Directorul de la Davila răbufneşte! Nicolae Poghirc: „Am găsit un teatru căpuşat ca un mall”

# „Rodica Mandache a refuzat un proiect al Teatrului Davila știind ce cabine sunt aici, iar Bebe Cotimanis doarme la prieteni”, adaugă managerul teatrului piteștean
Teatrul Alexandru Davila se pregătește de o nouă stagiune, având la conducere un nou director. Cum dinspre instituția culturală mai sus-amintită au început să apară mai multe nemulțumiri, am mers la Teatrul Al. Davila pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate.

Directorul Nicolae Poghirc a început deja eliberarea spațiilor de la parter, închiriate de mai mulți ani de diferiți agenți economici (de mult timp se vehicula că acolo lucrurile nu erau tocmai în regulă!). Directorul Nicolae Poghirc ne-a condus prin teatru și ne-a arătat starea deplorabilă a clădirii, văzută de dincolo de scaunele de catifea ale spectatorilor.

„Sala frescă a fost lăsată în paragină 20 de ani”

„Am început eliberarea unor spații pentru că acele spații erau destinate publicului. Am desființat biroul managerului  pentru că a fost ocupat, timp de 10-15 ani, cu niște termopane care nu își au locul într-o clădire cu o asemenea arhitectură. Apoi avem sala-frescă lăsată timp de 20 de ani în paragină, va fi redată publicului ca spațiu de socializare. Sunt pași reversibili pentru aducerea spațiilor la forma inițială. Am găsit contracte de închiriere cu anumiți agenți economici, contracte care au expirat. I-am notificat să elibereze, au refuzat, drept pentru care a trebuit să ne adresăm instanțelor. Avem trei procese,  celelalte spații sunt în continuare sub contract, patru fiind deci active. Am găsit o clădire care avea o destinație clară, producerea de spectacole, căpușată ca un mall. Teatrul Davila nu este un mall. Eu, ca actor și director, îmi doresc ca agenții economici să plece în mall-uri și să lase teatrul să își desfășoare activitatea lui culturală”.

Pe la colțuri, Nicolae Poghirc este descris drept despot de către angajați

Un caz aparte este însă cel al electricianului angajat de 42 de ani al teatrului piteștean, Cristea Florian. Acesta primise de la fostul director Sorin Zavulovici un spațiu la subsol, plin de mizerie și apă, pe care să îl amenajeze și să îi dea destinația de club al oamenilor de cultură, lucru care, pentru o vreme, s-a și întâmplat. Până acum. „Acest contract a fost un contract de asociere în participațiune cu o societate comercială încheiat pe termen nedeterminat, într-adevăr, dar este inadmisibil așa ceva. Există clauze în contract care ne îndreptățesc să cerem eliberarea spațiului și am făcut-o. În plus, firma este închisă la Registrul Comerțului”, explică managerul Poghirc. Dar amărăciunea oamenilor rămâne iar stilul de a conduce al noului director provoacă nemulțumiri, câțiva angajați, printre care croitoresele, dându-și demisia la un moment dat. Femeia de serviciu, în timp ce mătura scările, ba chiar și câteva actrițe  aflate la repetiții, au fost văzute plângând.
„Despot? Se poate să fiu numit și așa, dar cu siguranță sunt mulți cei care au o stare pozitivă, care au înțeles ce au de făcut, bineînțeles nu mă refer la cei care sunt obișnuiți cu „cântatul la frunză”. Avem legi care reglementează munca și profesia și le aplic și este obligația mea să le dau de muncă și ei să muncească. Nu le impun nicio limită în ceea ce privește actul de creație, nicio limită în a crea cele mai bune roluri, însă când nu este disciplină, când nu se respectă legea, nu putem negocia”.  

„Și-au bătut joc de clădire!”

Teatrul Alexandru Davila este o bijuterie arhitectonică de la începuturile secolului XX, realizat în stil baroc, care, prin adăugiri şi renovări, a primit o faţă modernă în anii 1977-1979. Este o construcție cu care Piteștiul ar trebui să se mândrească. Dar… „Când am intrat aici, mi-a venit să plâng. Bătaie de joc! De 20 de ani nu s-a făcut nimic”, se enervează directorul pe măsură ce ne conduce prin locurile pe care spectatorii nu le văd, prin hrubele teatrului, escaladând niște înguste și abrupte trepte din fier, prin mirosul greu de mucegai care ne izbește. Ajungem la birourile administrației și ne invită în biroul îngust al contabilei, acolo unde doamna care se ocupă cu drămuirea bugetului instituției are pregătită o folie de plastic pentru a o pune repede peste acte în caz că plouă. Doi muncitori lucrează la amenajarea unei săli care va reveni contabilității, iar scările dinspre cabinele actrițelor au fost zugrăvite. De asemenea, a fost eliberată sala frescii realizate de pictorul Sorin Ilfoveanu, sală care va fi pusă în valoare, urmând a fi văzută dinspre piața Primăriei. Asta este ce se vede. Ne arată însă în continuare colțurile întunecoase pe unde sunt depozitate elementele de recuzită și de decor, dar și trapa prin care sunt urcate decorurile care urmează a fi folosite într-un spectacol și altul. Sunt ridicate manual, de mașiniștii care trag de frânghii folosindu-se de forța brațelor. „Aici ar fi nevoie de un lift”, spune directorul, indignat de condițiile de Ev Mediu pe care le-a găsit la Pitești. „Tabloul electric este o bombă! Și-au bătut joc de clădire!” Ne deschide ușile toaletelor vechi și urât mirositoare, ne arată clanțele ce stau să cadă dar și cabinele actrițelor, cabine care păstrează izul anilor optezeci.

„Rodica Mandache a refuzat un proiect al Teatrului «Alexandru Davila» știind ce cabine sunt aici, iar Cotimanis (actorul bucureștean care are o colaborare recentă cu Teatrul Alexandru Davila) doarme la prieteni”, ne spune directorul Poghirc.

Acesta este supărat pentru faptul că bugetul primit de la Consiliul Județean Argeș nu îi permite să facă mare lucru. Nicolae Poghirc spune că a apelat la mila unor prieteni de pe la alte teatre care i-au dat ba un covor de poliplan „ca să acoperim mizeria de scenă” și o cicloramă, adică un fundal de scenă, pentru a da un pic mai bine la public.
„Vom reuși în această toamnă să comutăm comanda instalației electrice de pe sistemul vechi, din 1960 pe sistem digital”, este prima veste bună pe care o primim. Însă sistemul de iluminare este în continuare pe becuri cu filamente care încălzesc, deși ar fi nevoie de unele pe leduri precum și de reflectoare mai puternice, ca la Opera din Viena sau măcar la nivelul unui teatru modern cum sunt la Iași sau la Timișoara. „Nu avem bani să le cumpărăm dar administrația județeană organizează Sărbătorile Argeșului”, a încheiat acesta cu obidă.