Web Analytics

Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu au încins atmosfera la Festivalul Căluşului Argeşean de la Stolnici

de | 13.06.2019 13:16 | Cultură

Săptămâna trecută a avut loc a XXXI-a ediție a Festivalului Călușului Argeșean, eveniment care a adunat la Stolnici numeroase ansambluri de călușari din județele Argeș și Olt. Cu această ocazie s-au acordat 11 diplome și o sumă simbolică de bani pentru 11 cupluri care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie, iar recitalul susținut de Doinița și Ionuț Dolănescu a contribuit la un spectacol de zile mari la Stolnici.

„Dansul Călușului există datorită preocupării din partea celor care au moștenit acest dans”

Sevastian Pupăză Roșu, primarul comunei Stolnici, ne-a declarat: „A fost a XXXI-a ediție a Festivalului Călușului Argeșean la nivel județean de când s-a înființat el și a XVII-a ediție consecutivă la Stolnici. A fost un festival al dansului cel mai cunoscut în România și anume Călușul. În ziua de astăzi sunt foarte puține comune sau localități care se pot lăuda cu un ansamblu de Căluș. Faptul că încă mai există în județul Argeș se datorează preocupării din partea celor care au moștenit acest dans și aici mă refer la localități din Argeș precum Lunca Corbului, Pădureți, Mârghia, Stolnici, Fîlfani, Vlășcuța, Hârsești, Bârla, Urluieni, sate în care și astăzi în ziua de Rusalii se dansează acest joc. Am avut ca invitați ansambluri din județul vecin Olt, cu care colaborăm și am colaborat întotdeauna, și mă refer la Sârbii Măgura, Optași și Colonești, care și ei au fost prezenți pe scenă. Ceea ce trebuie spus este că media de vârstă a dansatorilor nu a trecut de 18-20 de ani. Cei mai mulţi din dansatori au fost foarte tineri. Au fost foarte mulți copii care abia știu să meargă pe bicicletă, dar joacă acest dans.
Tot în cadrul festivalului am decernat 11 diplome și o sumă simbolică de bani pentru 11 cupluri care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie. Totodată, tot în cadrul acestui festival am schimbat modalitatea de a acorda burse elevilor premianți. Dacă până acum primeau burse sociale pe an, din acest an Consiliul Local Stolnici, împreună cu Consiliul școlii, a hotărât să îi stimulăm pe cei fruntași.
Astfel li se vor acorda între 300 și 500 de lei celor care au nota 10 pe linie pe semestru. Ca o paranteză, nu trebuie să uităm de delegația din Republica Moldova, din comuna Bușcana, care a avut un program aparte. Evenimentul a culminat cu recitalurile Doiniței și Ionuț Dolănescu și Sergiu David”.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii