Web Analytics

Dosarul ultrajelor din Muscel

de | 21.12.2017 10:35 | Actualitate

20 tigani# Un rom a primit amendă penală, alt suspect a scăpat de judecată

În primăvara acestui an, într-un interval de doar o lună, mai multe incidente petrecute în Muscel au evidenţiat dispreţul unora faţă de autoritate, mai mulţi poliţişti fiind agresaţi. La acea vreme, potrivit informaţiilor primite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, magistraţii aveau în lucru sau instrumentaseră deja peste zece dosare de ultraj, cinci dintre acestea încă nefiind soluţionate. Unul dintre acestea a ajuns în instanţă la finele acestui an.

La Judecătoria Câmpulung a fost înregistrată în vară propunerea procurorilor de renunţare la urmărirea penală împotriva suspectului Andrei Mălureanu, acuzat de ultraj împotriva agentului de Poliţie Ionuţ Cătălin Miercan. În octombrie 2017 a fost pronunţată sentinţa, judecătorii fiind de acord cu propunerea venită de la Parchet. Celelalte cauze încă nu au ajuns în instanţă.

4.800 lei amendă că a sărit cu toporul la poliţist

Unul dintre cazurile de ultraj intens mediatizat a fost cel petrecut în 2014, în comuna Valea Mare-Pravăţ, acolo unde romii din cătunul Gura Pravăţ sunt nărăviţi la furtul de lemne. Ionuţ Ciprian Ionică a fost prins atunci cu căruţa cu lemne, nu a oprit la solicitarea poliţiştilor şi s-a ales cu calul împuşcat. Supărat pe viaţă, ţiganul a pus mâna pe topor în încercarea de a scăpa de încătuşare, astfel că a ajuns în instanţă sub acuzaţia de ultraj. La începutul acestui an, el a primit o amendă penală de 4.800 de lei, corespunzătoare unui număr de 240 de zile de amendă, însă i-a fost imposibil să respecte condamnarea, astfel că a cerut eşalonarea plăţii amenzii.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii