Web Analytics
scris joi, 20.10.2022

Dr. Tiberiu Irimia, despre cei 20 de intervenienţi din recursul cu firma Titidan: „Când achiziţionezi un bun aflat într-un litigiu, cred că eşti ori înşelat, ori complice”

Ați avut termen, de curând, la Curtea de Apel Pitești în litigiul dv. deja istoric cu dezvoltatorii imobiliari ai blocului Titidan, asta după ce în primă instanță, la Tribunalul Vâlcea, ați câștigat procesul. Cum a fost?

– O dezlănțuire de forțe la final de proces. După aproape 5 ani de la începerea litigiului, firma Titidan încearcă acum să câștige recursul de la Curtea de Apel Pitești cu ajutorul clienților cărora le-a vândut apartamente, prin „presiuni emoționale” asupra instanței. Toți sunt oameni importanți. Dacă de partea dr. Irimia este doar legea, de partea fimei Titidan sunt acum încă 20 de oameni importanți.

Dr. Tiberiu Irimia, despre cei 20 de intervenienţi din recursul cu firma Titidan: „Când achiziţionezi un bun aflat într-un litigiu, cred că eşti ori înşelat, ori complice”

„Marea mea curiozitate este de ce nu au dorit să intre în proces și restul de 44 noi proprietari”

Ce vreți să spuneți?

– Că procesul se putea încheia încă de săptămâna trecută, dar intervenția acestora în proces l-a amânat. Este o nouă încercare a firmei Titidan de a prelungi procesul cu dr. Irimia. Practic, asta înseamnă că 20 dintre noii proprietari de apartamente din blocul Titidan au intrat ca parte/intervenient în dosarele Irimia vs. Titidan de pe rolul instanțelor. Marea mea curiozitate este cine sunt, cu ce se ocupă și de ce nu au dorit să intre în proces și restul de 44 noi proprietari din acest bloc.

Și care e părerea dvs?

– Când achiziționezi un bun aflat într-un litigiu, cred că ești ori înșelat, ori complice. Buna credință e greu sau chiar imposibil să ți-o demonstrezi. Și atunci trebuie să te gândești bine cine te-a păcălit. Vânzătorul sau notarul? Dar când notarul care a legalizat toate vânzările de apartamente din acel bloc este și cumpărător și intervine ca parte în proces spunând că „posibilitatea de a pierde locuința mă afectează în mod iremediabil având în vedere că locuința este centrul în care se derulează viața personală a fiecăruia și pierderea sa constituie un motiv de destabilizare emoțională gravă”, atunci totul ajunge în derizoriu. Sau, dimpotrivă, poate să fie o mare caracatiță cu tentacule în toate domeniile, conform listei proprietarilor. Așa că, stimați cumpărători, sper că nu v-am „afectat iremediabil” și nici nu v-am „destabilizat emoțional grav”, auzind despre majoritatea dintre dumneavoastră că sunteți oameni importanți ai Piteștiului, oameni cu activitate în domeniile afaceri, justiție, sănătate, oameni cu multe locuințe și averi impresionante. Inclusiv prețurile cu care ați achiziționat locuințele sunt impresionante, prețuri comparabile chiar cu cele din Dubai.

Citește și Dr. Tiberiu Irimia spune că „urbanismul în Piteşti a creat monştri” / „Dezvoltatorii imobiliari şi constructorii încă deschid uşi cu piciorul în Primărie”

Citește și Dr. Tiberiu Irimia: „Noul PUG al Piteştiului pare deja foarte «virusat»”

„E incredibil că autoritățile n-au văzut un grandios etaj 11, tip penthouse, fără autorizație”

Cum s-a ajuns la o asemenea situație?

– Este incredibil că autoritățile cercetează cu descinderi în forță o mansardă peste etajul 2 al unei clădiri la marginea orașului și aici, în centrul Pitestiului, n-au văzut un grandios etaj 11, tip penthouse, fără autorizaţie, un etaj construit cu un tupeu fantastic în plină desfășurare a procesului și a expertizelor judiciare, fiindcă autorizația a fost emisă pentru P+10 etaje. Nu au văzut nici că s-au demolat monumente istorice, că blocul nu are spații verzi la sol minim 25% din suprafața terenului (adică lipsă vreo 400 mp, conform HCL zona Centru), că s-au întocmit studii de însorire și expertize false „din greșeală”, că s-a încheiat și eliberat procesul verbal de recepție și finalizare a construcției într-o zi când primarul Gentea era în concediu… și lista poate continua. Strategia procesului a fost de prelungire continuă. timp de 4 ani, ca să se poată construi și recepționa blocul.

Citește și Un nou scandal imobiliar în Piteşti / SC Titidan voia să ridice un bloc de 5 etaje pe doar 237 mp

„Vă rog să nu vă victimizați, pentru că nu consider că sunteți cumpărători de bună credință”

Care e mesajul dv. pentru cei 20 de intervenienți?

– Le spun doar atât: „vă rog să nu vă victimizați, pentru că nu consider că sunteți cumpărători de bună credință!” Absolut toți cumpărătorii de apartamente din blocul Titidan știau de existența procesului pe rol și au luat la cunoștintă de acest lucru în contractele de vanzare/cumparare. Deci, a fost o decizie total asumată achiziționarea respectivelor apartamente. Pe de altă parte, îi cred că acum sunt speriați de decizia impecabilă a Tribunalului Valcea, care a anulat autorizația de construire, instanță unde chiar firma Titidan a dorit să strămute dosarul. De altfel, eu mai am pe rol câteva procese în care firma Titidan îmi cere despăgubiri sute de mii de euro pe motiv că am avut curaj să mă adresez instanței în ceea ce privește legalitatea autorizației de construire.

Citește și Agentul imobiliar i-a dat de gol pe patroni: blocul Titidan are 11 etaje şi nu 10, cum scrie în autorizaţie

„În realitate, eu și familia mea suntem singurii păgubiți”

O concluzie la final de interviu?

– În realitate, eu și familia mea suntem singurii păgubiți. Deoarece casa mea și casa părintească, în care locuim de vreo 45 de ani, au ajuns în situația de a nu fi conforme cu locuirea din cauza lipsei totale a însoririi, conform expertizelor, normelor urbanistice și legilor Ministerului Sănătății. Pentru că, da, lipsa însoririi este o problemă de sănătate. Practic, nicio cameră din cele două case ale familiei Irimia nu primește însorire directă, conform legii, de minim o oră și jumătate pe zi. Acest lucru îmi face imposibilă chiar și eficientizarea energetică a casei, deoarece, în urma unei expertize, montarea de panouri fotovoltaice s-a stabilit că este neprofitabilă din cauza lipsei soarelui, în contextul în care am ajuns să stăm și ziua cu luminile aprinse. Mai mult, casa mea prezintă zone cu fisuri structurale apărute din cauza vibrațiilor și forajelor folosite pentru fundații la mare adâncime din perioada construirii blocului, deoarece distanța dintre clădiri este doar de 10-11 metri.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. din cauza lipsei totale a însoririi?
    Vă rog să vă uitați prin satelit, aveți 5-6h de soare pe zi nu 1,5h. Poate pentru că nu au dorit să vă achite cei 250000 care s-au făcut 500000 euro ulterior? Casa dvs. părintească nici măcar nu e vecină cu blocul.

    Cât timp locuiți acolo? din profilul dvs. de pe Facebook se deduce că sunteți cam plecat, umbra e din altă parte…
    O să rămânem un mare sat cu case părintești

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită