Web Analytics
scris joi, 05.09.2024

Echipa PSD, în mijlocul gospodarilor din Miroşi şi Boţeşti

Sărbătoare la Miroși și Boțești, la sfârșitul săptămânii trecute! Echipa PSD a fost, duminică, alături de comunitățile și primarii din Miroși și din Boțești cu ocazia Zilei celor două comune.

Echipa PSD, în mijlocul gospodarilor din Miroşi şi Boţeşti

La Miroși, împreună cu președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, primarul Marin Niță a premiat cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie la activ, dar și tineri din comună ajunși la vârsta majoratului. „Mă leagă o veche relație de prietenie cu domnul primar Marin Niță. Am fost martor la tot ce s-a întâmplat bun în această localitate. Am avut o cooperare excelentă cu administrația locală pentru a implementa proiecte de infrastructură, sociale și de educație necesare pentru toți locuitorii. Este meritul său și al echipei sale pentru că a știut să lupte și să muncească pentru binele comunității. Mulțumesc tuturor celor din comuna Miroși pentru că ați dat un vot de încredere echipei PSD și mie personal la alegerile locale!”, a declarat Ion Mînzînă.

Lansare de carte și concursuri la Boțești

Echipa PSD s-a aflat, duminică, și la Boțești, unde au fost premiați tineri din localitate și producători locali. Au avut loc și lansare de carte a fiului localității col. Ion Pelearcă, un târg de produse tradiționale, expoziții de legume și fructe, dar și concursuri de oină și șah.
„Vreau să vă felicit pentru alegerea făcută pe 9 iunie! Ați revalidat la Boțești în funcția de primar un primar tânăr, gospodar, la fel de harnic ca și dvs. Mihai Nicolae Bundă este un primar care a performat și va performa în continuare! Vă mulțumim pentru alegere, vă mulțumim pentru votul de încredere din 9 iunie! Sperăm să fiți în continuare alături de noi în alegerile prezidențiale și parlamentare! Să ne revedem sănătoși!”, a declarat deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș.

Au participat și deputații Nicolae Georgescu și Nicolae Pavelescu, senatorii Cristina Mariana Stocheci și Ovidiu Puiu, vicepreședinții CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu, administratorul public al județului, Cristian Puiu, directorul general adjunct DRDP, Eduard Dima, primarul Iulian Miu de la Ungheni, consilieri județeni, consilieri locali.
M.S.

Citește și Echipa PSD, la Davideşti şi la Poienarii de Muscel în zi de mare sărbătoare

Citește și Gata cu politica, domnule prefect!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită