Web Analytics
scris miercuri, 30.10.2024

Exclusiv! Nicolae Negrilă despre Dobrin: „Și-a respectat mereu adversarii”

Numele lui Nicolae Dobrin este strâns legat de FC Argeș, echipă cu care a cucerit două titluri, în 1972 și 1979. „Prințul din Trivale” a jucat 409 meciuri în prima divizie, reușind să înscrie 111 goluri. Acum, la 17 ani de la dispariția sa, nimeni nu l-a uitat, nici măcar foștii adversari din teren.

Exclusiv! Nicolae Negrilă despre Dobrin: „Și-a respectat mereu adversarii”

De pildă, Nicolae Negrilă, fostul mare fundaș de bandă al Universității Craiova, ne-a vorbit la superlativ despre Nicolae Dobrin.

„Am jucat împotriva lui multe meciuri, a fost o luptă bazată pe fair-play, pentru că acesta și-a respectat mereu adversarii. Îmi vine în minte un meci memorabil, care s-a jucat în 1975 sau 1976, nu mai știu exact. Atunci i-am făcut marcaj strict lui Gicu și nu prea a mișcat în fața mea, l-am ținut bine.

De asemenea, a fost la un pas să joace în tricoul Științei, antrenorii Constantin Oțet și Nelu Oblemenco și-l doreau foarte mult în echipă, însă FC Argeș s-a opus.

Îmi amintesc că nu purta apărători, deoarece avea gleznele foarte groase; oricum, dacă-l loveai, tot tu sufereai. El și Cămătaru erau mereu cu jambierele lăsate, așa voiau ei.

Am fost coleg cu Dobrin la echipa națională. Era un om foarte bun, nimeni nu avea ce să- reproșeze”, ne-a mărturisit fostul fundaș al Craiovei.

Negrilă a evoluat în tricoul Craiovei între 1974 şi 1988, perioadă în care a cucerit 3 titluri de campion al României şi 3 Cupe ale României. La naţională, fostul fotbalist a strâns 28 de selecţii şi a marcat un gol.

Citeștev și: Exclusiv! Silviu Lung despre Dobrin: „A fost unul dintre idolii mei”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Teren de fotbal bântuit?

Formația Swindon Town are un sezon de coșmar până acum. În 16 etape scurse din campionatul Ligue...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită