Doi tineri din județul Argeș, reținuți de polițiștii craioveni

de | 12.05.2017 08:28 | Actualitate

tineri retinutiJoi, 11 mai a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, în colaborare cu polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti, au fost depistați și conduși pentru audieri A.Florin, 23 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș și M.I., de 17 de ani, din comuna Băbana, județul Argeș.

Din investigațiile efectuate, dar și în urma probelor identificate de specialiștii din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J Dolj s-a stabilit faptul că aceștia au sustras, în perioada aprilie – mai 2017, patru sisteme de navigaţie de la autoturisme parcate în diferite zone ale municipiului Craiova.

În baza probatoriului administrat de polițiștii craioveni a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei doi suspecţi sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de furt calificat.

Împotriva celor doi a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi, 12.05.2017, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme:

Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate pe timpul nopţii şi eventual supravegheate.
Nu lăsaţi la vedere, în interiorul autoturismului, bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatură electronică, etc.)
Când părăsiţi autoturismul, indiferent pentru cât timp, nu lăsaţi geamurile deschise/întredeschise şi acţionaţi sistemul de închidere a uşilor. Procedaţi astfel şi în staţiile de alimentare pe timpul efectuării plăţii combustibilului.
Montaţi un sistem de alarmă eficient, precum şi un dispozitiv de blocare a axului volanului, pedalelor şi a schimbătorului de viteze.
Apelaţi la noile modalităţi tehnice de marcare a autoturismului, inclusiv a anumitor componente exterioare.

M.I.

Distribuie!

Articol scris de Marius Ionel

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

Acest articol este despre: pitesti,politia craiova,tineri retinuti

Ultimele articole

Garda veche a ieşit din administraţia câmpulungeană
Garda veche a ieşit din administraţia câmpulungeană

Acest an a marcat încheierea schimbării de gardă în administrația din Câmpulung, cu deosebire în Primărie. Acest lucru s-a produs prin ieșirea la pensie a celei care a îndeplinit funcția de secretară a primarilor din ultimele decenii, Antonia Veronica Ionițescu, mai...

Dacia Spring, cel mai vândut model din România, în luna noiembrie
Dacia Spring, cel mai vândut model din România, în luna noiembrie

Dacia Spring a depășit Logan și a devenit cel mai vândut automobil din România, relatează profit.ro. România a înmatriculat în luna noiembrie 15.237 de autovehicule, dintre care 11.480 au fost autoturisme. Scăderea de 10,65% pe total piață, respectiv de 13,38% pentru...