Web Analytics
scris sâmbătă, 29.07.2017

Două dintre Principesele României, prezente la Curtea de Argeş la slujba de pomenire a Reginei Ana

slujba religioasa regina anaSâmbătă, la Curtea de Argeş a avut loc slujba de pomenire a Reginei Ana, decedată pe 1 august anul trecut, într-un spital din Elveţia şi înmormântată pe 13 august 2016, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Oraşul Basarabilor.

Două dintre Principesele României, prezente la Curtea de Argeş la slujba de pomenire a Reginei Ana

La ceremonialul religios oficiat de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, au luat parte Principesa moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria.
Slujba de pomenire organizată la un an de la moartea Reginei Ana a avut loc în noua Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, în prezenţa episcopului auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Cornel Damian. În fața catedralei s-au strâns zeci de persoane, unele purtând drapele cu stema Casei Regale.
La finalul ceremoniei religioase, Principesa moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria au schimbat câteva cuvinte cu o parte din cei prezenți, apoi reprezentanții Casei Regale a României s-au recules la mormintele Regilor Carol I și Ferdinand.

 

Sursa foto: Agerpres

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită