Adăpostul de câîni de la Uzunu se închide, anunță Federația Națională pentru Protecția Animalelor. Care, într-un comunicat de presă redă tot istoricul descoperirii atrocităților și ilegalităților pe bani publici care se făceau acolo. „ASPA IVETS, administratorul adăpostului de la Uzunu -Giurgiu, este cunoscut de ani de zile pentru numeroasele acuzații privind capturarea, deținerea și uciderea câinilor în afara oricăror standarde de legalitate și umanitate. La începutul lunii martie, în urma descinderilor efectuate de IPJ Prahova la adăpostul din Uzunu, autoritățile din Giurgiu au făcut câțiva pași, însă insuficienți. Deși activitatea adăpostului fusese suspendată, lipsa unei monitorizări a permis continuarea tragediei. În urma unui apel la 112 au fost descoperite 105 cadavre de câini, animale moarte într-un interval de doar 15 zile. Zece dintre acestea au fost trimise pentru necropsie la IDSA București. A doua zi, în cadrul controalelor încrucișate dispuse la nivel național de ANSVSA, o echipă a DSVSA Argeș s-a deplasat la adăpostul Uzunu. La nivel documentar, situația părea conformă. În realitate, însă, existau indicii care impuneau o analiză atentă. Astfel că, dr. Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș și dr. Oana Dănescu, care a coordonat echipa de control au decis să nu închidă controlul înainte de primirea rezultatelor necropsiilor. DSVSA Argeș nu avea competența legală de a dispune închiderea unei unități aflate în afara județului, însă are competenţa de a formula propunerea de încetare a activității către autoritatea competentă. Concluziile rapoartelor de necropsie au confirmat gravitatea situației, iar în data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. După ani de pasivitate, DSVSA Giurgiu închide un lagăr în care zeci de mii de animale au sfârşit în agonie.

Primăriile – primele responsabile de existenţa lagărelor de exterminare. Primării din Argeş implicate în bugetarea uciderii ilegale a câinilor
Citește și Percheziții în Argeș într-un dosar de abuz în serviciu. Bani publici, folosiți în scop personal
Închiderea adăpostului de la Uzunu reprezintă un pas important, însă cauza principală care a permis existența unor astfel de locuri este alta. Ani la rând, multe primării au finanţat din fonduri publice operatorii implicați în capturarea şi uciderea ilegală a câinilor. Multe dintre aceste contracte au făcut ulterior obiectul unor sancțiuni și litigii privind decontări ilegale. Printre autoritățile locale care au aderat ca membri la Aspa Ivets sau au încheiat contracte cu această entitate sau cu firme cu legături cu aceasta sunt și primării din județul Argeș, precum Topoloveni, Bogați, Leordeni, Costești, Albota, Mărăcineni, Căteasca, Mihăeşti, Ciofrângeni. Câini din judeţul Argeş au fost capturaţi şi transportaţi în lagărele de exterminare din alte judeţe, precum Uzunu-Giurgiu, Dăeni-Tulcea, în baza unor parteneriate şi pe bugete considerabile. Ori primării precum Rociu, Mozăceni, Ţiţeşti, Negraşi care au încheiat contracte similare cu adăpostul din Suraia – Vrancea, şi acesta închis ca urmare a imaginilor şocante apărute în luna februarie, dezvăluind practici de ucidere a câinilor de o cruzime extremă. Închiderea adăpostului de la Uzunu trebuie să reprezinte începutul unei schimbări reale. Nicio instituție și nicio autoritate locală nu poate invoca necunoașterea atunci când există dovezi, victime și responsabilități clare. Protecția animalelor este obligatorie la nivel personal şi instituţional, iar tolerarea cruzimii nu poate fi finanțată din bani publici”



0 Comentarii