# Locatarii din zona fostului Cinema Lumina, deranjaţi de centrala de cartier a primăriei
Locatarii unui bloc din cartierul piteştean Găvana sunt nemulţumiţi de transformarea unui fost punct termic (PT 910) din curtea Şcolii nr. 6 din Piteşti într-o centrală termică de 24.000 kw. Locatarii Asociaţiei de proprietari „Lumina”, din blocul DC amplasat pe strada dr. Gheorghe Marinescu susţin că punctul termic respectiv nu este corespunzător pentru destinaţia de centrală termică, întrucât nu s-a respectat locul amplasării, izolarea fonică şi înălţimea coşurilor de evacuare a fumului. Fumul provenit de la coşurile centralei termice ajunge până la balcoanele locatarilor de la etajele superioare, care resimt poluarea la fiecare adiere de vânt. Oamenii au mers cu jalba în proţap pe la mai multe instituţii. Primăria Piteşti le-ar fi transmis „că este proprietatea lor şi fac ce vor”, în timp ce sesizările către Direcţia de Sănătate Publică şi SC Termocalor Confort SA au rămas fără răspuns.
„Este un poluator groaznic şi constant, ca o picătură chinezească, care ucide la sigur. Oxigenul este sub limită, zgomot continuu zi şi noapte, geamurile vibrează, fumul bate în ferestre la etajele 3 şi 4, aerul toxic de nerespirat ne-a făcut viaţa de nesuportat în casă, iar alături se află şi Şcoala Generală nr. 6, unde învaţă şi fac sport sub coşurile centralei, peste 600 de elevi”, susţin oamenii într-o sesizare adresată Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Viceprimarul Laurenţiu Zidaru: „Absolut toate centralele termice din Piteşti au proiect, autorizaţii şi respectă legislaţia”
Ce spune Primăria Piteşti despre nemulţumirile locatarilor din blocul DC? Viceprimarul Laurenţiu Zidaru ne-a comunicat că primăria nu a primit până acum nicio sesizare din partea locatarilor nemulţumiţi şi că centrala termică are toate avizele necesare şi respectă legislaţia.
„Proiectul e avizat în Consiliul economic al Termocalor Confort. Coşurile sunt amplasate la înălţimea corespunzătoare. Absolut toate centralele termice, avem 62 de centrale în Piteşti, au autorizaţie ISU. Au proiect, autorizaţii, respectă legislaţia. La noi nu au ajuns astfel de sesizări, dar dacă cetăţenii consideră că nu s-a respectat autorizaţia, să ne spună şi vedem ce putem face. Dacă s-a respectat autorizaţia şi e legal, nu avem ce să facem. Sunt multe lucruri care nouă nu ne convin, dar dacă s-au respectat prevederile legale, nu avem ce să facem”, ne-a mai spus vicele Zidaru.
Reprezentanţii Termoficării recunosc că au fost probleme la pornirea instalaţiei
Reprezentanţii societăţii de termoficare, SC Termocalor Confort, spun că nu au primit în acest an nicio sesizare legată de punctul termic 910. „Au existat sesizări anul trecut, la punerea în funcţiune a centralei termice. Cetăţenii care locuiau la casele din zonă erau deranjaţi de zgomot. A venit şi Garda de Mediu şi am făcut măsurători. Problemele s-au remediat. Primăria este proprietarul, iar noi doar exploatăm instalaţiile”, ne-a spus ing. Viorica Trâmbaciu, şef Biroul Tehnic al SC Termocalor Confort SA. I.H.B.
0 Comentarii