Web Analytics

Două premii de la Festivalul de book-trailere „Boovie” au ajuns la o echipă de elevi din Curtea de Argeş

de | 2.10.2020 10:30 | Cultură

# Șase liceeni din Curtea de Argeș au obținut locul al doilea pentru trailerul „Pelinul negru”, realizat după cartea cu același nume scrisă de Ioana Nicolaie # Premiul feminin pentru interpretare a fost câștigat de Isabell Smărăndoiu, o tânără de la Colegiul „Vlaicu Vodă”

Între 28 și 30 august, la Focșani s-a desfășurat ediția cu numărul 5 a Festivalului „Boovie”, un concurs de book-trailere (trailere realizate după cărți) care promovează lectura în rândul tinerilor. Au participat elevi din toată țara din ciclul gimnazial și liceal, iar fiecare echipă a avut un profesor coordonator. Singura echipă din Argeș care a particpat la acest concurs este U.O.M (Urcă Oile pe Munte) din Curtea de Argeș. Toți membrii acestei echipe sunt liceeni la Colegiul „Vlaicu Vodă” și voluntari la HUB-ul de tineret GHEPart din Curtea de Argeș. Ei au fost coordonați de profesoara de limba și literatura română Ioana Ghiga, cadru didactic la clasele V-VIII din Tutana (comuna Băiculești) și Poienarii de Argeș.

Elevii de la Colegiul „Vlaicu Vodă” au câștigat locul II pentru trailerul făcut de ei după cartea „Pelinul negru” scrisă de Ioana Nicolaie, iar Isabell Smărăndoiu, o membră a echipei UOM, a luat premiul cel mare pentru cea mai bună interpretare feminină. Trailerele realizate de copii după romane reprezentative pentru viața adolescentului pot fi găsite pe paginile oficiale de Facebook și YouTube Boovie.
Jurizarea lor a fost realizată de actrița Roxana Lupu (președintele juriului), selecționerul de filme din cadrul TIFF Crăița Nanu, scriitorul Marius Chivu și actorul Paul Ipate, online, în săptămâna premergătoare festivalului. Participanții „Boovie” au primit și premii în bani, oferite de Primăria Municipiului Focșani. Pentru fiecare carte transpusă într-un trailer au fost mai multe premii și mențiuni, iar în Gala „Boovie” au fost nominalizate 20 de trailere, din care au fost alese 6 cele mai bune, pentru coloană sonoră, interpretare, scenariu, montaj, regie și Marele Premiu, câştigat de echipa „Moisil TM” din Timişoara.
Echipa din Curtea de Argeș a reprezentat primul club de tineret care a participat la acest festival-concurs. Cei şase membri ai U.O.M sunt prieteni și elevi la Colegiul Național „Vlaicu Vodă”, dar în clase diferite. Ei au hotărât să participe la „Boovie” după ce profesoara Ioana Ghiga, care i-a cunoscut în cadrul unui atelier, le-a prezentat detalii despre concurs. Isabell Mihaela Smărăndoiu este în clasa a XII-a D, Răduță Gabriela Denisa, clasa a XI-a B, Ionuț Cătălin Olteanu, clasa a XII-a B, Alexandra Ana-Maria Onea, clasa a XI-a F, Colin Grigorescu, clasa a XI-a B, iar Maria Raluca Olteanu tocmai a terminat clasa a XII-a B și este studentă în anul I la UMFCD.

Isabell Smărăndoiu și Alexandra Onea

„Toți am făcut câte puțin din toate. Am lucrat împreună și fiecare a avut multiple funcții. Denisa Răduță a fost scenarist, regizor, cameraman și actor, Cătălin Olteanu a fost actor și editor, Colin Grigorescu a fost actor, Maria Olteanu a fost cameraman, Alexandra Onea a fost actor și cameraman, iar eu am fost actor, editor, regizor și scenarist”, ne-a spus Isabell Smărăndoiu.

Din timpul filmărilor

Profesoara Ioana Ghiga a mărturisit că toată experiența „Boovie” cu elevii din Curtea de Argeș a fost una foarte specială pentru ea, mai ales că nu profesează la liceu, iar lucrul cu adolescenții e diferit față de cel cu elevii de gimnaziu. „A fost un proces frumos, și-au împărțit rolurile în echipă, eu am fost destul de discretă, i-am ajutat cu niște exemplare din «Pelinul negru», cartea pe care ei și-au ales-o. Au citit, apoi am purtat niște discuții pe zoom, le-am trimis ghidul de scriere a scenariului, le-am organizat la un moment dat, când erau ei într-un impas, un atelier cu o doamnă regizor care să îi învețe despre ce înseamnă lucrurile acestea și le-a prins foarte bine, le-a readus speranța. Doar foarte puțin, discret, în rest ei au filmat, ei au montat. La un moment dat, le ziceam: «Voi chiar nu aveți nevoie de mine!»”, ne-a povestit Ioana Ghiga.
Elevii argeșeni au filmat cu propriile echipamente în mai multe locuri din Curtea de Argeș: la Colegiul „Vlaicu Vodă”, la gară, la stadion, dar și la o grădiniță abandonată. Profesoara Ioana Ghiga a fost foarte impresionată de munca elevilor, care au participat pentru prima dată la un concurs de acest fel: „Au fost extrem de responsabili, capabili. Le-am descoperit tot felul de abilități și competențe care nu sunt din programa școlară neapărat, care țin de activitatea extracurriculară, deci chiar a fost o bucurie să lucrez cu ei”.

Isabell Smărăndoiu, Denisa Răduță și Colin Grigorescu

Isabell Smărăndoiu, Denisa Răduță și Colin Grigorescu

Câștigătoarea premiului pentru interpretare feminină este din Argeș

Trailerul realizat de elevii de la Colegiul „Vlaicu Vodă” e alb-negru și are puțin peste 4 minute. Poate fi urmărit AICI. Povestea cărții „Pelinul negru” o înfățișează pe Agustina, personajul central, o fetiță care se naște la puțin timp după explozia celui de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986. „Ne-a plăcut povestea cărții și conștientizarea pe care o aduce cu privire la Cernobîl”, spune Isabell Mihaela Smărăndoiu, câștigătoarea premiului feminin pentru interpretare, cea care a jucat rolul Agustinei.

Isabell Smarandoiu_în rolul Agustinei

„Actrița a dat dovadă de o combinație interesantă de ingeniozitate, prospețime, inocență și, în același timp, maturitate, elemente greu de atins. Ne-a făcut să trăim alături de ea, uitând că ne uităm la cineva la început de drum în arta actorului. Ne-a introdus complet într-o poveste extrem de personală, într-un univers construit dintr-un melanj de fantezie și realism, care ar fi fost aproape imposibil de accesat altfel”, a fost prezentarea făcută de către juriu, atunci când i-a acordat, online, premiul lui Isabell Smărăndoiu.

Isabell Smărăndoiu la Gara din Curtea de Argeș

Isabell Smărăndoiu (18 ani) mărturisește că i-ar plăcea să participe din nou la Festivalul „Boovie”. „Fiind prima dată când particip la un astfel de festival, pot spune că experiența aceasta mi-a adus o nouă perspectivă în privința a ceea ce vreau să fac în viitor. Mi-a plăcut să lucrez în echipă cu persoane pe care deja le cunoșteam și, în felul acesta, am legat conexiuni mai strânse unii cu alții. Ca în orice echipă, există neînțelegeri și mă bucur că am reușit să trecem peste ele fără să sacrificăm participarea la festival și fără să ne stricăm prietenia. Am învățat multe lucruri din această experiență, atât despre realizarea unui trailer, cât și despre mine ca persoană.” Isabell Smărăndoiu oscilează între a urma cursurile de Marketing de la ASE București sau a merge la UNATC. Tânăra nu a urmat cursuri de actorie, dar își dorește să facă ceva legat de muzică și actorie în viitor. „De mică mi-a plăcut să fiu pe scenă și să joc roluri. Simt că actoria îți permite să fii cine vrei tu să fii, să ieși cumva din pielea ta. Iubesc filmele și am un respect imens pentru actori. Știu cât de mult se pregătesc ei pentru un rol, atât fizic, cât și psihic”, a mai spus Isabell Smărăndoiu.

 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii