Web Analytics

articol scris joi, 19 ianuarie 2023

Eveniment editorial, cu prefaţă de preşedintele Academiei

„Zodia porumbeilor sălbatici”, o „carte simplă”, semnată de argeşeanul George Cârstea

La Editura „Unicart” din București a apărut, foarte recent, volumul de proză „Zodia porumbeilor sălbatici”, de George Cârstea. Este o carte-eveniment, mai ales că autorul este cvasi-necunoscut mediilor literare locale, dar beneficiază o o elogioasă „Precuvântare” scrisă de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
Pe ultima copertă, alături de un citat din Ioan-Aurel Pop („George Cârstea a scris un roman simplu despre viața simplă de la țară pe care, dacă îl citești, îți vine să-l așezi în rând cu epopeile poporului român”), sunt publicate alte rânduri elogioase, semnate de Viorel Costea, Dan Pița și Bogdan Ficeac.

Autorul ne previne că a „scris aceste întâmplări pentru că, la bătrânețe, trupul și sufletul nu mai pot duce asemenea poveri.” Conștient că nu e cunoscut, într-o scurtă notă mai adaugă: „M-am născut în Zodia Taurului, pe 7 mai 1952, în comuna Boțești, din actualul județ Argeș.
A fost dorința mamei, ca să nu fie și săracă, și singură. În școală, nu am învățat aproape nimic despre oameni. I-am descoperit singur în cărțile citite la întâmplare sau în filmele pe care le vedeam și de câte trei sau patru ori. Am muncit ca să trăiesc. Nu mi-a plăcut niciodată ce am făcut. Acum sunt pensionar și nu plătesc impozit pe venit. Inima mea este reparată în patru locuri, sufăr de diabet, iar în ultimii treizeci de ani am descoperit că nu știu să votez.
În lunile de iarnă, locuiesc în Mioveni, unde nu trebuie să fac focul cu lemne…”

Lansarea acestei cărți va avea loc miercuri, 25 ianuarie, ora 17.30, la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Printre vorbitori, Manuela Cernat, Șerban Marinescu, Jean Dumitrașcu, Viorel Costea, George Cârstea, Cătălin Mitulescu și Ada Condeescu. Moderator: Loreta Popa. Intrarea e liberă.

Citește și Eveniment cultural de excepție la Câmpulung: prima ediție a Festivalului „Muzica în filmul românesc”

Citește și Dorel Ştefănescu şi violoncelistul Marin Cazacu

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Update. Ce zice Poliția despre accidentul de la Mărăcineni

IPJ Argeș au revenit cu noi informații în legătură cu accidentul petrecut sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în comuna Mărăcineni. Polițiștii […] Citește!

Ministrul Apărării cere verificări după ce o femeie a fost atacată cu cuțitul de soțul militar

Ministrul Apărării, Radu Oprea, reacționează după ce o femeie a fost atacată cu un cuțit la Caracal, presupusul agresor fiind […] Citește!

Pitești. Moartea unui comis voiajor, la „Davila”

Sâmbătă, 7 iunie 2026, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a teatrului „Alexandru Davila”, are loc piesa de teatru […] Citește!

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Argeș. Accident rutier la Mărăcineni

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre două autoturisme în comuna Mărăcineni. La fața locului s-au […] Citește!

Jandarmii argeșeni, mobilizați la Duatlonul Regal Invictus

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Jandarmii Argeșeni sunt prezenți la Curtea de Argeș, atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la […] Citește!

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete