Cum lucrați cu oamenii din Hala 3?
- Cred că mă percepeau ca pe o rudă a lor, era o afinitate specială. Eu fiind și mai mic… Aveam probleme mecanice, electrice - erau prin văgăunile alea printre benzile transportoare și la instalații… eu mă băgam și sudam efectiv, pentru că sudorul era mai gras și nu avea loc. Nu aveam voie să opresc instalația, orice oprire afecta calitatea fontei; erau tot felul de influențe negative la orice stagnare mai mare de un sfert de oră. Mi-aduc aminte că eram într-o moară de preparat amestec, sudam, iar un muncitor îmi spune: „Şefu’, a venit generalul și vă cheamă la dânsul”. Generalul fiind directorul Mihai. Am lăsat sudura și m-am dus. Când m-a văzut, mi-a zis să mă duc să-l aduc pe Tomescu. I-am răspuns că eu sunt Tomescu. El, nervos, mi-a ripostat: „Tu nu auzi ce-ți spun eu? Cheamă-l pe Tomescu!” Am urcat la biroul meu și m-am uitat în oglindă: eram negru ca un drac. M-am spălat, mi-am schimbat combinezonul de lucru cu un halat bej deschis și m-am prezentat. Directorul Mihai venise să mă anunțe să mă duc la ora 3 la d-na Dobrescu. secretara lui. De ce mă chemase? Să-mi dea o primă de 5.000 lei, în condițiile în care eu aveam salariul în jur de 2.400. L-am respectat mult pe directorul Mihai. Doar n-am plâns când a fost schimbat cu Săpunaru, în 1977. Am fost numit șef de secție la Bloc Motor, vreo cinci-șase luni.
Apoi m-au numit inginer șef la Turnătorie Fontă, adică Bloc Motor, Maleabilă și Nodulară; am avut această funcție până prin 1983. Apoi a venit cataclismul peste noi, adică Zamfir, prim secretar. De obicei se ducea la secțiile de la Autoturisme și-i lua pe ei la întrebări. Într-o zi a ținut ședință la noi, la Turnătorie. Era, îmi amintesc, o zi ploioasă. Aveam un cuptor la Bloc motor de 27 de tone de fontă și nu știu ce s-a întâmplat, dar pe la jumătatea cuptorului s-a înroșit și a început să curgă fonta. Muncitorii s-au panicat, au început să fugă, eu m-am urcat (nebun!), am basculat tot cuptorul în groapa de fugă, pentru că în partea de jos a cuptorului erau niște faguri mari și, în caz de avarie, toată fonta ajungea în acești faguri. Apoi am ieșit de acolo, unde era ca în iad. Revin: în Hala 3 mi s-a întâmplat la fel, dar cu un cuptor de 10 tone și, tot așa, l-am basculat și pe acela și nu mai puteam să ies din flăcări; m-am suit pe o balustradă și am sărit de la 4-5 metri. Dar n-am amortizat căderea, m-am târât până lângă un zid… Pompierii se pregăteau să arunce cu apă. Eu strigam la ei că nu se folosește apă în astfel de cazuri, că explozia e iminentă. Era vorba de fonta la 1.450 grade Celsius. După o jumătate de oră mi s-au umflat gleznele; durerea era insuportabilă. M-au dus la spital la „Bălcescu”, mi-au făcut radiografii; picioarele nu eru rupte. Am stat vreo 3 zile beteag. Revin la cuptorul mare, după ce s-a liniștit treaba…
Adică după ce ați turnat fonta în faguri…
- Da. Au venit cei de la județ, în frunte cu Zamfir. Fuseseră informați. Au venit să ne bage la pușcărie. I-am explicat și a înțeles, dar a zis: ,,Dacă tot am venit, să facem o vizită”. Și a intrat la Nodulară. La șarjare, înainte de a le băga în cuptoare, toți din uzină aduceau tot felul de fiare vechi (materia primă pentru cuptoare). Cei din zona nouă știau că va veni inspecția și toate mizeriile mi le aduseseră mie. Și Zamfir mă întreabă: „În cât timp faci ordine aici?”. I-am spus: „Într-o săptămână. Era luni. Și Zamfir zice: Duminica viitoare vin în control iar”.




























0 Comentarii