Web Analytics

articol scris joi, 07 noiembrie 2019

Dosarul jafului din cutiile de valori de la BCR Argeş – clasat prin prescriere

# Exclusiv. Procurorii n-au făcut nimic şase ani, deşi aveau numele a doi suspecţi # În octombrie 2013, doisprezece argeșeni au reclamat că le-au dispărut sume mari din casetele de valori de la Sucursala Argeș a BCR, valoarea totală a pagubei fiind estimată la 1,6 milioane euro

Deschis în noiembrie 2013 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul penal privind jaful comis la Sucursala Argeș a BCR în octombrie 2013 a fost clasat, iar motivul este – după cum ne-au comunicat cei de la Parchet într-un răspuns oficial trimis Jurnalului de Argeș – că fapta s-a prescris. O decizie cel puțin ciudată, în condițiile în care respectivul caz a făcut la vremea respectivă ocolul României, valoarea estimată a pagubei fiind de 1,6 milioane euro.
Reamintim că în octombrie 2013, nu mai puțin de doisprezece argeșeni au depus plângere la Poliție, reclamând că din cutiile de valori pe care le aveau la Sucursala Argeș a BCR le-au dispărut mari sume de bani, cuprinse între 113.000 și 400.000 de euro.
Eugen Florea, primul păgubit în dosarul jafului cutiilor de valori de la BCR, a dat în judecată banca pentru a-și recupera prejudiciul, unul considerabil. Acestuia i-au dispărut 130.000 de dolari, 49.000 lei și mai multe obiecte din aur, printre care și un ceas Longines din aur masiv, moștenire de la tatăl domniei sale. Procesul este și în prezent pe rol la Tribunalul Argeș – Secția Civilă.
„Nu renunț. E vorba de banii mei. Voi merge și la CEDO în cazul în care nu voi obține o soluție favorabilă la instanțele din România. Banca ar fi trebuit să aibă grijă de banii mei”, a declarat Eugen Florea pentru Jurnalul de Argeș.
Eugen Florea cere BCR și BCR Argeș să îi plătească suma de 619.000 lei, reprezentând contravaloare „bani și bunuri sustrase din caseta de valori închiriată conform contractului din 24 iunie 2013”.

Un grec și un danez au fost suspecți

La scurt timp după jaful de la BCR Argeș, polițiștii au verificat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și au consultat registrele de intrare-ieșire din camera de tezaur. Iar ca urmare a verificărilor au rezultat suspiciuni de fraudă cu privire la două persoane de cetățenie străină, care ar fi operat în Argeș și București.
Iar pe 30 și 31 octombrie 2013, BCR a făcut plângeri penale la IGPR împotriva celor două persoane, având suspiciuni că acestea au folosit documente false pentru a închiria două casete de valori la două sucursale ale băncii din București.
Concret, pe 8 iulie 2013, cu trei luni și jumătate înainte de jaful de la BCR Argeș, Stepanovich Anatoli Aleksandrov, cetățean danez cu reședința în București, a închiriat pentru o lună o casetă de valori la sucursala BCR – Piața Revoluției.
Pe 14 mai 2013, Joao Brito Zornidis, cetățean grec născut în Portugalia, cu domiciliu în Grecia și reședința la Pitești, a închiriat pe trei luni o casetă de valori la BCR – Universitate.
În cazul celor doi, oficialii BCR au avut suspiciuni că semnăturile de pe contractele de închiriere nu seamănă cu cele de pe pașapoarte.

Cine sunt cei care şi-au pierdut banii din cutiile de valori de la BCR

Tot în dosarul aflat pe rol la Tribunalul Argeș se precizează că alte șapte persoane – în afară de Eugen Florea, primul păgubit – au reclamat pe 28 și 29 octombrie 2013 la IPJ Argeș că le-au dispărut sume mari de bani din casetele de valori de la BCR Argeș.
Iată care sunt cele șapte persoane și ce sume au reclamat că le-au dispărut din casetele de valori: Maria Ilinca – 131.000 euro, Cornel Teodorescu – 400.000 euro, Gheorghe Oprea – 136.000 euro, Paul Zăpucioiu – 29.000 euro, Victor Bănuță – 232.000 euro, Lucian Comănescu -120.000 euro și Stelian Stoian – 200.000 euro.
O situaţie asemănătoare, de dispariţie a bunurilor depozitate într-o casetă de valori a unei bănci, a fost semnalată în Prahova, la începutul lunii iulie 2013. Nicolae Cantemir, un om de afaceri, a reclamat că i-au fost furate din caseta de valori pe care o avea închiriată la o filială Raiffeisen Ploieşti bani şi ceasuri scumpe, o pagubă estimată la 200.000 de euro. Peste doar câteva zile, Adrian Bălănescu, primarul comunei prahovene Plopu, constata că din caseta de valori închiriată la aceeaşi bancă dispăruseră: 410.000 dolari, 100.000 lire sterline, 30.000 franci elveţieni, 8.000 dolari canadieni şi aproximativ un kilogram de aur. În ambele cazuri, sumele nu erau asigurate.

Distribuie!

0 Comentarii

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Giovanni Becali știe cine se va lupta la titlu!

Giovanni Becali (74 de ani) știe cine se va lupta la titlu în acest sezon. Superliga a ajuns la jumătatea […] Citește!

Recordul stabilit de Inter! „Copilul” lui Cristi Chivu strălucește

Duminică seară, Inter Milano a învins Como, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în cadrul etapei cu numărul 11 […] Citește!

gratii

Argeș. De la scandal, la moarte de om! Consăteanul, arestat preventiv

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați de reprezentanții unei […] Citește!

Câmpulung. A furat din magazin bani și băutură. Doarme în arest

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar de furt calificat și au reținut […] Citește!

Concedieri colective la CFR Marfă: 1.500 de angajați, în incertitudine. Statul trebuie să găsească 56 de milioane de lei pentru salarii și compensații

Situația de la CFR Marfă a ajuns într-un punct critic, iar aproximativ 1.500 de angajați riscă să fie afectați de […] Citește!

Bani în plus pentru crescătorii de animale: Senatul a votat majorarea ajutorului de stat cu 200 de milioane de lei

Vești importante pentru sectorul zootehnic din România. Senatul a adoptat luni, 9 noiembrie 2026, un proiect de lege care prevede […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete