Influenţa epidemiei de ciumă în timpul zidirii şi zugrăvirii Bisericii Domneşti de la Argeş ridică nişte concluzii deosebit de interesante. În primă instanţă, aceasta poartă hramul Sfântului Nicolae, apărătorul celor bolnavi, reprezentat în iconografia religioasă a vremii printre sfinţii invocaţi să se roage Fecioarei Maria în vederea feririi populaţiei de ciumă şi nu întâmplător cea mai veche biserică din Moldova, cea de la Rădăuţi, poartă acelaşi hram, demonstrându-se astfel faptul că în vremurile respective se apela la sfinţi vindecători în vederea păstrării sănătăţii şi feririi de boli sau epidemii. De asemenea, anul 1946 a fost marcat de seceta devastatoare intrată în legendă și de lupta Partidului Comunist pentru distrugerea societății burgheze și a valorilor naționale. Județul Argeș a fost afectat din plin de ambele fenomene.

Principalul motiv care a întârziat activitatea constructorilor a fost ciuma

Conform istoricului V. Vătăşianu, zidirea bisericii ar fi avut loc în intervalele 1330 şi 1340 şi respectiv 1350 şi 1352. Este un interval destul de mare, ţinându-se cont de proporţiile reduse şi, deşi în Ţara Românească nu există termeni de comparaţie, în Moldova în secolul al XV-lea zidirea unor clădiri de proporţii net variabile mai mari nu trecea de un an de zile. De exemplu, edificiul de la Milsăuţi a fost construit în 158 de zile în 1487, în timp ce cel de la Sfântul Gheorghe din Hârlău a fost ridicat în 151 de zile în 1492. Faptul că la Argeş zidirea a durat între 7 şi 15 ani ridică mari semne de întrebare, în timp ce zugrăvirea a durat şi mai mult, întinzându-se pe o perioadă de 25 de ani, începând înainte de 1352 şi terminându-se odată cu începutul domniei lui Radu I, în 1377. Principalul motiv care a întârziat atât de mult timp activitatea constructorilor şi zugravilor a fost ciuma, care a apărut în 1348 şi a revenit an după an, cu perioade de virulenţă maximă între 4 şi 6 luni, stagnând parţial şi complet evoluţia construcţiei. Astfel că lucrările la biserica de la Argeş au continuat având lacune mari în perioada de timp pe care s-au efectuat, meşterii revenind la reluarea lucrului de fiecare dată când molima se mai potolea, dar dând drept rezultat în istoriografia românească afirmaţia că în pictura de la Argeş se observa ”graba şi improvizaţia”. Se remarcă de către istoricul I.D. Ştefănescu faptul că zugrăveala putea fi terminată în 2-3 ani şi că lipsea ansamblul de unitate datorat prezenţei mai multor stiluri, dând impresia că pictura a fost începută, părăsită şi reluată la un moment dat.

Caracterul virulent al ciumei în perioada ridicării şi zugrăvirii bisericii

Iconografia Bisericii Domneşti oferă de asemenea o impresionantă colecţie de vindecări miraculoase, astfel că se poate observa vindecarea soacrei lui Petru, a celor zece leproşi, a celui îndrăcit, a celui cu mai mulţi draci, la care se adaugă tabloul samariteanului milos, ultimul fiind foarte interesant deoarece scena oferă foarte multe detalii referitoare la situaţia molimei din regiune. În scenă se poate observa Hristos în două ipostaze, o dată îngrijind rănile unui bărbat atacat de hoţi şi a doua ipostază, ducându-l în spate la un han. S-a ajuns la concluzia că trupul celui bătut de hoţi este de fapt acoperit de o erupţie deasă, care evoca mai mult ciuma decât nişte lovituri. Ce demonstrează şi mai mult caracterul virulent al ciumei în perioada ridicării şi zugrăvirii bisericii este faptul că aceste scene nu erau obişnuite în programul iconografic, de exemplu tabloul cu vindecarea leproşilor, absent în Erminie, este totuşi prezent în pictura bisericii de la Argeş. Astfel, se poate observa sentimentul realist şi dramatic evocat din alterarea stării sufleteşti a celor puşi în fata epidemiei de ciumă în picturile Bisericii. Graba, improvizaţia şi dezordinea din lucrul zugravilor care s-au succedat reiese şi din faptul că reprezentarea sfinţilor în panteonul bisericii, cum este cazul Sfinţilor Pantelimon, Chir, Ermolae, este făcută de două ori. Tot un eveniment care demonstrează contextul social influenţat de circulaţia ciumei pe teritoriul românesc este strămutarea moaştelor Sfintei Filofteia de la Vidin la Argeş, între 1395-1404, reprezentând un act de protejare împotriva bolilor şi în principal a ciumei.

1946: cel mai devastator incendiu a izbucnit în comuna Vâlsănești

Anul 1946 a fost marcat de seceta devastatoare intrată în legendă și de lupta Partidului Comunist pentru distrugerea societății burgheze și a valorilor naționale. Județul Argeș a fost afectat din plin de ambele fenomene. Trecutul trebuia șters din istorie și poporul român urma să fie condus de un partid organizat pe baza unei ideologii științifice. Căldura excesivă a dus la compromiterea recoltelor, dar a favorizat și declanșarea unor incendii de vegetație pe care pompierii le-au stăpânit cu greu. Nici locuințele n-au fost ferite de furia flăcărilor. Omul are o adevărată fascinație pentru dansul limbilor de foc și nu se poate controla să nu folosească această unealtă fără formă. Cel mai devastator incendiu a izbucnit în comuna Vâlsănești și a afectat 51 de gospodării, opt nefiind locuite. Pârjolul a plecat de la o bătrână ce a aprins un foc în curte, practică obișnuită în lumea satului, lipsită de alte forme de energie pentru gătit. Imediat a intrat în acțiune vântul și prăpădul a avut toate ingredientele necesare. Să nu uităm că sătenii strânseseră deja ceva furaje pentru iarna ce se anunța una deosebit de grea și vegetația era uscată de secetă. Au fost distruse biserica, școala, primăria, Banca Populară, Căminul cultural și Cooperativa, adică toată infrastructura administrativă, economică și culturală a localității. Oamenii au rămas săraci lipiți pământului tocmai în timp de foamete. Pagubele totale s-au ridicat, după calculele autorităților, la fabuloasa sumă de 1.985.960.000 lei. Numai școala valora 300.000.000 lei.

Întregul județ Argeș a contribuit cu bani și produse la opera de refacere

Întregul județ Argeș a contribuit cu bani și produse la opera de refacere, dar sinistrații au trăit un an de coșmar. Au fost aduse de la Brădetu, Galeșu, Vâlsănești și Ciofrângeni 1.100 kg de var, aproape patru metri cubi de cherestea, 123 de scânduri, 6 pachete de șiță, 2.750 de șițe, 428 kg de grâu. Parohia Aref a donat, la 12 august 1946, 60.500 lei, o pereche de opinci, trei perechi de șosete, două fote, o ie, o vestă, o bucată de săpun, 4 kg de prune, un kilogram de fasole și 1,25 mp de pânză. Pare uimitor de puțin pentru cititorul de astăzi, dar cantitatea de bunuri din județ era foarte limitată în urma secetei, a războiului și a trecerii trupelor sovietice. Sărăcia va fi confirmată de creșterea mortalității din cauza lipsei de alimente în iarna și primăvara anului 1947. Autoritățile consemnau că de la Cepari ”materiale nu s-au putut colecta, fiind lipsă și la locuitorii din această comună”. Au apucat să adune 112.000 lei de la sătenii convinși de preot.
Dezastrul, probabil cel mai mare incendiu prin numărul de locuințe distruse și care a afectat o localitate rurală argeșeană, s-a produs în ziua de 13 iulie 1946, ceea ce demonstrează faptul că teoria despre cifra nefastă nu este chiar lipsită de un sâmbure de adevăr. Din păcate, oamenii acționează astfel încât și alte zile să fie nefaste, ceea ce s-a întâmplat în regiunea Atenei în iulie 2018.

Sursa: historia.ro