Web Analytics
scris joi, 26.03.2026

După anunţul reducerilor de la Dacia, Dumitru Costin, şeful BNS, aduce în discuţie fondurile europene ratate de România. „Din cauza lipsei de implicare şi de interes”

Sindicatul Autoturisme Dacia a publicat în urmă cu două săptămâni un comunicat în care avertizează că anul 2026 marchează, după 22 de ani, o perioadă de reducere a producţiei şi de concediere a aproximativ 1.200 de angajaţi la uzina de la Mioveni. Cauzele invocate sunt infrastructura întârziată – inclusiv Autostrada Piteşti-Sibiu, costurile ridicate ale energiei, instabilitatea fiscală şi politică, programele economice impredictibile, dar şi mutarea modelelor noi de mașini în Turcia şi Slovenia. Săptămâna trecută, l-am contactat pentru a comenta situația pe Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, la care este afiliat și Sindicatul Autoturisme Dacia.

„Nu am primit de la nivel local nicio informație până în momentul de față, decât ce am văzut prin intermediul mass-media. Am avut două reuniuni de bord, săptămâna trecută și acum două săptămâni, iar liderul de acolo, dl Ungureanu, a ridicat problema industriei de automobile și a componentelor auto. I-am comunicat că, din păcate, nu putem să intervenim cu lucruri utile și cu resurse financiare pe care le-am fi putut mobiliza (mobilizarea lor ar fi venit din direcția europeană) atât timp cât organizațiile patronale care reunesc această industrie se limitează doar la a cere bani publici sau acces la bani publici (pentru șomajul tehnic, n. red.). România, din cauza lipsei de implicare și de interes, a ratat, de exemplu, accesul la bani europeni nerambursabili pe care Comisia Europeană i-a pus la dispoziție. Nu doar în România industria de automobile este afectată, ci în întreaga Uniune Europeană, și atunci Comisia a lansat o linie de finanțare cu măsuri de sprijin pentru această industrie.

Puteam să facem, până la jumătatea lunii februarie, cot la cot cu ei, ca parteneri sociali, organizațiile patronale cu organizațiile sindicale, cu Ministerul Muncii, cu Ministerul de Finanțe, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și puteam să avansăm o solicitare cu cap și coadă către Comisie astfel încât să accesăm acei bani nerambursabili. Nu a existat niciun fel de interes, cu toate că am ridicat această problemă și la ultima reuniune de Consiliu Național Tripartit pentru Dialog Social, în care am făcut apel atât la premier, cât și la organizațiile patronale, ei făcând parte din Concordia. Încă mai erau două săptămâni la dispoziție până la termenul limită cerut de Comisie. N-au vrut să facă absolut nimic”, ne-a declarat Dumitru Costin săptămâna trecută.

În perspectiva sa, cea de-a doua mare oportunitate pe care România a ratat-o este cea legată de programul SAFE, un program pentru viitorul industriei de apărare a Uniunii Europene. Dumitru Costin a explicat că alte state membre UE, de exemplu Franța și Italia, au pus în prima linie industria lor de automobile, pentru a putea să aibă acces la diverse finanțări și au avut loc discuții aplicate cu reprezentanții Guvernului, cu industria și cu Ministerul Apărării din acele țări și s-au identificat niște soluții. Șeful BNS precizează că industria de automobile ar putea fi „convertibilă” în vremuri de conflict, adică ar putea să producă anumite componente sau subansamble pentru industria militară.

„Cei care decontează în orice moment de criză sunt salariații”

„Și prima măsură și măsura a doua ar fi însemnat posibilitatea de a mobiliza resurse financiare către acest sector de automobile și componente subansamble, care ar fi putut să aducă posibilitatea de a salva anumite locuri de muncă, chiar dacă pentru anumite posturi ar fi trebuit să vizăm și recalificarea lucrătorilor, dar am ratat două oportunități. Ne limităm la chestiile clasice: cei care decontează în orice moment de criză sunt salariații”, a concluzionat, cu părere de rău, șeful BNS. Acesta a mai precizat că nu a primit detalii despre procesul de disponibilizare de la Dacia, dar ne-a confirmat că salariații care vor fi dați afară ar putea să primească măsuri compensatorii „dacă sunt acoperiți de contractul colectiv de muncă”.

Citește și Câmpulungul pune piciorul în prag! A intrat în dezbatere publică interzicerea păcănelelor în municipiu

Citește și S-a asfaltat, acum se sparge! Intervenţia lui Dorel la DN 73

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită