Web Analytics

Distrigaz provoacă… necaz

de | 15.06.2023 11:50 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Datele problemei sunt următoarele: e vineri seara, miroase a ceva pe scara blocului, așa că se apelează numărul de urgențe. Vin cei de la ISU, își aduc aminte să vină și cei de la Distrigaz și totul se clarifică. Există un caz! Așa că pentru 25 de apartamente din blocul 11 al Vișoiului Câmpulungului se oprește furnizarea gazelor naturale. Mirosea a ceva… Dar era vineri seara, nici parlamentarii nu muncesc în week-end, darămite cei de la Gaze, așa că totul rămâne pe luni. Și vine ziua de luni când tot nu se poate face nimic fiindcă e nevoie de bănuți. Vreo două mii de lei pentru o firmă care să facă verificări, dar nu orice firmă, ci una agreată de Distrigaz, dar nu oricare dintre agreate, una foarte agreată, indicată direct de ăia de la Gaze. Apoi încă două mii pentru reluarea furnizării.

Și cum din 25 de apartamente doar 16 mai sunt locuite, iar jumătate sunt ocupate cu pensionari care au beneficiat de cardul de energie, este clar că gazele nu au venit nici luni. Nici marți… Și nu se știe ce e de ales, dacă ar fi de ales. Să stai la blocul 11 să nu ai gaze sau în centru, acolo unde se oprește curentul de câteva ori pe zi. Că pe bulevard nu se poate, cică se lucrează!
C.I.B.

Citește și Distrigaz Sud Rețele anunță schimbarea numerelor de telefon pentru intervențiile de urgență în 3 localități

Citește și Probele prin care poliţiştii argeşeni i-au prins pe atacatorul familiei Cristescu şi pe tâlharii care au lovit deghizaţi în salopete Distrigaz

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *