Ionel Marinescu s-a născut în satul Secături, comuna argeșeană Nucşoara, la 9 decembrie 1927, în casa familiei Gina şi Virgil Marinescu. Tatăl i-a fost primul mentor şi l-a crescut ca şi pe fratele Alexandru în respectul tradiţiilor strămoşeşti, ca pe nişte buni români cu teamă de Dumnezeu, iubitor de dreptate şi libertate. Primii ani de şcoală îi face în sat, apoi după doi ani la Liceul “Gheorghe Şincai” din Bucureşti, reuşeşte la Liceul Militar “Mihai Viteazul”, din Timişoara. Acesta s-a desfiinţat în 1945, visul carierei militare s-a spulberat şi a ajuns la “Dinicu Golescu”, din Câmpulung-Muscel. Anul 1947 îl găseşte pe Ionel student bursier la Medicină, în Cluj, unde timp de 3 ani obţine rezultate remarcabile. La 2 martie 1950, fratele mai mic, Alexandru, a fost arestat de Securitatea comunistă de pe patul spitalului clujean în care fusese operat de apendicită. Cum şi părinţii fuseseră “ridicaţi”, Ionel a înţeles că trebuia să dispară din vizorul autorităţilor comuniste şi să treacă la lupta armată împotriva lor.

Fostul student medicinist a trăit ca haiduc în munți doi ani și jumătate

Fostul student medicinist a luat calea codrului, stabilindu-şi baza de operaţiuni într-un bordei din pădurea Cucute, la Izvorul Butiei. După o lună şi jumătate i s-au alăturat cei din familia Jubleanu – Titi, zis Moşul, cu soţia Mărioara şi fiul Constantin- cu care a format grupul “Partizanii libertăţii”. Acesta a atacat în aprilie 1950 sediul Miliţiei din Nucşoara, instalat în casa Elisabetei Rizea, care mai apoi avea să spună: “Doctorul i-a pus cu burta la pământ pe toţi!”. Acest nume conspirativ avea să devină renume, după confruntarea de la Poienile Vâlsanului, din 9 august 1950, unde au pierit Mărioara Jubleanu şi Titi Mămăligă, dar şi lt. maj. de Miliţie Ghiţă Alexandru şi cap. Băloiu Ioan, împuşcaţi de Ionel Marinescu. La 2 septembrie 1950, în Muntele Gălăşescu, partizanii au căzut în capcana unor “turişti” şi în schimbul de focuri, patru din cei cinci securişti au pierit sub gloanţele doctorului, iar ultimul, plt. mj. Aurel Bârsan, a fost capturat. În vara lui 1952, grupul şi-a mutat centrul acţiunii pe Dâmboviţa, pentru a scăpa din plasa securistă. Împreună cu fraţii Arnăuţoiu, au lovit în noaptea de 17 spre 18 august Cabana Padina, căutând provizii, pe care le-au și luat. Lupta împotriva sistemului comunist a durat pentru Ionel Marinescu, fostul student medicinist, doi ani și jumătate, perioadă în care a trăit ca haiduc în munți.

Ionel Marinescu şi Tică Jubleanu au decis să se scuture de “dictatura Arnăuţoiu”

Fostul student Ionel Marinescu a trăit ca haiduc în munţi, prin grote şi bordeie timp de 2 ani şi jumătate, dintre care numai 5 luni de zile alături de fraţii Arnăuţoiu. Asta din cauza neînţelegerilor cu Toma, militar de carieră, spirit cazon opus intelectualului în devenire care era “Doctorul”. Ionel Marinescu şi Tică Jubleanu au decis să se scuture de “dictatura Arnăuţoiu” şi s-au despărţit. Cum au cerut împărţirea proviziilor, tensiunea a crescut la paroxism, iscând gânduri criminale de răzbunare. Astfel că în cele din urmă s-a ajuns ca cele două grupuri de partizani să aibă bordeie separate. Grupul Marinescu-Jubleanu avea bordeiul în Căldăruşa Nisipilor, iar fraţii Arnăuţoiu, cu Maria Plop, aveau bordeiul pe un versant din Munţii Dara.

Frații Arnăuțoiu au hotărât și pus în practică ”eliminarea” doctorului Marinescu

”În ziua de 7 septembrie 1952 aveau fixată o întâlnire la bordeiul Arnăuţoilor. Totul era premeditat. Toma Arnăuţoiu îl primeşte pe Ionel şi, foarte serios, încearcă să-i distragă atenţia, spunându-i că parcă se vede ceva pe creasta din faţă a muntelui. Amândoi priveau, atenţi, în direcţia respectivă, să vadă dacă se mişcă ceva, dacă sunt cumva securişti. În momentul acela de neatenţie sau de atenţie îndreptată în altă parte, Ionel Marinescu se pomeneşte cu o lovitură năucitoare de topor în cap, dată de Petre Arnăuţoiu. Ulterior Toma Arnăuțoiu ia toporul din mâna fratelui său şi-l mai loveşte de două ori pe Marinescu în cap, până când amândoi s-au convins că “Doctorul” a murit”, a fost declarația incredibilă a lui Alexandru Marinescu, fratele eroului-partizan, Ionel Marinescu, cel care l-a acea dată nici nu împlinise 25 de ani. După ani şi ani, Alexandru Marinescu a reuşit să reconstituie sfârşitul tragic al fratelui Ionel, asasinat în toamna lui 1952 şi să povestească despre dosarele studiate. “În aceste dosare se află şi documentele privind cercetarea crimei asupra luptătorului Ionel Marinescu. Securitatea nu cunoştea exact soarta lui. De aceea, după prinderea grupului Arnăuţoiu din mai 1958, Tribunalul Militar a procedat la cercetarea morţii “Doctorului”. S-a realizat deshumarea lui, s-au făcut fotografii şi s-a întocmit proces verbal de constatare. Am studiat fotografiile şi am văzut clar cele trei lovituri de topor la cap. Sunt consemnate şi în procesul verbal de reconstituire a crimei. În Sentinţa 107 se găsesc declaraţiile fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, cei care au recunoscut crima. De asemenea, se găseşte în dosarul respectiv şi declaraţia Mariei Plop, care recunoaşte că l-a ameninţat cu arma pe Tică Jubleanu, care era foarte agitat. Din păcate, Tică Jubleanu, camaradul lui Marinescu, nu mai era în viaţă la data reconstiturii. După cum se ştie, el a fost singurul din grupul Arnăuţoiu care şi-a dat viaţa ca un erou adevărat. În momentul prinderii lor, în Grota de la Poenărei, Tică a luptat cu Securitatea până la ultimul cartuş. De fapt, cu ultimul cartuş s-a împuşcat şi nu s-a predat viu Securităţii…”. M.I.