# El este protejatul Sulfinei Barbu. Iniţialele ARR nu înseamnă doar Autoritatea Rutieră Română. Ele mai definesc o instituţie coruptă, în interiorul căreia şpaga şi abuzurile sunt la ele acasă. Exemplul îl avem chiar la Piteşti, acolo unde conduita lui Ionel Birceanu, şeful Agenţiei Argeş a ARR, se poate constitui într-un veritabil manual de comis ilegalităţi. Deşi mânăriile şi golănismele pe care le face din poziţia de şef de agenţie n-au ieşit până acum la iveală, din motive de discreţie, dar şi de apartenenţă politică, Birceanu fiind înregimentat în PDL, noi am reuşit să-i schiţăm portretul robot. Influent, rău, ranchiunos, corupt şi şpăgar sunt doar câteva dintre coordonatele care i se potrivesc şefului ARR Argeş.
Lupul paznic la microbuze
Cine crede că moda ca oamenii aflaţi la putere sau în posturi cheie să-şi plaseze microbuze pe traseele de transport persoane din judeţ a dispărut se înşeală. De acest lucru ne-am convins după ce am aflat că lui Ionel Birceanu, nimeni altul decât şeful Agenţiei Argeş a Autorităţii Rutiere Române, îi merge ca pe roate de pe urma câtorva mijloace de transport care circulă pe mai multe trasee din judeţ. Deşi, atenţie, conform legii, şeful de agenţie şi nici membrii familiei acestuia nu au voie să deţină maşini, Birceanu s-a folosit, în afară de poziţia în care a fost propulsat de PDL, şi de amabilitatea câtorva patroni de maxi-taxi care au acceptat, evident, în anumite condiţii, să-i cumpere acestuia, în leasing, câteva microbuze şi, important de reţinut, să i le accepte pe traseele pentru care deţin licenţă de transport. Două dintre maşinile pentru care Ionel Birceanu plăteşte rate lunare, dar care-i aduc un profit serios, unii vorbesc de suma de peste 200 de milioane de lei pe lună, le-am identificat deja. Este vorba de microbuzele cu numărul de înmatriculare B 79 GAW, care circulă pe traseul Bascov-Curtea de Argeş, şi AG 34 REP, „înmatriculată” de societatea Trans Sublim 2000 şi care prestează pe traseul Piteşti-Câmpulung. Din câte se aude, şeful ARR Argeş şi-a „infiltrat” încă două microbuze prin firmele de transport Nicolo Perfect şi Car Cosmin, traseele acestora fiind Piteşti-Poiana Lacului şi, respectiv, Piteşti-Topoloveni. Încasările zilnice vin la Birceanu printr-un fost poliţist de la Curtea de Argeş cu care se află în cârdăşie într-o altă firmă de transport, Laurio Top, care operează în zona de nord a judeţului, de la Curtea de Argeş spre Căpăţâneni. Inutil să vă spunem că serviciul pe care patronii firmelor mai sus amintite i l-au făcut lui Ionel Birceanu a fost răsplătit aşa cum trebuie, în sensul că, fără excepţie, controalele la firmele de care am amintit sunt făcute doar de ochii lumii, în timp ce alte societăţi ce au ca obiect de activitate transportul, indiferent de natura acestuia, sunt verificate la sânge şi de câteva ori pe an. La fel se întâmplă cu activitatea de licenţiere pentru transportul de persoane şi marfă, taximetrie sau şcoli de şoferi, acolo unde firmele apropiate de PDL şi de Ionel Birceanu sunt tratate cu mănuşi, spre deosebire de şicanele de care „beneficiază” restul lunii.
Cine l-a turnat pe băiatul cu ochi albaştri?
În afară de informaţiile care circulă atât prin sediul ARR, cât şi printre angajaţii firmelor la care Birceanu are maşini, şeful Agenţiei Argeş a fost dat de gol chiar de patronul de la Trans Sublim 2000, Daniel Constantin, poreclit Fitofagu’, care s-a enervat pe inginerii de la Registrul Auto Român după ce aceştia au refuzat să-i dea OK-ul pentru câteva microbuze care erau în neregulă din punct de vedere tehnic. Acesta a ameninţat şi a urlat în gura mare prin curtea RAR că „nu vă e ruşine? Nici pentru băiatul ăla cu ochii albaştri de la ARR nu daţi omologări? Are şi Birceanu o capră care paşte la mine! O să vedeţi voi!”. De ce „băiat cu ochi albaştri”? Nu, nu vă speriaţi, Birceanu n-a fost securist, ci doar înzestrat de la natură cu această culoare a ochilor. Şi care e treaba cu capra? Simplu, aşa numesc transportatorii microbuzele pe care le „mulg” seară de seară.
E protejatul Sulfinei Barbu
Poate vă întrebaţi de unde atâta tupeu pe capul şefului ARR Argeş. Ei bine, Ionel Birceanu este susţinut puternic de Sulfina Barbu, deputat PDL şi preşedinte al Organizaţiei de femei. La nivel de bârfă, surse democrat liberale susţin că o parte însemnată din sumele încasate de şeful ARR de la transportatori ajung unde trebuie, adică la fostul ministru al Mediului. Acesta este şi motivul pentru care Georgiu Gingăraş n-a mai ajuns în fruntea Agenţiei Argeş aşa cum era stipulat încă din vară în protocolul dintre PDL şi UNPR.
Trenule, maşină mică, unde-l duci pe Ionică?
Mai mult, graţie pilelor pe care le are la Sulfina, Birceanu este inclus în diverse delegaţii în străinătate pe banii statului, ultimul voiaj petrecându-se în perioada 27-28 septembrie. Atunci când, de parcă totul mergea ca uns, 10 directori de agenţii ARR din ţară, între care, aţi ghicit, şi şeful de la Argeş, au luat drumul Vienei la invitaţia Camerei de Comerţ şi Industrie a Austriei ca să se specializeze în recunoaşterea codurilor de pe maşini şi din acte pentru maşinile care transportă marfă periculoasă. Foarte frumos, numai că, evident, toate costurile, care s-au ridicat la 500 de euro de bucată director plus închirierea unui autocar, au fost suportate de ARR. Trai neneacă, deşi la cât de multe atenţii încasează, Ionel putea s-o tulească la Viena pe propria cheltuială, nu pe banii instituţiei, că tot se vorbeşte în PDL de reducerea cheltuielilor bugetare.
A încălecat şi balastierele
În afară de societăţile de transport persoane, de unde îşi trage lozul la greu, Ionel Birceanu s-a prins mai ceva ca o lipitoare şi de proprietarii de balastiere din judeţ. Iar mecanismul prin care îi jupoaie de bani pe aceştia este pe cât de simplu pe atât de eficient. Birceanu se postează la km. 110 al Autostrăzii Bucureşti-Piteşti acolo unde cântăreşte basculantele cu balast, nisip sau agregate de piatră spartă, şi, dacă sarcina maximă admisă (n.r. – 32 de tone) este depăşită cu doar 300 de kg, scoate chitanţierul şi taie pe loc o amendă de 300 de milioane de lei. Cum două sau trei asemenea amenzi aproape că echivalează cu intrarea în faliment, este lesne de înţeles că patronii de balastieră preferă să ajungă la un modus vivendi cu Birceanu, spre a se feri de furia acestuia.
Şeful Autorităţii Naţionale nu-l înghite
Paradoxal, Ionel Birceanu se află la cuţite cu Meluş Florian Coman, şeful de la nivel naţional, care ştie de bubele din capul subalternului din Argeş. Asta pentru că operatorii de transport din judeţ, dar şi angajaţii ARR care au avut şi încă au de suferit de pe urma faptului că n-au acceptat să se facă preş în faţa lui Birceanu au trimis la Bucureşti un purcoi de sesizări în care povestesc de-a fir a păr cu ce se ocupă şeful de agenţie. Din nefericire, Coman nu poate să ia nicio măsură împotriva lui Birceanu din motive de Sulfina.
Ionel Birceanu: „Sunt absolut echidistant”
Aşa cum era de aşteptat, Ionel Birceanu a negat acuzaţiile care i se aduc, precizând că din poziţia pe care o ocupă este aproape imposibil să nu ai duşmani. „Nu am absolut nimic. Maşini n-am cum să am pentru că nu-mi permite nici legea. Bine, gura târgului n-o astupă nimeni. A fost suficient ca cineva să lanseze un astfel de zvon. Vă spun cu toată sinceritatea că n-am niciun fel de activitate. Eu am fost absolut echidistant faţă de toţi operatorii, nimeni nu poate să-mi reproşeze că aş favoriza sau că am avut partipriuri cu cineva. N-am pus palma la fundul nimănui. Nu sunt vătaf pe moşie să spun pe cine şi când să fie amendat. La mine nu se fac intervenţii pentru că nu ţine. Dacă cineva spune că eu comit ilegalităţi, a doua zi îmi dau demisia”, a declarat şeful Agenţiei Argeş a ARR, Ionel Birceanu.
Atât deocamdată, însă cum ilegalităţile de la ARR se comit pe bandă rulantă vă promitem că vom reveni şi cu alte amănunte cel puţin la fel de incendiare. Mai ales că mulţi dintre transportatorii din judeţ sunt exasperaţi de comportamentul aberant al lui Ionel Birceanu care nu ştie altceva decât să ia şpagă şi să dea amenzi.
(Neluţu DINU)
0 Comentarii