Web Analytics
scris miercuri, 29.07.2015

Probele prin care poliţiştii argeşeni i-au prins pe atacatorul familiei Cristescu şi pe tâlharii care au lovit deghizaţi în salopete Distrigaz

# Două jafuri, aceeaşi zonă rezidenţială din Piteşti, str. Petre Ispirescu

Probele prin care poliţiştii argeşeni i-au prins pe atacatorul familiei Cristescu şi pe tâlharii care au lovit deghizaţi în salopete Distrigaz

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de la Parchetul Judecătoriei Pitești i-au trimis în judecată, pe autorul tâlhăriei de o violență fără precedent din vila patronilor firmei de transporturi Semiramis din Pitești – soții Ovidiu și Camelia Cristescu, cât și pe cei trei indivizi îmbrăcați în salopete Distrigaz care au încercat să spargă un apartament dintr-un bloc situat la aproximativ 100 de metri de locuința familiei Cristescu. Atenție, atacul din bloc s-a consumat cu doar o zi înainte de cel din vila situată pe aceeași stradă-Petre Ispirescu din zona Găvana-Pădurea Trivale! În cele ce urmează vă prezentăm metodele și probele descoperite de anchetatorii și polițiștii argeșeni și care au dus la rezolvarea celor două cazuri.

În urma confruntării cu agresorul, Ovidiu Cristescu i-a rupt acestuia o bucată din bluza purtată

Dumitru Vasile Burcea, cunoscut ca „Bebe din Cisnădie”, trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru tâlhărie calificată, tentativă de omor calificat şi tentativă de tâlhărie calificată,  a comis un atac asemănător, la începutul lunii mai, la locuința unor persoane din Mangalia, tot cu intenția de a sustrage bunuri, numai că tentativa sa a fost una nereușită. Însă între cele două atacuri există mai multe asemănări, confirmate de ancheta de la Pitești. Trebuie menționat că în urma atacului din Mangalia, din cauza precipitării în momentul în care a părăsit imobilul, Vasile Burcea a abandonat lângă gardul imobilului o pereche de mănuși chirurgicale și o umbrelă de ploaie de culoare neagră. În rechizitoriu, procurorii de la Parchetul Tribunalului Argeș descriu amănunțit modul în care inculpatul se pregătea înainte de fiecare atac. De exemplu, la atacul de la Mangalia, Dumitru Burcea, alias Bebe din Cisnădie, avea asupra sa „o raniță în care intenționa să sustragă bunuri și un cuțit de mari dimensiuni, iar după ce și-a schimbat aspectul exterior îmbrăcând hainele pe care le purta pe dos, a pătruns prin escaladare în curtea imobilului, iar de aici pe ușa din bucătărie, în interiorul casei. Pentru a nu fi recunoscut cu ușurință, inculpatul s-a deghizat folosind în acest scop o șapcă și ochelari cu rame negre”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Aceeași metodă de a-și ascunde identitatea se regăsește și la atacul din cartierul Găvana din Pitești. Tot în rechizitoriul procurorilor este menționat că, în urma confruntării cu agresorul, victima Ovidiu Cristescu (foto) i-a rupt acestuia o bucată din bluza purtată, iar aceasta a constituit una din probele anchetatorilor. De asemenea, în urma investigațiilor, ca urmare a atacului asupra familiei Cristescu, la aproximativ 130 de metri de locuința acestora, organele de poliție au identificat o geacă de culoare neagră și o pereche de ochelari cu lentile transparente cu rame de culoare neagră, dar și bâta folosită de agresor. Ca urmare a probelor ADN descoperite, s-a constatat că agresorul din cele două atacuri, din Mangalia și Pitești, este indubitabil una și aceeași persoană. Așa s-a ajuns în final la stabilirea identității acestuia (iar identificarea în sine face obiectul unui alt articol) în persoana recidivistului sibian Dumitru Burcea, cunoscut și ca „Bebe din Cisnădie”.

Hoții îmbrăcați în salopete Distrigaz au fost prinși în flagrant de către poliția din București

Să trecem acum, așa cum v-am promis, la jaful comis cu o zi înainte de atacul din vila soților Cristescu, în blocul M2. Trei indivizi din Pantilimon, pe nume Adrian Prună, David Florian și Dumitru Fleșer, îmbrăcați în salopete specifice muncitorilor de la Distrigaz, îmbrăcăminte achiziționată cu câteva zile înainte dintr-un târg din București, după  cum au dovedit anchetatorii, cu șepci pe cap și mănuși negre, dar și cu două răngi, o șurubelniță, o trusă de scule și un spray lacrimogen au încercat să dea o lovitură în blocul M2 din Găvana. După ce au pătruns în blocul cu pricina cu ajutorul involuntar al unei locatare, care tocmai ieșea din imobil, agresorii s-au orientat la apartamentul 42, aflat la etajul 6 al imobilului. Zis și făcut. După ce s-au asigurat că nu are cine să îi deranjeze, hoții au trecut la treabă și au început să lovească cu ranga ușa de acces, în timp ce unul dintre ei asigura paza locului blocând butonul de comandă al liftului. Asta pentru a ști din timp dacă cineva urcă la etajul cu pricina. După 15 minute, răstimp în care aceștia au încercat să spargă, fără succes, ușa locuinței, au văzut că liftul urcă la etajul 6 și au încercat să fugă pe scări. Însă din lift a ieșit chiar proprietarul apartamentului, Cosmin Iordache, care, realizând ce s-a întâmplat, a pornit-o pe scări după hoți, auzind zgomotul făcut de aceștia în coborâre. La parterul blocului i-a ajuns din urmă pe doi dintre ei, pe care i-a luat la întrebări. Conform rechizitoriului procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, inculpatul Florian David i-a răspuns că sunt de la gaze. Apoi, în faza imediat următoare, celălalt hoț, Adrian Prună, a scos din buzunarul salopetei un șpray lacrimogen pe care i l-a pulverizat  proprietarului în față, după care l-a împins pe acesta proiectându-l într-un panou de electricitate.
În ziua săvârșirii infracțiunii, proprietarul apartamentului, Cosmin Iordache, a făcut plângere iar organele de poliție au trecut la treabă. După cercetări, polițiștii argeșeni au stabilit că tâlharii  au ajuns la Pitești în jurul orei 8.40, ieșind din localitate în jurul orei 11.00, într-o mașină pe care mai mulți martori oculari au identificat-o ca fiind  parcată în apropierea blocului unde hoții încercau să dea lovitura. Cei trei au fost trimiși în judecată la Judecătoria Pitești, sub aspectul săvârșirii de tentativă la tâlhărie calificată. Mergând pe principiul că, dacă nu am fost prins furând, hai să mai încerc, după patru zile de la tentativa din Pitești, cei trei hoți au fost prinși în flagrant de către poliția din municipiul București, după ce au reușit să sustragă bunuri din mai multe apartamente din capitală. Unul dintre ei, Adrian Prună a fost găsit cu un șpray lacrimogen, cel mai probabil același pe care l-a folosit și la Pitești. Cei trei inculpați se află actualmente în stare de arest preventiv.
Material realizat de Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii