Web Analytics
scris duminică, 22.11.2020

Dosar penal pentru Dani Mocanu după videoclipul cu leul rănit

Dani Mocanu este atacat virulent după ce a folosit, într-un videoclip, un leu slăbit și rănit. Imaginile din videoclipul aflat pe locul 1 în trendingul românesc de câteva zile au devenit virale pe internet. Se poate vedea cum leul este rănit și destul de slăbit, iar acest lucru a fost sesizat de foarte mulți internauți, care au trimis petiții oamenilor legii. Ce spune IPJ Argeș:
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la realizarea unui videoclip cu un animal exotic, vă aducem la cunoștință următoarele:
*Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat.
    Citește și      Soţ şi soţie, capii reţelei de proxenetism, capturaţi săptămâna trecută la Piteşti
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform *Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor*, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Verificările efectuate de poliţişti până în prezent, au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut, respectiv identificarea și audierea tuturor persoanelor implicate, precum și verificarea asigurării condițiilor de asistență medicală, îngrijire și adăpost pentru animalul din filmare”.

Dosar penal pentru Dani Mocanu după videoclipul cu leul rănit

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită