Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, 26 iulie, că Ucraina va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile sale vestice care au aparținut în trecut Poloniei, Ungariei și României. Liderul de la Kremlin a susținut că Rusia ar fi fost „singurul garant” al integrității teritoriale a statului ucrainean.
Declarațiile au fost făcute la Sankt Petersburg, în timpul unei întâlniri cu militari ai Marinei Ruse, organizată cu ocazia Zilei Flotei Militare Maritime, potrivit agenției Interfax.
Citește și: O dronă marină a explodat în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită. Nu sunt victime
„Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii vestice – și ceea ce a aparținut Poloniei, și ceea ce a aparținut Ungariei, și ceea ce a aparținut României”, a afirmat Vladimir Putin.
Liderul rus a adăugat că acest lucru s-ar putea întâmpla peste un an, doi, zece sau chiar 15 ani.
„Nu mâine, poate nici poimâine, peste un an, doi, zece sau 15, dar, din punct de vedere istoric, lucrurile se vor așeza la locul lor”, a susținut Putin.


























0 Comentarii