Web Analytics

Drum bun în istorie, Constantin Stroe!

de | 21.12.2016 12:54 | Actualitate

# Peste o mie de oameni și-au luat adio de la cel supranumit de francezi și români, deopotrivă, „Domnul Dacia”, simbolul Argeșului și al uzinei de autoturisme

A fost multă tristețe marți, 20 decembrie. A fost ziua în care Argeșul, și nu numai, și-au luat adio de la Constantin Stroe, omul a cărui viață și carieră se confundă cu Dacia și industria auto din România. Constantin Stroe, omul care a făcut pentru Argeș cât nu vor reuși să facă nicio sută de generații de parlamentari.
La slujba de înmormântare de la Biserica Sfânta Vineri din Pitești au fost prezenți peste o mie de oameni: oameni simpli, mulți dintre ei actuali și foști angajați ai uzinei de la Mioveni, reprezentanți de vârf ai Grupului Renault, directori de instituții, oficialități locale și județene, dar și de la nivel central, printre care și Excelenţa Sa François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti. De la funeralii nu au lipsit președintele CJ Argeș-Dan Manu și vicepreședintele Ion Mânzână, prefectul Cristian Soare și subprefectul Emilian Dragnea, primarul Ion Georgescu de la Mioveni, Tudor Pendiuc-fostul primar al Piteștiului și Nicolae Pavelescu, liderul Sindicatului Dacia. 
Funeraliile au primit onorurile militare cuvenite celui care, în anii 2000 şi 2010, a fost decorat de către statul român cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler și care, în septembrie 2004, a primit Legiunea de Onoare din partea statului francez. Pe toată durata slujbei religioase oficiate la Catedrala Sfânta Vineri de un sobor de preoți condus de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, sicriul a fost păzit de patru soldați ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”.

Gheorghe Badea a izbucnit în lacrimi după ce și-a omagiat prietenul

Preşedintele – Director General Automobile Dacia-Yves Caracatzanis, Excelenţa Sa François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, preşedintele GIC-Gheorghe Badea şi ÎPS Calinic au ţinut discursuri emoţionante la finalul slujbei. Un discurs special și absolut tulburător a ținut managerul Gheorghe Badea, cel care era prieten din copilărie și consătean din Hulubeștii de Dâmbovița cu Constantin Stroe. La finalul discursului, Gheorghe Badea a izbucnit în lacrimi.
Fostul rector al Universității din Pitești-Gheorghe Barbu și soția sa, Anca Barbu, au fost în permanență alături de familia greu încercată, de care îi leagă o strânsă și veche prietenie. Absenți de la tristul eveniment au fost primarul Piteștiului, Cornel Ionică și toți parlamentarii de Argeș.

Suporterii lui FC Argeș nu l-au uitat pe Constantin Stroe

La ieșirea sicriului din biserică, zeci de suporteri ai FC Argeș au afișat un banner îndoliat pe care au scris: „Constantin Stroe – manager model al României. Ultima dorinţă: FC Argeş să reînvie”. În ultimele patru decenii, din  1980 încoace, cea mai frumoasă perioadă a clubului alb-violet a fost atunci când la conducere s-a aflat Constantin Stroe. Din păcate, Constantin Stroe a murit fără ca visul său de a renaște FC Argeș, club pe care l-a iubit atât de mult, să devină realitate.

Fanfara a intonat imnul României iar soldații au tras salve de armă în momentul în care Stroe a fost coborât în groapă

Drumul spre cimitirul Sf. Gheorghe a fost unul trist pentru foștii salariați ai Automobile Dacia, aflați acum la pensie și care s-au deplasat cu cinci autobuze puse la dispoziție de Primăria Pitești, prin Publitrans. Au depănat amintiri despre fostul lor director general, dar și despre anii petrecuți la uzină. Alții s-au deplasat cu mașinile personale iar din caravana mortuară au făcut parte și câteva automobile încărcate cu flori, jerbe și coroane. Printre coroane și cea depusă de Jurnalul de Argeș, cu mesajul „Veșnic în memoria românilor”. Aleile cimitirului Sf. Gheorghe s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea care l-a însoțit pe Constantin Stroe pe ultimul drum, motiv pentru care jandarmii au împiedicat accesul oamenilor spre locul de veci, la solicitarea autorităților locale, după cum ne-a spus viceprimarul Laurențiu Zidaru, care a supravegheat personal întreaga desfășurare a ceremoniei de înhumare. A fost permisă doar intrarea soției, Ecaterina Stroe, susținută de cele două fete – Mădălina și Sorina, de gineri și de un număr restrâns de rude și persoane apropiate. Toată lumea a înțeles însă, iar mulți nu și-au putut șterge lacrimile când a sosit momentul în care cel care a fost marele Constantin Stroe a fost coborât în groapă. Soldații au tras salve de armă. Apoi, fanfara militară a intonat imnul României. Imediat după înmormântare, cu tristețe în glas, cei mai apropiați prieteni ai săi, care l-au însoțit pe ultimul drum, au acceptat să dea scurte declarații presei, ca un ultim omagiu adus lui Constantin Stroe.
Gheorghe Badea, manager G.I.C.: „O adevărată personalitate a acestui oraș! S-ar putea vorbi foarte mult despre Stroe. A avut multe proiecte, dar cel mai deosebit proiect al său, pe care l-a realizat, a fost menținerea Dacia, care a devenit un brand argeșean și național. Este de neuitat. Dumnezeu să îl odihnească!”.
Gheorghe Barbu, fost rector al Universității din Pitești: „Este incredibil ce s-a întâmplat, nu m-am așteptat la așa ceva mai ales fiind cunoscută longevitatea mamei sale, care a atins vârsta de 94 de ani! Am fost prieteni buni și l-am apreciat mereu. A avut multe proiecte iar pentru unele se zbătea în continuare, în interesul industriei de automobile românești. Este incredibil! Dumnezeu să îl odihnească!”.
George Caval, președinte CCIA Argeș: „Un om care a făcut foarte, foarte multe și care era poate singura voce care reprezenta Piteștiul și Argeșul la nivel național. O pierdere mare! L-am văzut în urmă cu o săptămână de a se stinge, la noi acasă. Nu se aștepta nimeni la așa ceva. Îl regret foarte mult și o să îi păstrez o amintire veșnică!”.

Calinic a oferit un loc de veci în noua catedrală arhiepiscopală, însă familia a preferat Cimitirul „Sf. Gheorghe”

Constantin Stroe a fost iubit și apreciat de foarte mulți oameni. Iar printre cei care l-au prețuit foarte mult s-a numărat și ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Și ca dovadă a marii prețuiri pe care a avut-o față de Constantin Stroe, ÎPS Calinic a oferit un loc de veci în noua catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Argeș. Gestul său nobil a fost refuzat elegant și justificat de familie, care a dorit ca locul de veci al lui Constantin Stroe să fie în Cimitirul „Sf. Gheorghe” din Pitești. Aproape de casă și de cei dragi.

Publitrans a pus la dispoziţie cinci autobuze pentru cei care l-au condus pe ultimul drum

Autoritățile locale s-au mobilizat exemplar pentru funeraliile lui Constantin Stroe. Iar aici trebuie subliniat și gestul celor de la Primăria Pitești, care, prin Publitrans, a pus la dispoziție cinci autobuze pentru cei care au dorit să îl conducă pe Constantin Stroe pe ultimul drum.
Reportaj de Isabela Moiceanu,
Alina Crângeanu, Denis Grigorescu

*** *** ***

Discursul la finalul căruia Gheorghe Badea a izbucnit în lacrimi

Îndurerată familie, copii, nepoţi şi apropiaţi,
Îndurerată adunare,

Îl cunosc pe Constantin Stroe din copilărie, din vremea în care încercam să deprindem tainele învăţăturii la şcoala din Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa. Destinul ne-a făcut pe amândoi fii ai Argeşului, ai industriei auto şi ai acestei comunităţi care a îmbrăcat astăzi haina de doliu.
Constantin Stroe rămâne pentru mine copilul şi adolescentul cu un IQ foarte ridicat, care se făcea remarcat în orice colectiv ar fi intrat. Venind dintr-o familie de oameni simpli, dar cu valori autentice, şi-a construit drum în viaţă pe forţe proprii, cu ambiţie, tenacitate, muncă nesfârşită şi respect faţă de oameni.
Inginerul TCM-ist de mai târziu avea să confirme calităţi profesionale de excepţie, care l-au ridicat până pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei la Uzina de Autoturisme Piteşti. Aici a îndeplinit funcţii de mare răspundere, folosindu-şi fără rezerve toată energia şi tăria de a spune lucrurilor pe nume, chiar cu riscul de a-şi pierde poziţia în ierarhie.
În anii 1990, oamenii l-au chemat să conducă Dacia, în fruntea căreia a traversat furtuna devastatoare a tranziţiei. Iar istoria a demonstrat că a fost singurul manager din ţară care a ţinut în viaţă un colos industrial, în timp ce mărci de tradiţie precum ARO, Camioane Braşov, Tractorul Braşov sau Autobuzul Bucureşti au fost şterse de pe harta României.
Constantin Stroe rămâne artizanul exemplarei privatizări a Dacia, care a devenit astăzi un motor al capitalismului, o locomotivă pentru întreaga industrie auto din România şi o emblemă a Argeşului în Europa, Asia, Africa sau America.
În acelaşi timp, numele lui Constantin Stroe va rămâne pentru totdeauna legat de dezvoltarea industriei auto din România, pentru care a fost o adevărată portavoce în calitate de director al ACAROM. Cunoştea această industrie până în cele mai mici detalii şi era dispus să meargă până în pânzele albe pentru a o apăra, iar meritele i-au fost recunoscute pe plan naţional şi internaţional.
Necrologul de faţă nu poate trece neobservată implicarea profundă a lui Constantin Stroe în viaţa comunităţii şi pasiunea cu care s-a bătut pentru proiectele locale. Din păcate, el pleacă astăzi dintre noi cu trei mari dorinţe neîmplinite: (1) să asiste la începerea lucrărilor pentru autostrada Piteşti-Sibiu, (2) să vadă Piteştiul poziţionat ca o capitală de regiune şi (3) să se bucure că echipa lui de suflet, FC Argeş, începe din nou cursa spre marea performanţă.
În memoria lui Constantin Stroe, noi, cei de aici, avem datoria să ducem mai departe aceste proiecte şi să le facem să devină realitate.

Constantin Stroe a trăit intens şi frumos, cu maximă dăruire, viaţă de soţ, tată şi bunic, lăsând în urmă un chip cald, zâmbitor şi o inimă mare. Peste timp. ochii lui albaştri vor privi cu grijă, dar şi mulţumire, drumul pe care vor păşi cei trei nepoţi adoraţi.

Acum, azi, dacă ar fi să-i creionez în câteva cuvinte potretul celui care a fost colegul şi prietenul meu aş spune:
Cavaler de Onoare al Industriei Auto din România
Cel mai bun şi mai curajos manager post decembrist
Profesionist complet
Un simbol al Argeşului, iubit şi respectat
Dar, dincolo de decoraţiile primite din partea Statului Francez – LEGIUNEA DE ONOARE, iar din partea Preşedinţiei României MERITUL CREDINCIOS ÎN GRAD DE CAVALER, rămâne omul CONSTANTIN STROE căruia îi vom purta o frumoasă şi neştearsă amintire.

Drag prieten,
Pleci astăzi pe un drum fără întoarcere, dar fii mândru că ţi-ai trăit viaţa frumos, cu multă demnitate şi cu dragoste pentru oameni.
Laşi în urmă o familie îndurerată, dar copiii şi nepoţii tăi, de care ne vorbeai cu atâta dragoste, te vor avea în viaţă ca model.
Mii de oameni plâng în jurul tău, dar îşi vor aduce aminte de tine cu respect şi recunoştinţă!
Ne vei lipsi în cercul nostru de prieteni şi în comunitate, dar noi nu te vom uita!
Rămas bun, drag prieten!

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii