Web Analytics

Doi dansatori ai trupei Starfix au băgat în buzunar jumătate din finanţarea de 20.000 lei de la Consiliul Judeţean destinată unui proiect cultural

de | 28.12.2016 11:45 | Actualitate

# Prin intermediul unui ONG, doi dansatori ai trupei Starfix au reuşit să obţină o finanţare de 20.000 lei de la Consiliul Judeţean pentru un proiect cultural # Numai că, în cadrul proiectului, au evoluat ei înşişi pe scenă, adjudecându-şi jumătate din contravaloarea finanţării de la bugetul public

În 2014, doi dintre membrii trupei Starfix au obţinut o finanţare de 20.000 lei de la Consiliul Judeţean pentru un proiect cultural, prin intermediul unei asociaţii pe care o fondaseră în aprilie 2012 – Masterclass. Proiectul, intitulat „Culorile toamnei”, este de fapt un festival studenţesc de modă desfăşurat anual la Casa de Cultură a Studentului Piteşti. Toate bune şi frumoase, numai că cei doi dansatori s-au plătit din banii respectivi pe ei înşişi pentru prestaţia scenică de la festival, iar toate activităţile decontate de CJ Argeş au avut loc înainte de semnarea contractului de finanţare. Ba mai mult, preşedinta comisiei care a avizat proiectele, în speţă doctoriţa Claudia Radu, şefa cabinetului fostului preşedinte CJ – Florin Tecău, a ezitat să îşi pună semnătura pe contractul de finanţare încheiat între Consiliul Judeţean şi Asociaţia Masterclass. Trebuie spus că şi Clubul de Dans Starfix a obţinut două finanţări de la bugetul public – 20.000 lei în 2014 şi 8.000 lei în 2015 pentru Festivalul de Dans „Cupa Argessis” – iar CJ Argeş a omis să ne trimită copiile contractelor, atunci când am solicitat documentaţia ce a stat la baza finanţării proiectelor culturale.

Au întors 4.500 de lei Casei de Cultură a Studentului, unde sunt  membri în Consiliul Artistic

Cu doi ani în urmă, Asociaţia Masterclass, fondată în aprilie 2012 de doi dintre membrii trupei Starfix, este vorba de Constantin Popescu şi Valeriu Rusănescu, a obţinut una dintre cele mai mari finanţări acordate de Consiliul Judeţean – 20.000 lei – pentru proiectul cultural „Culorile Toamnei”, ce viza organizarea unui festival de modă. Potrivit CV-urilor, cei doi membri fondatori ai Asociaţiei Masterclass sunt dansatori şi instructori la clubul de dans Starfix şi membri în Consiliul Artistic al Casei de Cultură a Studentului Piteşti. Constantin Popescu este în prezent preşedintele asociaţiei, în timp ce Valeriu Rusănescu este, din anul 2012, manager proiecte culturale derulate de Masterclass în parteneriat cu CJ Argeş.
Revenind la proiectul „Culorile Toamnei”, potrivit contractului de finanţare nerambursabilă, valoarea totală a acestuia a fost de 111.050 lei, din care 22.300 lei au fost contribuţia proprie a asociaţiei, 20.000 lei – finanţarea Consiliului Judeţean, iar 68.750 lei provenind din alte surse nespecificate. Pe ce anume a fost cheltuită această sumă fabuloasă de peste un miliard lei vechi? În primul rând, pe parteneriate cu Casa de Cultură a Studentului (4.500 lei) şi pe realizarea unei emisiuni concurs la Televiziunea Antena 1 (15.000 lei), pe cazare (18.000 lei), masă (12.000 lei) sau tricouri inscripţionate (5.250 lei). Asta în timp ce jumătate din finanţarea de 200 de milioane lei vechi de la Consiliul Judeţean a avut ca destinaţie plata spectacolelor oferite de o trupă de dans nespecificată în contract, cel mai probabil fiind vorba de trupa Starfix. Şi ar mai fi ceva! Consiliul Judeţean a încheiat contractul de finanţare cu Masterclass după ce proiectul se finalizase, pe 5 noiembrie 2014, activităţile derulându-se începând pe data de 27 octombrie. În 2015, Asociaţia Masterclass a încercat să obţină încă o finanţare nerambursabilă de 36.600 lei pentru proiectul „Da sănătate, nu droguri!”, însă Consiliul Judeţean nu le-a mai dat niciun sfanţ celor doi dansatori.

Constantin Popescu, preşedintele asociaţiei: „Nu-mi amintesc, mă întrebaţi de ceva care s-a întâmplat în 2014”

Am încercat să stăm de vorbă cu preşedintele Asociaţiei Masterclass, Constantin Popescu. Iniţial, acesta ne-a spus că nu-şi aminteşte, în mod particular, de proiectul „Culorile Toamnei” pentru că a avut mai multe proiecte de-a lungul timpului cu Consiliul Judeţean: „Nu ştiu exact despre ce e vorba. Sunt la muncă acum şi mă întrebaţi de ceva care s-a întâmplat în 2014”. Întrebat însă care a fost utilitatea pentru Argeş a proiectului finanţat generos de CJ cu 200 de milioane lei vechi, Constantin Popescu şi-a amintit brusc de proiect: „Utilitatea pentru studenţii din Argeş a fost în primul rând pentru dezvoltare personală, pentru a arăta frumuseţile oraşului nostru, pentru activitatea de la Teatrul Davila, dezvoltarea culturală şi personală a argeşenilor, din toate punctele de vedere”. Când întrebările noastre au vizat amănunte legate de desfăşurarea concursului de modă înainte de încheierea contractului cu CJ Argeş, preşedintele Asociaţiei Masterclass l-a luat din nou pe „nu-mi amintesc” în braţe. La următoarea întrebare, dacă trupa de dans plătită cu 10.000 lei de la bugetul public pentru serviciile prestate în cadrul proiectului a fost Starfix, Constantin Popescu ne-a răspuns ofuscat: „Chiar sunt în timpul serviciului, nu pot să stau să vă lămuresc”.

Şi pe Claudia Radu, preşedinta comisiei de avizare, a lovit-o amnezia: nu mai ştie de ce nu a semnat contractul cu Masterclass

Am contactat-o şi pe dr. Claudia Radu, preşedinta comisiei de avizare a proiectelor culturale, pentru a afla de ce nu şi-a pus semnătura pe contractul de finanţare încheiat cu Asociaţia Masterclass şi dacă i s-a părut ceva în neregulă la acel proiect. „Dacă m-aţi fi întrebat ce am făcut acum o lună, vă răspundeam. Chiar nu ştiu. Nici nu ştiu despre ce asociaţie este vorba”, ne-a declarat Claudia Radu.
Iustina Harco-Burcea

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii