Web Analytics

Echipa de baschet a Piteştiului a ajuns la 11 victorii din 15 meciuri

de | 20.01.2022 13:16 | Actualitate, Sport

BCM U Pitești a câștigat, în week-end, la scor duelul de acasă cu Rapid București. Trupa din Trivale s-a impus cu scorul de 102-62, după ce a câștigat ultimele două sferturi la 31 de puncte. Tudor Costescu a început cu Seppala, Jeremic, Măciucă, Thornton, Jevtovic. De cealaltă parte, Marius Bulancea i-a titularizat pe Vasile, Bookert, Swopshire, Stanojevic și Copes. În etapa următoare, BCM U Pitești primește vizita celor de la CSM VSKC Miercurea Ciuc, miercuri, 19 ianuarie, de la ora 18:00

La jumătatea acestei stagiuni, argeșenii au un record de 11-4. Antrenorul argeșenilor, Tudor Costescu, a declarat la finalul partidei: ”A fost un meci pe care l-am început mai greu și din cauza faptului că Rapid a reușit să înscrie niște aruncări contestate și norocoase. Mă bucur că băieții s-au mobilizat rapid și cred că toți cei care au intrat pe teren au confirmat. Se pare că meciul de la Galați a fost o lecție bună. Despre prima parte a campionatului pot spune că suntem în grafic. Mi-aș fi dorit, totuși, cel puțin o victorie în plus, știind acum modul în care s-au derulat lucrurile.

Deocamdată este mulțumitor și mă bucur că avem timp în retur să corectăm și din punct de vedere al rezultatelor ceea ce nu ne-a ieșit până la finalul turului. Trebuie să rămânem sănătoși, în primul rând, și în funcție de legislație să putem primi cât mai mulți spectatori în sală, să ne susțină. Pe această cale, le mulțumim pentru faptul că sunt alături de noi. Vrem ca în perspectiva playoff-ului să creăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului”.

Citește și A opta victorie pentru echipa de baschet a Piteștiului care a urcat pe locul 3 al clasamentului

Citește și Contribuții importante ale baschetbaliștilor piteșteni în victoria naționalei din Luxemburg

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii