Săptămâna trecută, CNSAS a avut excelenta inițiativă de a digitaliza și publica integral pe site-ul propriu documentele privind fenomenul reeducării de la Pitești. Teribilul experiment al Securității cunoscut în toată lumea și pus la cale în spațiul penitenciar la începutul regimului comunist este mai mult discutat decât cunoscut. Cercetătorii și toți cei interesați pot parcurge acum cele peste 14.000 de pagini care descriu anchetele și torturile de la Pitești, căpătând direct de la sursă o imagine a patologiei totalitare. Principalele surse arhivistice care car­to­grafiază fenomenul Piteşti şi extensiile sa­le sunt reprezentate, pe de o parte, de do­sarul, constituind procesul intentat lo­tu­lui Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul fond Penal nr. 1.126, compus din 10 volume, re­pre­zen­tând procesul lui Tudor Sepeanu şi al ce­lorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Ambele unităţi ar­hi­vis­ti­ce, precum şi dosarele personale ale ac­to­ri­lor implicaţi (deţinuţi sau ofiţeri) se gă­sesc în arhiva CNSAS.

„Bătaia se aplica într-un timp de circa 10 minute care se repeta dacă era nevoie”

Am consultat în premieră o parte dintre documentele publicate de CNSAS și vă prezentăm în cele ce urmează mai multe fragmente din cadrul interogatoriilor la care a fost supus torționarul șef de la Pitești – Eugen Țurcanu, fost student la Universitatea din Iași și fost membru al Gărzii de Fier, pentru scurt timp și membru al PCR. Vă prezentăm de asemenea și mărturia teribilă a unui fost deținut – Mihai Jianu. Toate atestă și confirmă torturile și chinurile teribile la care au fost supuși mii de deținuți timp de aproape doi ani, din noiembrie 1949 și până în august 1951.
Iată ce spune Eugen Țurcanu în cadrul unui interogatoriu din iunie 1954 privind metodele de tortură: „Se foloseau bețe-cozi de mătură, bucăți de scândură de la pat, curele, apoi lovituri cu palme, pumnul și piciorul aplicându-se în felul următor: la tălpi, pe fese, pe mușchii posteriori ai picioarelor, la palme, peste față cu palmele și cureaua, peste față și în lingurică (sub stern), strânsul de beregată cu mâna. Bătaia se aplica într-un timp de circa 10 minute care se repeta dacă era nevoie. S-a mai folosit de asemeni: frecatul cimentului timp de la 1 la 2 ore, statul în picioare jumătate de zi, lovit cu capul de perete.”
La un alt interogatoriu, Țurcanu descrie liniștit chinurile la care a fost supus deținutul Șerban Gheorghe, care în cele din urmă s-a sinucis: „La câteva zile după prima bătaie eu i-am dat un pumn la lingurică fiindcă încercase să-și taie venele de la mână; la 4-5 zile a luat o bătaie în felul următor: s-a format un cordon de deținuți în formă ovală pe o distanță de 7 m lungime și 3 m lățime, deținuți dintre care unii aveau în mână curelele de la pantaloni. În mijlocul acelui cordon făcut de deținuți, Șerban Ghe. Dezbrăcat în pielea goală a fost pus să alerge prin lovituri de curele ce i se dădeau în cap de către cei ce formau cordonul. A alergat în acest fel circa 15 min. A doua zi, în timpul când a fost scos de la vizita medicală, s-a aruncat în golul scărilor de la etajul I, iar ce s-a întâmplat cu el nu mai cunosc.”

Mihai Jianu, fost deținut: „Am fost întins pe masă și bătut cu ciomegele, curelele pe spate, fese și la tălpi”

În cadrul procesului lui Eugen Țurcanu, impresionantă a fost mărturia fostului deținut Mihai Jianu: „Am fost torturat în penitenciarul Pitești în camera 4 spital timp de circa 6 săptămâni de către Țurcanu Eugen și alții. Am fost întins pe masă și bătut cu ciomegele, curelele, pe spate, fese și la tălpi, am fost pus în nenumărate rânduri să stau în poziție de drepți cu ochii închiși și lovit de către Țurcanu Eugen personal în regiunea stomacului cu pumni, ciomege și bocancul, iar în momentul în care cădeam jos, săreau asupra mea și a altora atât el cât și alții și loveau la întâmplare. Personal, de către Țurcanu E. Am fost trântit jos, lovit cu capul de mozaic și strangulat de gât până aproape de sufocare.”
Mai trebuie spus că unul dintre cei care au coordonat și susținut de la București torturile abominabile de la Pitești a fost colonelul Tudor Sepeanu, care a fost amic inclusiv cu actorul Radu Beligan.
Aşa cum singur avea să recunoască, Sepeanu îi bătea cu mâna sa pe „bandiţi”, până le sărea sângele pe pereţi. Era atât de sinistru şi de temut, încât i se dusese faima de „măcelar”. După 1950, Sepeanu a fost trimis la Direcţia Generală a Penitenciarelor să organizeze aşa-numita Direcţie de Inspecţie şi Control, un soi de securitate a închisorilor care racola turnători din rândul deţinuţilor politici şi coordona o reţea de deţinuţi-torţionari folosiţi în diabolicul experiment al reeducării prin atrocităţi.  „Le vom da un cutremur de nouă grade” – aşa îşi califica Sepeanu linia de acţiune, linie ce i-a fost comunicată inclusiv torționarului Eugen Țurcanu, așa cum a mărturisit acesta într-unul dintre zecile de interogatorii la care a fost supus în 1954. 

Cadrele de securitate care au condus „Experimentul Pitești” au scăpat ieftin

Experimentului de la Piteşti i s-a pus capăt printr-o anchetă şi printr-un proces mamut în anii 1953-1954. Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780. Dintre aceștia, au fost executați 16 condamnați, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deși executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Tudor Sepeanu, au fost judecați în anul următor; toți au primit sentințe ușoare și au fost puși în libertate la scurt timp. Este vorba de şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, directorul închisorii Piteşti, Alexandru Dumitrescu, ofiţerii politici din Gherla, Gheorghe Sucigan şi Constantin Avădani, şi medicul închisorii, Viorel Bărbos.
Scopul experimentului Pitești (desfășurat între 1949 și 1952), conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000. Este considerat a fi cel mai mare și cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est.
Denis Grigorescu