Web Analytics

Încă o dovadă că la Piteşti se construieşte haotic. Încă un proiect imobiliar a fost atacat de Prefectură în instanţă

de | 28.02.2019 14:05 | Dezvăluiri

# După blocul de 10 etaje din Centru, construit de firma Titidan, şi de proiectul imobiliar din str. Căpitan Cuţui, ridicat de familia Rădulescu lângă unitatea militară de chimie şi depozitul de muniţie, prefectul Emilian Dragnea a cerut anularea autorizaţiei de construcţie în cazul unui nou bloc din Piteşti, pe strada Cozia.

Luna trecută, Instituţia Prefectului a formulat în instanţă o acţiune în contencios administrativ şi fiscal, în care pârâţii sunt primarul municipiului Piteşti și omul de afaceri Dumitriță Mohor. Asta după ce Inspectoratul Regional în Construcții Sud Muntenia a concluzionat, la sfârșitul anului trecut, că autorizația de construire eliberată de Primăria Pitești este nelegală. Dosarul are ca obiect anularea autorizaţiei de construcţie nr. 435/12.06.2018, în baza căreia, pe strada Cozia din Piteşti, la nr. 4, se ridică, sub oblăduirea autorității locale, o altă construcție cu semne de întrebare. Faţă de acelaşi imobil au formulat acţiune în contencios administrativ şi fiscal şi reprezentanții Amiral Euro House SRL (firma omului de afaceri Florin Marius Păcioianu, aflată în vecinătatea noii construcții) care cer, de asemenea, suspendarea actului administrativ în baza căruia se ridică imobilul P+4 E. Reclamantul, al cărui imobil se degradează din cauza șantierului, spune că, dincolo de faptul că la demararea noii construcții nu s-a cerut acordul vecinilor, proiectul n-ar respecta nici Planul Urbanistic Zonal și, în special, procentul de ocupare a terenului. În plus, spune petentul, și gradul de însorire a construcțiilor deja existente este afectat de faptul că noul imobil ar avea o înălțime și o amprentă mai mari decât cele stipulate în specificațiile cu care s-au obținut avizele.
Mai mult, din analiza înscrisurilor anexă la cererea de eliberare a autorizației pentru noul imobil, reclamanții au constatat că studiul geotehnic, respectiv calculele privind adâncimea de fundare și măsurile de protecție a proprietăților vecine sunt făcute pentru o clădire P+3E. Asta în condițiile în care, în momentul de față, construcția edificată a ajuns deja la etajul 4. Altfel spus, actele care au stat la baza emiterii autorizației de construire 435/12.06.2018 indică un alt regim tehnic al imobilului comparativ cu ceea ce se execută în prezent.
De la aceste aspecte au pornit și sesizările potrivit cărora în activitatea de execuție a noii construcții de pe strada Cozia s-a realizat o modificare a condițiilor, datelor și conținutului documentației care au stat la baza emiterii autorizației, iar Inspectoratul Regional în Construcții Sud Muntenia (Ploiești) a stabilit, după un control efectuat aici în noiembrie-decembrie 2018, că acea autorizație eliberată pentru Dumitriță Mohor este emisă nelegal de primarul municipiului Pitești. „Știu că și primarul, ca emitent al autorizației de construire, și secretarul Primăriei au fost amendați de ISC. (…) Chestiunea este clară până aici. Neclar este ce urmează. În momentul în care Prefectura a luat act de faptul că acea autorizație este emisă nelegal a solicitat către Tribunalul Argeș anularea autorizației de construire… Ulterior, noi am notificat atât Inspectoratul de Stat în Construcţii Argeș, cât și beneficiarul să ia act că există un proces în justiție și să constate că autorizația de construire e suspendată de drept. Problema este că cel care trebuie să ducă la îndeplinire această chestiune este Inspectoratul de Stat în Construcţii Argeș, iar dânșii s-au raportat, zic eu defectuos, la două prevederi din Legea 591 și, deși aveau posibilitate să suspende, să stopeze lucrările, nu au făcut-o…”, explică, pentru Jurnalul de Argeș, Sorin Fusea, avocatul Amiral Euro House SRL, firmă aflată în imediata vecinătate a noii construcții, al cărei sediu este direct afectat de ridicarea blocului lui Dumitriță Mohor.

Avocatul Fusea: „Ca să-și ascundă această greșeală, primarul a spus că e o greșeală materială…”

În acțiunea demarată, la rândul său, la Tribunalul Argeș (dosarul are termen pe 8 martie 2019), Amiral Euro House SRL cere suspendarea documentului și, implicit, a lucrărilor. „Proiectul este în neregulă în primul rând pentru că nu respectă PUZ-ul aprobat prin HCL 142/2007. Surprinderea mea este că avem o discuție referitoare la POT (procentul de ocupare a terenului), care ar fi diferențiat în funcție de categoria de folosință a imobilului: atunci când avem construcție de locuințe, avem un POT maxim de 45%, iar când vorbim de construcții mixte, POT se duce la 70%. În momentul la care s-a emis Autorizația de construire nr. 435 din 12.06.2018, primarul a emis acest document cu un POT de 48,57%, mai mult cu peste 3 procente față de cât era pe zonă. Ca să-și ascundă această greșeală, primarul, în noiembrie 2018, a venit și a spus că e o greșeală materială și a introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre de consiliu local, prin care a îndreptat eroarea materială. «Îndreptarea» erorii a constat în a spune că nu este vorba de un POT de 45%, ci de un POT de 50%”, mai spune avocatul SC Amiral Euro House SRL, Sorin Fusea.
Construcția a mers mai departe, iar odată ajuns în instanță, dezvoltatorul a pretins că ar fi îndreptățit la un POT chiar mai mare, respectiv de 70%, deși avizele luate de la furnizorii de utilități sunt pentru un POT de 45%.
„Dezvoltatorul a fost abil, în sensul în care a pus în hârtii anumite cifre, dar în teren nu le-a respectat. Noi știm că dezvoltatorul a construit mai mult, că procentul de ocupare e chiar mai mare de 60%, deci mai mare decât cel pe care primarul, vezi Doamne, l-a «îndreptat în hârtii». Ajutat, probabil, de anumite persoane cu competențe tehnice deosebite, dezvoltatorul s-a hotărât să invoce în fața judecătorului că este vorba de un POT de 70% pentru că el are birouri în clădirea respectivă, când, în realitate, e vorba de locuințe și de un singur birou, pentru administrator, undeva între mașini, pe coloane de beton”, spune Sorin Fusea.

Dezvoltatorul Dumitriţă Mohor: „Hârtia făcută de ISC Ploieşti e părtinitoare”

Dumitriță Ion Mohor, proprietarul noii construcții, spune că la mijloc ar fi vorba de o interpretare greșită a unui certificat de urbanism și a unei situații, în general.
„E o interpretare personală, nu neapărat că sunt greșeli. Iar hârtia făcută de ISC Ploiești este părtinitoare, e făcută pentru o singură parte, fără să ceară și părerea celeilalte părți. Eu sunt inginer constructor, nu sunt dezvoltator. Lucrez de 40 de ani în meseria asta. Tind să cred că sunt mult mai specialist decât acest domn Păcioianu, care este de meserie contabil… Prin certificatul de urbanism s-a cerut către Primăria Pitești eliberarea unei autorizații pentru un bloc de locuințe colective plus birouri. Undeva, acolo, pe pagina 2, la certificatul de urbanism, scrie că POT stabilit prin PUZ făcut în 2004, în această zonă, este de 45% pentru construcții de locuințe și 70% pentru locuințe și alte cerințe. Adică pentru locuințe și birouri e 70%, deci este foarte acoperitor acest 70%. Prin certificatul de urbanism s-a cerut un PUD, un studiu de detaliu al acestei zone… Acest proiect a trecut prin patru comisii tehnice. Bloculețul s-a mutat mai în stânga, mai în dreapta, mai în față, așa cum au considerat arhitecții, vreo șapte, și au dat un aviz tehnic. A fost făcut un raport al arhitectului-șef al orașului Pitești, trimis către CL Pitești. Prin acest raport s-a cerut modificarea, pentru mai multă legalitate, a POT, de la 45%, mă rog, să zicem că e 45%, la 50%. Și există HCL pe care ISC Ploiești nu a luat-o în seamă, nu a știut că există. …S-a îndreptat această eroare… Toate planșele au o ștampilă pe care scrie «spre neschimbare». Această ștampilă pe o planșă este o lege. Pe toate planșele pe care scrie «spre neschimbare», POT este 48,5%. Numai că, atunci când s-a făcut raportul inspectorului-șef către Consiliu, omul, cu mintea ocupată, a scris 45% și s-a aprobat 45%. Ulterior, Primăria a îndreptat eroarea și este scris, spre neschimbare, 48,5%”, spune Dumitriță Ion Mohor, proprietarul noului bloc.

Dezvoltatorul Dumitriţă Mohor: „Această doamnă care a întocmit documentul nu știe legile minime ca să-și exercite funcția”

Cât despre raportul ISC Ploiești, proprietarul noii construcții spune că semnatarul său ar fi refuzat să ia în calcul o planșă privitoare la organizarea de șantier.
„Această doamnă care a întocmit documentul nu știe legile minime ca să-și exercite funcția. Scrie acolo că nu există autorizație de construcție pentru organizare de șantier. Eu am 40 de ani de experiență în șantier și ştiu că faci autorizație de construcție pentru organizare de șantier în clipa în care ai un șantier mare, de 10 mii de metri pătrați, unde trebuie să faci toalete pentru muncitori, unde trebuie să faci cantină… În Legea 50/1991 scrie clar că organizarea de șantier poate fi prezentată în proiect pe o planșă de către arhitectul care elaborează proiectul. Culmea e că această planșă există, a fost sesizată la controlul ISC, dar când a făcut raportul către prefect, a uitat de ea”, încheie Dumitriță Ion Mohor.

Primarul Ionică: „Şi eu şi arhitectul am fost sancţionaţi şi am contestat în instanţă”

Contactat telefonic de Jurnalul de Argeş cu privire la la PUZ-ul și Procentul de Ocupare a Terenului (POT) pentru noul imobil, precum şi cu privire la constatarea Inspectoratului Regional în Construcții Sud Muntenia (Ploiești) că autorizația eliberată de Primăria Piteşti pentru respectivul imobil e nelegală, primarul Cornel Ionică a explicat: „Nu am nişte documente în faţă, ca să răspund în mod exact. N-am cum să ştiu pe dinafară zecile, sutele de amplasamente, dar pot să vă dau pe o sesizare… Măsurile care se vor stabili, acelea se vor aplica (…). Nu ştiu neapărat dacă este vorba de o emitere nelegală a documentului. O să văd exact despre ce este vorba şi, aşa cum spuneam, trebuie să vorbesc văzând şi în cunoştinţă de cauză. Vă voi da la momentul potrivit, poate mâine, poate poimâine”.
Cât despre amenda primită de edil în această cauză, Cornel Ionică spune că a fost contestată. „E şi împotriva arhitectului… Sancţiunea e contestată, de altfel, în instanţă. Se bazează pe faptul că s-a întârziat cu emiterea documentului mai mult de 30 de zile… Despre asta vorbim. Şi eu şi arhitectul am fost sancţionaţi în această cauză şi am contestat în instanţă”, a încheiat Cornel Ionică.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Da, se pare ca vor urma contestatii in instanta pe banda rulanta pentru toate constructiile ce nu respecta PUZ-ul si normativele in constructii. Si pe strada Garlei un teren se pregateste pentru constructii. Deocamdata nu stim ce se va construii dar daca nu se vor respecta la sange toate normativele fireste ca va fi atacat in instanta. Asa ca sfatul pentru constructori este sa verifice de doua ori planurile si aprobarile inainte de a turna temelia viitoarei constructii. Noi, viitorii vostri vecini suntem cu ochii pe voi !

  2. Toate cele 3 proiecte oprite in instanta ar fi adus un plus orasului. Dar se pare ca asta este, ne place favela in care traim, atat se poate, atat ne duce capul. Justitia sa-si faca „treaba”!