Web Analytics

Exclusiv! Olimpici de la „Brătianu”, profesori la universităţi de top din SUA

de | 5.06.2013 21:32 | Actualitate

De aproape 40 de ani, elevii de la Colegiul Național „I.C. Brătianu” culeg trofee după trofee la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Peste 600 de premii şi menţiuni au fost obţinute până în prezent de către foștii sau actualii elevi de la „Brătianu”, cel mai puternic colegiu din județ și unul dintre primele cinci din țară. În cazul elitei elitelor, ofertele de a studia la universităţi străine de prestigiu nu au întârziat să apară. Iar ca dovadă că în cazul lor nu a fost vorba de performanțe temporare, foștii olimpici au ajuns acum profesori și cercetători de top la cele mai mari universități din America și implicit din lume. Vi-i prezentăm pe cinci dintre ei.

Silviu Pufu: cercetător la prestigioasa M.I.T.

Silviu Pufu. O vedetă a olimpiadelor internaţionale de fizică: bronz – 2001, argint – 2002 şi aur – 2003. A absolvit Universitatea Princeton în 2007 şi tot acolo şi-a luat şi doctoratul. În prezent, Silviu lucrează în cercetare la a doua mare universitate din lume: Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.). Acest lucru a fost posibil ca urmare a primirii în 2011 a Bursei Papallardo pe o perioadă de trei ani, bursă acordată celor mai promițători și valoroși tineri fiziceni din America. Tot în 2011, Silviu a primit de la Universitatea Princeton bursa Porter Ogden Jacobus, distincția de top pentru absolvenții universității.
Zilele trecute, am stat mai mult de vorbă cu Silviu despre performanțele și gândurile sale.
„Nu știu dacă m-am stabilit definitiv în America.  Probabil că nu încă.  Acum am o slujba la MIT care mai ține încă un an, și dupa aceea nu știu ce o să se întâmple.
Job-ul este de «postdoctoral fellow» în departamentul de fizică.  Sunt plătit ca să lucrez în cercetare în fizica teoretică.  Practic, fac calcule și scriu articole cu rezultatele calculelor pe care le fac.  Este standard aici ca oamenii care vor să rămână în mediul academic să aibă o slujbă ca asta (sau mai multe) dupa ce termină doctoratul și înainte să fie angajați ca profesori”, ne-a declarat Silviu Pufu.

Silviu Pufu: „Oportunitățile pe care le-am avut continuă să-mi depășească așteptările în fiecare zi”

Silviu a plecat în America pe când avea doar 18 ani. Ce ar fi putut să facă statul român ca să îl păstreze? ”N-am nici cea mai vagă idee ce ar fi putut să facă statul român ca eu să nu plec din România atunci. De fapt, cred că întrebarea asta nu e pentru mine. E pentru adulții care m-au făcut atunci să cred că SUA e locul unde îmi doresc să fac facultatea. Deși cred că decizia de a pleca din România să studiez în America am luat-o fără să știu prea bine ce fac, sunt convins că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Oamenii pe care i-am cunoscut și oportunitățile pe care le-am avut și pe care le am continuă să-mi depășească așteptările în fiecare zi”, spune Silviu.

Cristian Proistosescu: asistent la Universitatea Harvard

Cristian Proistosescu. Un alt geniu al fizicii, ca și Silviu Pufu, piteșteanul a câştigat argintul în 2004 şi aurul în 2005 la olimpiada internaţională de fizică. A absolvit Universitatea Princeton şi în această vară își va lua doctoratul la Harvard, cea mai puternică universitate din lume. Din 2009, Cristi predă și la Harvard ca asistent universitar. Pe vremea când era student la Princeton, a reușit să câștige Premiul pentru Cercetare Științifică Excepțională și Desăvârșire Academică, premiu decernat atât de Facultatea de Fizică, precum și de cea de Geoștiințe.

Ciprian Manolescu: profesor la UCLA, în California

Ciprian Manolescu (Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”). Singurul elev din lume care a câştigat de trei ori consecutiv (1995, 1996, 1997), cu punctaj maxim, medalia de aur la olimpiada internaţională de matematică. A obţinut de două ori şi medalia de aur la Balcaniadă. Ciprian a absolvit cu Magna Cum Laudae celebra Universitate Harvard, unde şi-a luat şi doctoratul, în 2004. Tot la Harvard a câştigat numeroase concursuri internaţionale. La ora actuală, el este profesor universitar la celebra UCLA în Los Angeles. Am luat legătura și cu un fost student american al lui Ciprian. Michael Noley spune: „Am urmat cursurile de matematică predate de el și mi-au plăcut atât de mult încât le-aș mai face de o sută de ori. Ciprian este incredibil de inteligent, iar cursurile sale sunt foarte bine organizate. Este în același timp și un tip de treabă, cu un simț decent al umorului.”

Mihai Tohăneanu: asistent la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore

Mihai Tohăneanu. În 1996 şi 1997 a luat premiul I la olimpiada naţională de matematică, iar în 1998 şi 1999 a luat premiul al II-lea. A obţinut de asemenea medalia de argint la olimpiada internaţională de matematică de la Bucureşti. A absolvit apoi Dartmouth College în S.U.A. și şi-a luat doctoratul la faimoasa universitate Berkeley în 2009. Timp de doi ani, a predat la Purdue University, iar din iulie 2011 este asistent la prestigioasa Johns Hopkins University.

Titus Teodorescu: profesor la College of New Jersey

Titus Teodorescu. În anul 1986, a obţinut premiul al II-lea la olimpiada naţională de matematică şi a făcut studii postdoctorale la Minnesota University. A fost profesor la Oklahoma State University, iar acum predă la College of New Jersey, o altă universitate de prim rang din S.U.A.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii