Web Analytics

Euroins a intrat oficial în faliment

de | 9.06.2023 16:06 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Euroins a intrat, oficial, în faliment. Decizia a fost luată vineri, de Tribunalul Bucureşti, la cererea Autoritatăţii pentru Supraveghere Financiară, potrivit Antena3.

După ce judecătorii Tribunalului București au decis, pe 26 mai, să amâne pronunțarea la cererea Euroins, astăzi aceștia au declarat oficial falimentul companiei. 

Citește și Prim-procuroarea de la Parchetul Costeşti, judecată de Consiliul Superior al Magistraturii

Este o decizie executorie, ceea ce înseamnă că ea va fi pusă în aplicare de îndată. 

Reprezentanții companiei Euroins au la dispoziție, totodată, şapte zile să depună contestație.

În acest moment cei care au polița de asigurare la compania Euroins au la dispoziție 90 de zile să mai folosească această poliță. 

Din acel moment, ei au două variante. Prima variantă este ca în cazul în care șoferii au poliță care expiră în patru luni, aceștia pot folosi timp de trei luni, adică 90 de zile, iar înainte cu o zi ca aceasta să expire, trebuie să își facă o poliță la o altă firmă de asigurări. 

Șoferii își vor primi suma restantă pentru luna rămasă. 

Cea de-a doua variantă pe care șoferii o au este ca în cazul în care aceștia își doresc să denunțe polița, o pot face. 

Trebuie să depună documentele necesare la Fondul de Garantare a Asiguraților și aceștia își vor primi banii înapoi, adică suma restantă pentru lunile rămase. 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *