Web Analytics
scris miercuri, 08.03.2017

După o operaţie reuşită, omorât în spital de o infecţie

decedat boteni

După o operaţie reuşită, omorât în spital de o infecţie

Dramă într-o familie din comuna Boteni! După ce a căzut din căruţă, Aurelian Iosifescu, de 47 de ani, a suferit un traumatism la coloana cervicală şi a fost dus pe 16 ianuarie la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar Arseni, pentru operaţie. Trei zile mai târziu operaţia a reuşit, iar bărbatul era sigur că se va întoarce repede acasă. Dar, la câteva zile, au apărut problemele.

Soţia pacientului, care i-a stat tot timpul alături,consideră că operatia la coloană a decurs foarte bine şi părea că recuperarea va fi rapidă. Însă, după câteva zile, pacientul a facut febră mare, semn al unei infecţii masive. Timp de cinci săptămîni a avut doar două zile în care temperatura corpului a fost una normală.

În luna februarie a anului curent, cu puţin înainte de a muri, medicii au anunţat familia că Aurelian Iosifescu a făcut şoc septic. Pe data de 19 februarie, bărbatul a decedat. În urma autopsiei, medicul legist a stabilit că pacientul a decedat de „megacolon toxic“, precizând în document infecţia cu clostridium difficil, o infecţie nozocomială des întâlnită în spitale.

Rudele bărbatului susţin că omul nu a murit din cauza accidentului suferit, ci din pricina unei infecţii nozocomiale căpătate în spital. Familia îndurerată s-ar lupta cu spitalul în instanță, dar nu are bani de avocat.

Conform Pro TV.ro, acesta este al doilea deces din ultimele luni cauzat de o infecţie post operatorie la spitalul Bagdasar Arseni. Reprezentanţii spitalului nu au formulat înca un punct de vedere oficial dar inspectorii sanitari sunt în control la această unitate.

(sursa foto: captură Pro TV)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...