Web Analytics
scris miercuri, 22.05.2024

Dosarul Mineriadei. Miron Cozma l-a îmbrâncit pe liderul Asociației Victimelor Mineriadelor

Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, s-a îmbrâncit și a schimbat cuvinte dure cu președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, după audierea de luni de la Parchetul General.

Dosarul Mineriadei. Miron Cozma l-a îmbrâncit pe liderul Asociației Victimelor Mineriadelor

Miron Cozma susține că pe 14 iunie 1990, când au venit minerii în București, Piața Universității fusese eliberată de manifestanții împotriva regimului Iliescu. „Începând cu dimineața zilei de 14 iunie (1990), fenomenul Piața Universității a încetat. Nu e nicio victimă făcută de mineri. E făcută de IMGB, pentru cultura lui generală”, a declarat Miron Cozma după audierea de la Parchet, arătând spre președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene. A urmat un schimb dur de cuvinte între cei doi și câteva îmbrânceli, Miron Cozma amenințând „vezi că te bat”, potrivit Digi 24.

Citește și: Un alpinist român a murit într-o tabără de pe Everest

Miron Cozma s-a prezentat luni dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. El le-a declarat jurnaliștilor că „nu a existat mineriadă” și că el nu a fost în București pe 13 iunie 1990, când s-au declanșat violențele împotriva manifestanților din Piața Universității. Fostul lider al minerilor a susținut că minerii „nu au făcut nimic în Piața Universității. Eu, Cozma, l-am salvat pe Marian Munteanu, că l-am băgat în salvare, aduceți-vă aminte”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită