Web Analytics

articol scris vineri, 09 august 2024

Directorul acuzat de sex cu o elevă, beneficiar de finanţări nerambursabile de la Consiliul Judeţean

Vicepreședintele Adrian Bughiu recunoaște prietenia cu directorul Daniel Ionescu

„Orice asociere din asta că a luat două finanțări, n luate câte k, nu mă interesează, n-am ce comenta”

Despre povestea de amor a lui Daniel Ionescu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Pitești, cu o elevă de clasa a XI-a, în vârstă de 16 ani, am scris pe larg săptămâna trecută, atunci când adolescenta ne-a vorbit despre relația lor consimțită, nicidecum despre viol. „Don Juan” de la C.S., în vârstă de 42 de ani, a fost însă reținut pentru sex cu o minoră, iar apoi – plasat în control judiciar pentru 60 de zile, timp în care este suspendat din funcție.

Prea puțini știu însă despre acest om că este foarte apropiat unor persoane cu influență din sfera vieții politice și administrative a județului. Ceea ce n-are cum să-i dăuneze, ci dimpotrivă.

Trupa „Starfix”, ca voinicul din poveste: două finanțări dintr-o lovitură

Cu Adrian Bughiu, actualmente vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Daniel Ionescu este chiar prieten, iar apropierea asta a lor s-a produs, se pare, încă de pe vremea când primul era director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret. Problema e că acum, când Daniel Ionescu e cercetat penal, e sub „lupă”, cum se spune, unii asociază prietenia dintre cei doi cu anumite beneficii obținute de la Consiliul Județean de trupa de dans sportiv „Starfix” condusă de directorul Casei Studenților.
Concret, pe 28 aprilie 2022, Asociația Clubul de Dans Sportiv Starfix obținea nu una, ci două finanțări nerambursabile de la bugetul local județului Argeș, „pentru activități nonprofit de interes general”: o finanțare de 10.000 lei, pe domeniul „tineret/cultură/mediu”, pentru proiectul „Carnaval stradal 2022” (dacă vă amintiți, a fost o mică paradă prin centrul Piteștiului a unor personaje costumate, inclusiv pe picioroange); iar a doua – de 15.000 lei - pe domeniul „sport”, cu proiectul „Concurs Național de Dans Argessis 2022”.
Dintr-un total de 52 de proiecte, 35 au primit atunci finanțare: 7 pe „tineret/cultură/mediu” (195.000 lei), 10 pe „sport” (300.000 lei) și 18 pe „unități de cult” (800.000 lei). Iar „Starfix”-ul lui Daniel Ionescu a fost singurul beneficiar care a luat bani din două surse.

Citește și Cum s-a aflat de violul făcut de directorul Casei Studentului. Nevasta a bătut-o pe minora cu care bărbatul ei a făcut sex şi aceasta a reclamat la poliţie

Prietenia n-are nicio legătură cu faptul „că a violat sau n-a violat el pe cineva”

Cum comentează acest lucru, acum, la mai bine de doi ani distanță, Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș? Oficial, nu are de dat nicio declarație – ne-a spus-o din capul locului. Am reținut, însă, din discuții, că e foarte supărat din cauza acestor speculații, dar și pentru faptul că în ziar a apărut o fotografie mai veche a lui, din 2013, alături de Daniel Ionescu și de Cătălin Botezatu. „Orice asociere din asta că a luat două finanțări, n luate câte k, nu mă interesează, n-am ce comenta” – a spus dl Bughiu, care a adăugat că un astfel de concurs de proiecte e deschis pentru toată lumea și că el nu face parte din nicio comisie.
Adrian Bughiu recunoaște prietenia cu Daniel Ionescu, care n-are nicio legătură cu faptul „că a violat sau n-a violat el pe cineva”, spunând că pe ei doi îi leagă „o căruță de activități”, pentru că „aveam amândoi aceeași mamă, același tată, în sensul că eram amândoi la Ministerul Tineretului și Sportului”.

Citește și Eleva sedusă de directorul Casei Studenţilor ne-a dezvăluit povestea de amor

Citește și De noaptea minţii! Ion Sănduloiu: „Un întreprinzător a sunat la Salvamont să întrebe ce avize îi sunt necesare pentru un cuptor de pizza pe Moldoveanu”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete