Web Analytics
scris joi, 22.06.2023

Doi scriitori argeşeni nedreptăţiţi

După cum am scris săptămâna trecută, doi scriitori argeșeni au fost nominalizați la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2022. Juriul, condus de Mircea Mihăieș, a stabilit că premiul pentru cartea de poezie va fi oferit lui Nicolae Prelipceanu, nu lui Mircea Bârsilă (pentru a patra oară nominalizat!), iar la categoria „Cartea de critică, eseu și istorie literară, memorii, jurnale, publicistică” premiul a fost oferit lui Angelo Mitchievici, nu lui Bogdan Suceavă.

Doi scriitori argeşeni nedreptăţiţi

Dacă Mircea Bârsilă s-a supărat pentru nedreptatea făcută, în schimb Bogdan Suceavă a privit detașat lucrurile, declarând: „Săptămâna trecută juriul Uniunii Scriitorilor (de unde am demisionat pe 3 noiembrie 2009) a nominalizat pentru premiile lor recentul meu volum «Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund», apărut la Polirom toamna trecută. Președintele juriului a fost Mircea Mihăieș, cu care nu s-ar putea spune că am o relație apropiată, dar care a găsit resurse de profesionalism pentru această recunoaștere pentru un volum scris de cineva care nu locuiește în România și nu e membru USR. Apreciez contextul acestei nominalizări și înțeleg că pentru unii dintre membrii USR va fi fost dificil să mă revadă, după părerile pe care le-am exprimat de-a lungul timpului despre evoluțiile din Uniunea Scriitorilor. Opiniile mele nu s-au schimbat și regret situația din USR din ultimii ani. Dar asta nu înseamnă că nu putem să ne dăm mâna, să ne privim în ochi și să fim de acord că nu suntem de acord.

Un lucru e cert: opera poetică a lui Ion Barbu e importantă pentru cultura română, iar analizele care adâncesc înțelegerea ei sunt utile. Contează aceste valori comune. Atunci când e vorba de reprezentarea acestui volum, am o datorie importantă: aș dori să dedic această nominalizare la premiile USR memoriei lui Solomon Marcus, care în perioada 2008-2015 m-a încurajat constant să revin la acest manuscris și să termin munca, și memoriei lui Valeriu Mircea Popa, care s-ar fi bucurat pentru poezie.”

Citește și Piteştiul scrie istorie cu FILSTREET, primul festival internaţional de literatură în stradă organizat în România

Citește și Argeşeanul Bogdan Suceavă, un Ion Barbu al zilelor noastre

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *