Web Analytics
scris joi, 12.11.2020

Dragoslavele: Societate comercială amendată pentru transport ilegal de lemne

 

Dragoslavele: Societate comercială amendată pentru transport ilegal de lemne

În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la o societate comercială cu sediul în localitatea Dragoslavele, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

Citește și

https://Exclusiv. Cum acţionează ţeparii pe bursa de transport. Câţiva păgubiţi rup tăcerea

 

Din verificări s-a constatat faptul că, administratorul societății verificate a expediat cantitatea de 6,01 m.c. de material lemnos, fără a o evidenția în Registrul de evidență.

De asemenea, avizele de însoțire a materialelor lemnoase nu erau înregistrate conform normelor legale. Ca urmare a neregulilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravenţiile silvice, iar materialul lemnos în cauză a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Dragoslavele.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...