Web Analytics

Dirijorul piteştean Andrei Iliescu, la Filarmonica Piteşti

de | 3.02.2018 12:46 | Actualitate

fila iliescuFilarmonica Piteşti organizează joi, 8 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, al treilea concert simfonic din seria Mozartiana. Dacă pianistul Toma Popovici a mai colaborat cu orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti în anul 2008, dirijorul piteştean Andrei Iliescu este în premieră la pupitrul dirijoral al orchestrei. În program, lucrări semnate de W. A. Mozart: Uvertura la Don Giovanni, Concertul pentru pian și orchestră nr. 25, în Do major, şi Simfonia nr. 40 în sol minor.

Născut în 1951 la Piteşti, Andrei Iliescu a urmat cursurile de vioară ale şcolii gimnaziale de muzică, promoţia 1965, şi pe cele ale Liceului „Nicolae Bălcescu”. În particular, a continuat studiile muzicale. S-a dedicat carierei inginereşti, absolvind Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, în 1975, continuând, în paralel, o susţinută activitate muzicală. Ca student, în 1970, a devenit membru fondator şi concertmaestrul Orchestrei de cameră „Ing” a Institutului Politehnic Bucureşti, orchestră pe care a coordonat-o până în 1976.

Tot în aceeaşi perioadă s-a alăturat, ca instrumentist, Orchestrei Inginerilor „Petru Ghenghea” din Bucureşti. După 20 de ani ca şef de partidă la vioara a II-a, devine dirijorul acestei orchestre. A urmat, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cursuri de dirijat cu Dorel Paşcu-Rădulescu.

Ca dirijor al Orchestrei Inginerilor a susţinut peste 50 de concerte pe scena Ateneului Român din Bucureşti, a Studioului „Mihai Jora” al Societăţii Naţionale de Radiodifuziune şi a altor scene din Bucureşti şi din ţară, colaborând cu solişti de renume: Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, Ilinca Dumitrescu, Verona Maier, Dan Mizrahy, Viniciu Moroianu, Aurelian Octav Popa sau mezzosoprana Gabriela Drăguşin. A întreprins turnee în S.U.A, Malta, Marea Britanie.

În 2007 a dirijat orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu-Vâlcea. Este iniţiatorul unui proiect de promovare a culturii şi valorilor muzicale argeşene, proiect susţinut împreună cu Liceul de Arte Dinu Lipatti şi instituţiile de profil argeşene.

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii