Web Analytics
scris duminică, 14.04.2024

Doi bătrâni au dat peste 36.000 de lei unor infractori care susțineau că sunt medici la Urgenţă

Poliţiştii Municipiului Baia Mare au destructurat o grupare infracţională specializată în înşelăciuni prin Metoda Accidentul. Într-o singură zi, gruparea a convins doi vârstnici să le dea peste 36.000 de lei. În urma verificărilor au mai fost documentate patru infracţiuni, dar cercetările continuă, transmite News.ro.

Doi bătrâni au dat peste 36.000 de lei unor infractori care susțineau că sunt medici la Urgenţă

Citește și: Testare antidrog în școli. Cum vrea Ministerul Educației să realizeze acest lucru

”La data de 11 aprilie 2024, Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată de către două persoane vătămate cu vârstele de 76 şi 80 de ani cu privire la faptul că, au fost victimele unor infracţiuni de înşelăciune. În fapt, acestea ar fi fost apelate pe telefoanele fixe pe care le deţin, de către persoane necunoscute, care s-au prezentat ca fiind medici în cadrul secţiilor de Urgențe ale unor spitale şi le-ar fi indus în eroare că membri de familie ai acestora (fiu sau nepot) ar fi suferit accidente grave şi sunt necesare intervenţii chirurgicale costisitoare, fapt care le-a creat o stare de temere. În scopul efectuării acelor prestaţii medicale, făptuitorii le-au solicitat persoanelor vătămate să remită unui bărbat, care s-a prezentat în scurt timp la locuinţele acestora, diferite sume de bani (în total suma de aproximativ 36.500 lei)”, a transmis, duminică, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că, imediat după sesizarea infracţiunilor, poliţiştii din Baia Mare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au demarat cercetările.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *