M-a șocat realmente moartea Laurei Ioana, soția primarului din Boțești, care și-a pus capăt zilelor în dimineața zilei de joi, 9 noiembrie, la doar 33 de ani. Noi, jurnaliștii, suntem mai greu impresionabili, ca să spun așa, chiar și la evenimente tragice, dar o astfel de moarte la care a recurs o tânără mamă cu trei copii pe mine, unul, m-a tulburat profund. Mai ales că am cunoscut-o cu câteva prilejuri. Prima dată a fost la Pitești, cu ocazia unui târg al toamnei organizat în Piața „Vasile Milea”. Vindea mere frumoase şi gustoase, aduse de la Boțești. Am cumpărat un kilogram de ionatane de la ea și chiar am scris o povestioară despre această femeie harnică, cu suflet frumos. Ultima dată am văzut-o pe 25 martie anul acesta, de Buna Vestire, chiar la ea în comună, când localnicii se răsculaseră, punându-se în calea gigantului austriac OMV care intenţiona să facă acolo un depozit subteran de dioxid de carbon. I-am luat atunci un interviu primarului Nicolae-Mihai Bundă, pe care oamenii aproape că voiau să-l linşeze că s-ar fi înţeles cu OMV-ul fără să se consulte cu ei. Soţia edilului, Ioana, a venit după noi în Primărie, asistând la discuţia respectivă fără să intervină, dar cu grijă mare în priviri ca nu cumva bărbatului ei să i se întâmple ceva rău.
Cu această imagine de familie împlinită, armonioasă, cu el şi ea – doi tineri frumoşi şi vrednici, am rămas în minte până săptămâna trecută, pe 9 noiembrie, când colegul Gabi Grigore mi-a dat vestea incredibilă: Laura Ioana şi-a luat viaţa spânzurându-se cu o curea de clanţa unei uşi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu-mi pot explica nefericirea acestei tinere femei care, în aparenţă, avea totul, strălucea. Ultimul ei gest, de o violenţă extremă, specifică de regulă bărbaţilor, mă duce cu gândul la o suferinţă sufletească nemărginită şi la o determinare înverşunată de a termina cu viaţa. Nimeni nu ştie cu adevărat cum s-au petrecut lucrurile. Suferea de depresie – când sufletul se rupe de divinitate, cum spunea cineva de prin partea locului – şi se afla sub tratament. De ce? Oamenii din sat spun că o femeie ca ea, cu trei copii minori, dintre care doi gemeni veniţi la doar doi ani după prima naştere, cu treburile de familie, cu afacerea din domeniul agricol, cu serviciul, cu statutul deloc comod de soţie de primar, au epuizat-o pur şi simplu. Pe toate voia să le facă bine, pe toţi voia să-i mulţumească. A fost prea mult.
Pe fondul unui astfel de consum fizic şi nervos s-a produs, cred, declicul. Gura satului are fel de fel de povești. Unii spun că pe 8 noiembrie, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, întreaga familie s-ar fi dus la mall să sărbătorească onomastica soţului şi a copiilor gemeni. La întoarcere, pe Ioana soţul ar fi lăsat-o la serviciul ei de noapte, la benzinărie, acolo unde lucra. Dimineaţa, odată ajunsă acasă, femeia ar fi dus copiii la şcoală şi ar fi mers la soţul ei la Primărie (o altă versiune e că întâi ar fi trecut pe la Primărie). De acolo, însă, ar fi ieşit rapid şi, în şase-şapte minute, a ajuns din nou acasă. A lăsat portiera maşinii deschisă şi a intrat. Apoi, după scurt timp, soacra ei a ţipat… Aşa o fi? Nu ştiu, oamenii pe la ţară spun vrute şi nevrute și, oricum, nu mai contează. Mă rog la Dumnezeu s-o ierte pe Ioana şi să-i dea familiei putere să meargă înainte!
Citește și S-a spânzurat soția primarului de la Boțești
Citește și Poliția a deschis dosar penal în cazul morții Ioanei, soția primarului de la Boțești
0 Comentarii