Web Analytics
scris joi, 12.01.2023

Dumitru Tudosoiu: „Personalitatea lui Constantin Stroe a marcat întreaga viaţă economică şi socială a judeţului nostru”

Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”

„Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă de anul trecut, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe.
În această ediție l-am invitat pe Dumitru Tudosoiu, inspector general al Inspectoratului Școlar Argeș.

Dumitru Tudosoiu: „Personalitatea lui Constantin Stroe a marcat întreaga viaţă economică şi socială a judeţului nostru”

Personalitatea lui Constantin Stroe a marcat întreaga viață economică și socială a județului nostru. Prin urmare, orice demers de cinstire a memoriei sale este un gest de recunoaștere a acestui om serios și de mare calitate, care impunea fie și numai prin prezență la evenimentele la care lua parte. Personal, l-am întâlnit în anul 2012, sau 2013, atunci când puneam bazele învățământului dual și susțineam agenții economici în acest context. Demersul nostru a fost finalizat și semnat în 2014, uzina Dacia devenind, de atunci, un partener important în proiectul învățământului dual”.

Citește și Nicolae Velcea: „Pentru mine, Constantin Stroe a fost mentor”

Citește și Ion Iordache, fost vicelider SAD: „Constantin Stroe a fost o mare personalitate, merită o stradă în Piteşti”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *