Web Analytics

Doar trei companii argeşene în ringul Bursei, doar una se tranzacţionează

de | 26.01.2017 15:50 | Economie

12 bursa

Au apus de mult vremurile când Dacia și Rolast țineau sus rulajul primei categorii a Bursei de Valori București (BVB). Între timp, Dacia a fost delistată iar Rolast aproape că a dispărut ca entitate economică după lichidarea și demolarea combinatului piteștean care producea articole tehnice din cauciuc și trecerea la un alt obiect de activitate, cel al afacerilor imbiliare.

Dar cine mai e din Argeș pe Bursă? Aproape nimeni, doar trei companii dintre care prima, Electroargeș Curtea de Argeș (simbol bursier ELGS), se află în grupul vedetelor Bursei, a doua, Lactag Costești (LACT), nu este tranzacționabilă aflându-se în insolvență iar a treia, Vinalcool Pitești (VIAG), este inertă pe Bursă. Trebuie menționat că din cele trei societăți doar Electroargeș se află în ringul BVB la categoria Standard, celelalte două fiind listate pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRo al pieței de capital.

Au dispărut odată cu Rasdaq

În anul 2015 piața secundară Rasdaq a fost desființată, locul ei fiind luat de actuala piață alternativă AeRo. În acel moment companiile listate pe Rasdaq au avut de ales între a se delista sau a se lista pe AeRo, iar majoritatea companiilor argeșene care se aflau pe piața secundară de capital au ales prima variantă. În ceea ce privește cele trei companii argeșene prezente pe piața de valori mobiliare, Electroargeș este de câțiva ani un pariu câștigător pentru investitori, doar anul 2016, de exemplu, marcând la final o creștere de 113% a acțiunilor producătorului argeșean de electrocasnice. Despre Lactag ultima informație înainte de intrarea în insolvență consemnează tranzacționarea unui pachet de doar 20 de acțiuni la prețul de 18 lei pe un trend descrescător cu 2,70%. Ultima tranzacție cu acțiuni Vinalcool s-a consemnat cu mai bine de o lună în urmă la valoarea de 0,1005 per acțiune, în scădere cu 59,80%.

Ce fel de acțiuni dețin argeșenii

Potrivit informațiilor oferite de o societate de brokeraj, argeșenii care dețin acțiuni sunt mulți dintre ei beneficiari ai cuponiadei din anii 90. Aceștia se împart în două categorii, unii care dețin încă titluri de valoare pentru societăți la care au lucrat dar care nu mai există, precum Rolast, Argeșeana ori Fabrica de bere sau societăți delistate precum IMEP – Nidec, și alții care dețin acțiuni la cele cinci SIF-uri (societăți de investiții financiare), acestea din urmă putând fi tranzacționate la Bursă. O altă categorie de acționari este cea a argeșenilor care și-au pierdut proprietățile în comunism și au fost despăgubiți de stat în acțiuni ale Fondului Proprietatea (FP), cel mai mare fond de investiții din România și cel mai lichid simbol tranzacționat la Bursă. În fine, mai sunt și cei care își investesc banii la Bursă.

Cine joacă la Bursă

În Argeș sunt și persoane care joacă la Bursă, alocarea unui capital în tranzacții bursiere fiind văzută ca o investiție care poate aduce profit. Investitorii pe piața de capital sunt și ei împărțiți în câteva grupe specifice. Marii investitori sunt cei care cumpără pachete importante de acțiuni urmărind să ajungă acționari semnficativi sau chiar majoritari ai unor companii și a putea astfel să se implice decisiv în gestionarea acestora. Electroargeș este o companie care a atras și atrage încă astfel de investitori. Alți investitori privesc acțiunile ca o modalitate de economisire și capitalizare a lichidităților pe care le dețin. Aceștia cumpără titluri de valoare ale societăților despre care se cunoaște cu certitudine că sunt profitabile, aceste titluri având nu numai avantajul păstrării sau creșterii valorii ci și pe acela al acordării de dividende din profitual anual al firmelor respective (companii din domeniul Energiei, bănci, fonduri de investiții, etc.). Cei mai activi investitori la Bursă sunt așa numiții jucători, cei care cumpără ieftin azi ca să vândă scump mâine. Ei urmăresc cu atenție care sunt cele mai lichide și mai volatile acțiuni de pe piață precum și informațiile care o pot afecta de la raportările financiare ale companiilor listate până la evenimentele economice, politice sau administrative interne și internaționale, evenimente care de regulă provoacă reacții ale piețelor de capital.

Cine şi cum poate juca la Bursă

La Bursă poate juca oricine are lichidități disponibile, de la câteva sute de lei la oricât îl ține bugetul și inima, lichidități pe care este dispus să le investească în companii care pot aduce profituri din creșterea prețului acțiunilor și din dividende dar care pot aduce și pierderi în cazul în care piața intră în declin.
Tranzacțiile la Bursă se realizează prin intermediul unui broker, societate acreditată în acest sens de BVB. Din păcate, Argeșul nu mai are nici un broker local, există însă o casă de brokeraj bucureșteană care are un punct de lucru pe strada Crinului din Pitești. Brokerul are rolul de sfătuitor al investitorului dar și de executant al ordinelor de tranzacționare ale acestuia. Investitorul plătește de regulă un comision fix de administrare a contului și un comision reprezentând un procent din valoarea tranzacțiilor efectuate.
Comisioanele sunt stabilite de broker, cel de administrare este de obicei de câteva zeci de lei trimestrial în timp ce comisionul de tranzacționare poate varia de la mai puțin de un procent la mai multe procente din valoarea tranzacției în funcție de  categoria din care face parte compania respectivă, de lichiditatea și volatilitatea acesteia în piață etc. Mulțumită tehnologiei moderne brokerii pot pune la dispoziția clienților și platforme de tranzacționare online aceștia putând astfel să lanseze singuri ordine de tranzacționare de acasă, de la birou, de oriunde au un computer la îndemână fiind conectați în timp real la ringul Bursei.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii