Web Analytics

articol scris joi, 27 septembrie 2018

Doamnele din OFLDE Argeş au sărbătorit prin muncă Ziua Mondială a Curăţeniei

În fiecare an, pe 23 septembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Curățeniei, având drept scop conștientizarea și reamintirea faptului că protejarea mediului ar trebui să reprezinte un stil de viață, nu doar un slogan. La initiațiva ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, președinte al OFLDE, organizațiile de femei din cadrul ALDE au participat la acțiuni de ecologizare în județele din care provin, sub sloganul „Un mediu curat – un viitor sănătos”.

În Argeș, sub coordonarea Alinei Nicolescu, președinte al Organizației Județene de Femei, secondată de președintele OFLDE Pitești, Eny Pavel, aproximativ 35 de doamne s-au înarmat cu saci și mănuși și au strâns după semenii lor certați cu mediul și bunul simț. Au fost ecologizate Pădurea Trivale (de la intrarea în pădure și până la Grotă), care, deși este un brand al Piteștiului, se transformă periodic într-un depozit de gunoaie, dar și zone cu probleme din municipiul Câmpulung.
Simona Brătulescu, președinte al ALDE Argeș, a ținut să mulțumească organizațiilor de femei din Pitești, Câmpulung, Topoloveni, Mioveni și Ștefănești pentru modul activ în care s-au implicat, apreciind că ALDE Argeș are cea mai activă și inimoasă organizație de femei din județ și cea mai implicată în problemele comunității. Potrivit acesteia, educația în spirit ecologic este o muncă de lungă durată, dar fiecare pas în realizarea ei contează.
,,Din păcate, în România se face curat la zile mari și se murdărește un an întreg. ALDE Argeș și-a făcut un obicei din a realiza acțiuni de ecologizare și va continua să o facă periodic. Cred în puterea exemplului și mai cred că este nevoie de ani ca simțul civic să se instaleze și în ADN-ul românilor, eventual ajutat și de aplicarea de amenzi corespunzătoare, pentru că nu este normal să îți bați joc de propria ta casă…”, a declarat Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș.
M.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Medic salvat de colegi după ce a suferit un infarct și a fost găsit inconștient în casă

Un medic în vârstă de 56 de ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, a fost găsit inconștient în propria locuință, […] Citește!

Femeie atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală, în Covasna. Băiețelul de 7 ani a scăpat nevătămat

O femeie care își ducea copilul de 7 ani la școală a fost atacată de un urs, joi dimineață, în […] Citește!

Primul deces provocat de gripă în sezonul 2026–2027. Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o săptămână

Autoritățile au confirmat primul deces asociat gripei din sezonul 2026–2027. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: „Sănătatea nu are vârstă. Bătrânețea poate și trebuie să fie frumoasă”

Ce putem face pentru a ne menține sănătatea în parametri optimi indiferent cât de mult înaintăm în vârstă? Cum recunoaștem […] Citește!

Video. Se acționează cu utilaje pe Transfăgărășan pentru deszăpezire

S-a așternut zăpadă pe carosabil între km 104 și 116 și se acționează pentru curățare cu echipaje cu lame si […] Citește!

Prins la Pitești drogat la volan

Miercuri, 14 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Dâmbovița, […] Citește!

Românii au redus puternic consumul de energie electrică: Scădere de peste 11% în gospodării. Ce arată ultimele date INS

Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ […] Citește!

Salvamontiștii avertizează turiștii: Ninsorile, frigul și vizibilitatea redusă fac periculoase traseele montane

Salvamont Argeș și Salvamont Prahova au emis avertizări pentru turiștii care intenționează să meargă la munte în acest weekend. Ninsorile, […] Citește!

România, din nou, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5% în septembrie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, […] Citește!

Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Iașului

Au intervenit pompierii cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță […] Citește!

Video. Teatrul „Davila” joacă „Ultima oră” la Brăila

În seara zilei de vineri, 16 octombrie, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești joacă la Brăila spectacolul „Ultima oră”, de Mihail […] Citește!

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. Salvați Copiii cere accelerarea înființării centrelor Barnahus pentru victimele abuzurilor

Salvați Copiii România solicită autorităților centrale și locale să accelereze înființarea centrelor Barnahus, care oferă copiilor victime ale abuzurilor protecție, […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

dan-andronic-editorial

Guvernul „All In”. Jocul la risc al PSD

Din ediția tipărită

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete