valea cu Pești” am încercat să aflăm amănunte și de la managerul acestui hotel. Dumitru Grecu a confirmat că Adrian Miuțescu a fost, de curând, la hotelul său.
„Nu știu dacă a fost sunat, nu știu nimic despre chestiile ăstea. Habar n-am de niciun DNA. Știu că a fost pe la «Valea cu Pești», dar nu știu când. Nu știu amănunte legate de partea asta cu DNA”.
Managerul a mai confirmat că vizita a fost de curând și că Ludovic Orban a fost, în același timp cu Adrian Miuțescu, la Hotelul „Valea cu Pești”: „Da, și el a fost. Dar alte amănunte nu știu”.
Am încercat să îl contactăm telefonic din nou pe Adrian Miuțescu, dar acesta are telefoanele închise. Singura dată când Adrian Miuțescu a făcut o declarație pe această temă a fost miercuri, 3 noiembrie, printr-un comunicat de presă: „Singura informație reală este aceea că mi-a fost reținut telefonul mobil de către polițiști judiciari. Deși am dubii asupra legalității acțiunii, nu m-am opus, pentru că nu am nimic de ascuns. Singura informație pe care am primit-o este aceea că este vorba de o cercetare in rem, fără să mi se aducă la cunoștință că am vreo calitate în această cercetare”.
0 Comentarii