Web Analytics

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, în arest la domiciliu pentru 30 de zile

de | 25.04.2021 10:12 | Actualitate, Politica si Administratie

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova Bogdan Bratu, acuzat că a prezentat acte de studii falsificate, a fost plasat sâmbătă în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind acuzar de săvârşire a infracţiunii continue de înşelăciune, anunţă Parchetul ICCJ. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

 

 

CITEȘTE ȘI: Primărița Lasconi, prezentă la operațiunea CURĂȚENIE a Câmpulungului

 

 

” În baza art. 227 alin. 2 Cpp rap. la art. 202 alin. 4 lit. d Cpp cu aplic. art. 218 Cpp, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de urmărire penală nr. 107/P/2021 şi dispune măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul BRATU BOGDAN-LAURENŢIU, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continue de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cp, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.04.2021 şi până la data de 23.05.2021, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cpp, impune inculpatului BRATU BOGDAN-LAURENŢIU obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în decizia instanţei.

Bogdan Bratu va trebui să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

– să nu comunice cu reprezentanţii persoanei vătămate Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, direct sau indirect, pe nicio cale.

”În temeiul art. 221 alin. 4 şi 5 Cpp, atrage atenţia inculpatului BRATU BOGDAN-LAURENŢIU că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se mai arată în decizia instanţei.

A.N

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii